ICCJ. Decizia nr. 178/2009. Contencios. Anulare act emis de Consiliul Naţional al Audiovizualului. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 178/2009
Dosar nr. 111/2/2008
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta SC O.T. SRL a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 1060 din 4 decembrie 2007 emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.) prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii acesteia şi, în subsidiar, desfiinţarea ei ca netemeinică şi nelegală, implicit exonerarea de plata amenzii în cuantum de 2.500 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1535 din 20 mai 2008, a respins acţiunea reclamantei ca netemeinică.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia nr. 1060 din 4 decembrie 2007 emisă de C.N.A. reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2.500 lei pentru încălcarea art. 159 alin. (1), art. 158 alin. (1), art. 146 alin. (21) lit. d), art. 153 alin. (1) şi art. 145 alin. (4) C. audiovizualului. S-a reţinut că pe postul de televiziune O., în fereastra de teleshopping, reclamanta a prezentat un produs recomandat pentru tratamentul antitumoral, un produs pentru slăbit fără a include avertizarea sonoră şi scrisă referitoare la consultarea prealabilă a medicului şi un produs pentru disfuncţii sexuale, a cărui prezentare este interzisă în intervalul orar 06.00 - 22.00. S-a mai reţinut că, în aceeaşi emisiune, reclamanta a difuzat publicitate la Cabinetul Medical R.S., fapt interzis de art. 158 alin. (1) C. audiovizualului.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta nu a contrazis situaţia de fapt, însă a considerat că acestea nu constituie publicitate, în sensul legii, ci act de comunicare audiovizuală, pentru care nu există sancţiuni legale. A mai arătat că Decizia de sancţionare este nelegală, deoarece nu respectă procedura prevăzută de lege dar aceste susţineri au fost considerate neîntemeiate, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în cazul în care C.N.A. constată încălcarea vreunei interdicţii legale, care constituie contravenţie, emite o somaţie care conţine condiţii şi termene precise de intrare în legalitate. În cazul în care radiodifuzorul nu intră în legalitate sau încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă contravenţională, conform prevederilor alin. (3) din acelaşi text de lege.
S-a observat că legea prevede în mod distinct două situaţii în care se poate aplica sancţiunea contravenţională. În prima situaţie, invocată de reclamantă, era necesară emiterea în prealabil a unei somaţii pe care radiodifuzorul să nu o fi respectat. În cea de-a doua situaţie, prevăzută alternativ de teza a doua din alin. (3) al art. 91, sancţiunea se poate aplica atunci când radiodifuzorul încalcă din nou textele de lege. S-a considerat că sancţiunea contravenţională se poate aplica atunci când radiodifuzorul nu respectă somaţia sau când încalcă interdicţii legale pentru care a mai fost sancţionat, iar în speţă, aşa cum rezultă din Decizia nr. 895 din 23 octombrie 2007, reclamanta a mai fost sancţionată pentru fapte de aceeaşi natură.
Prin urmare, susţinerile reclamantei, deşi formal corecte, nu au fost reţinute, deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 91 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 504/2002, în această situaţie nemaifiind necesară emiterea unei somaţii.
Nici celelalte susţineri ale reclamantei nu au putut fi reţinute întrucât Legea nr. 504/2002, la art. 1 lit. h) şi i), defineşte două forme de publicitate, atât cea bazată pe contract cât şi cea mascată, iar textele legale în baza cărora a fost sancţionată reclamanta interzic orice formă de publicitate.
Susţinerile reclamantei referitoare la comunicarea audiovizuală au fost apreciate dar irelevante în cauză, întrucât, aşa cum corect susţine pârâta, spotul de promovare al unui produs este o formă de comunicare audiovizuală, reglementată în mod special de lege.
Împotriva acestei sentinţe s-a declarat recurs de către reclamantă solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
În motivele de recurs se arată că instanţa în mod greşit a considerat că s-au respectat prevederile art. 91 din Legea nr. 504/2002, cu toate că legea obligă în mod expres C.N.A. să emită, în primă fază, o somaţie pentru aceeaşi faptă, conţinând condiţii şi termene precise de intrare în legalitate, obligaţie care nu poate fi suplinită sau înlocuită chiar dacă postul a mai sancţionat anterior pentru acelaşi gen de fapte, iar aceasta face ca soluţia instanţei de fond să fie dată cu aplicarea greşită a legii.
Se invocă nulitatea absolută a Deciziei nr. 1060 din 4 decembrie 2007 deoarece au fost încălcate prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002 care prevăd că C.N.A. trebuie să emită, mai întâi, o somaţie care să cuprindă condiţiile şi termenele precise pentru a intra în legalitate.
Mai mult, intimatul şi-a întemeiat Decizia pe dispoziţiile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002 care prevăd că sancţiunea amenzii se aplică în situaţia în care radiodifuzorul nu intră în legalitate în termenul şi în condiţiile stabilite prin somaţie sau încalcă din nou aceste prevederi.
Şi pe fond se apreciază că Decizia atacată este nelegală şi netemeinică pentru că prin „spotul de promovare", aşa cum este definit în decizie, se înţelege un mesaj verbal prin care se transmit publicului informaţii despre serviciile oferite de această societate, iar faptul că pe parcursul prezentării au fost prezentate şi mărturii ale unor persoane care au beneficiat de aceste servicii nu se consideră a fi publicitate, pentru că publicitatea este definită ca orice formă de mesaj, difuzat fie în baza unui contract cu o persoană fizică sau juridică, publică sau privată, în schimbul unui tarif sau al altor beneficii. Ori în speţă nu s-a verificat existenţa unui asemenea contract.
Oricum, dacă se aprecia că au fost încălcate aceste prevederi legale, se apreciază că amenda reprezintă o sancţiune mult prea mare în raport cu gravitatea faptei care a fost săvârşită.
În drept au fost invocate prevederile art. 299 şi urm. C. proc. civ. art. 20 şi urm. din Legea nr. 554/2004, Legea nr. 504/2002 şi orice alte dispoziţii incidente în cauză.
C.N.A. a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei atacate ca legală şi temeinică.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente.
Având în vedere că recurenta nu a arătat, în motivele de recurs, care sunt motivele de nelegalitate pentru care critică sentinţa instanţei de fond, cu excepţia unei referiri la aplicarea greşită a legii, Înalta Curte va analiza susţinerile recurentei aşa cum au fost prezentate.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, prin Decizia atacată recurenta-reclamantă a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 2.500 lei pentru încălcarea prevederilor art. 159 alin. (1), art. 158 alin. (1), art. 146 alin. (2) lit. d), art. 153 alin. (1) şi art. 145 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Chiar dacă recurenta a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei atacate, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate dispune numai anularea, în tot sau în parte, a unui act administrativ dar nu poate constata nulitatea absolută. Dacă s-au încălcat prevederile unei legi de emitere a unui act administrativ aşa cum susţine recurenta-reclamantă, se poate anula actul emis nelegal dar nu se poate constata nulitatea sa absolută. Oricum în materia contenciosului administrativ nu se face distincţie între nulitatea relativă şi nulitatea absolută a unui act administrativ, pentru că nu sunt reglementate cauze de nulitate relativă diferite de cele de nulitate absolută, aşa cum se procedează în dreptul comun.
Din perspectiva nelegalităţii deciziei atacate pentru că nu s-au respectat prevederile art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, susţinerile recurentei sunt nefondate.
Din interpretarea dispoziţiilor art. 91 din Legea nr. 504/2002 rezultă că emiterea somaţiei este obligatorie pentru C.N.A. numai atunci când radiodifuzorul săvârşeşte, pentru prima oară, o faptă contravenţională prevăzută de art. 91 alin. (1) din Legea nr. 504/2002, adică orice nerespectare a dispoziţiilor Legii nr. 504/2002, altele decât cele prevăzute de art. 90 alin. (1) sau deciziilor cu caracter normativ emise de Consiliu.
Chiar art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, în teza a doua prevede că în cazul în care radiodifuzorul sau distribuitorul de serviciu, deşi a fost somat anterior, încalcă din nou aceste prevederi, se poate aplica amendă contravenţională de la 2.500 lei la 25.000 lei.
O altă interpretare ar nega rolul somaţiei care are tocmai rolul de a atenţiona pe radiodifuzor, cu privire la încălcarea legii şi să-l convingă să aibă o conduită potrivită cu exigenţele legii.
Textul art. 91 alin. (3) nu se referă la încălcarea din nou a aceleiaşi prevederi exprese, ci săvârşirea de fapte care să vizeze încălcări ale legii audiovizualului sau a deciziilor cu caracter normativ emise de C.N.A. Cum recurenta-reclamantă a mai fost sancţionată pentru încălcarea prevederilor legale care reglementează publicitatea şi teleshoppingul, în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei şi nu s-a apreciat ca fiind încălcate prevederile art. 91 din Legea nr. 504/2002.
Nici pe fondul cauzei nu sunt motive de nelegalitate a sentinţei pronunţate, instanţa de fond pronunţând o soluţie cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.
Deşi recurenta recunoaşte că în cadrul emisiunii de teleshopping au fost afişate numerele de telefon şi adresele se apreciază că nu s-ar încălca dispoziţiile legale.
Însă, Legea audiovizualului defineşte atât publicitatea, în art. 1 lit. h) dar şi teleshoppingul în art. 1 lit. j), iar în cadrul emisiunilor de teleshopping pot fi prezentate oferte de comercializare directă privind furnizarea contra cost a unor bunuri printr-un contract la distanţă, ori recurenta-reclamantă a făcut publicitate, prin prezentarea numerelor de telefon şi a adreselor.
Nu există nicio prevedere legală care să stabilească în competenţa C.N.A. obligaţia de a verifica dacă a existat sau nu un contract de publicitate, astfel că nici aceste susţineri nu pot fi reţinute.
Cu privire la cuantumul amenzii aplicate, se va lua act că recurenta nu a mai înţeles să susţină acest motiv de recurs, având în vedere că amenda aplicată reprezenta minimul prevăzut de lege pentru săvârşirea contravenţiei.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 alin. (1) teza I C. proc. civ. va fi respins recursul declarat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC O.T. SRL împotriva sentinţei civile nr. 1535 din 20 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 167/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 214/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
