ICCJ. Decizia nr. 1471/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1471/2009
Dosar nr. 1616/42/2007
Şedinţa publică din 17 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 3 septembrie 2007, SC S.C. SRL Ploieşti a solicitat ca în contradictoriu cu D.G.F.P. a judeţului Ilfov şi cu A.N.A.F. să se dispună anularea procesului verbal de control încheiat de prima pârâtă şi înregistrat sub nr. 1675 din 27 decembrie 2004, a Deciziei nr. 220 din 6 august 2007, emisă de pârâta secund,ă precum şi a deciziei de impunere cu acelaşi număr, în sensul reducerii obligaţiilor fiscale conform declaraţiilor privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat pentru luna decembrie 2004.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada în care sediul său social se afla în oraşul Otopeni, mai exact la data de 29 ianuarie 2004, a achiziţionat cu suma de 22.411.328.902 lei, teren în suprafaţă de 137.359 mp situat în intravilanul comunei Ariceştii Rahtivani, judeţul Prahova.
La 18 februarie 2004 a înstrăinat terenul respectiv SC P.D. SA pentru suma de 1.916.158 euro plus TVA, care însă nu i-a fost achitată de cumpărătoare în momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare. Mai mult, prin contract ea şi-a asumat, în afară de transmiterea dreptului de proprietate, mai multe obligaţii, iar plata preţului a fost condiţionată de îndeplinirea acestora.
Ca atare, chiar dacă dreptul de proprietate s-a transmis cumpărătoarei la data încheierii contractului, reclamanta nu a emis factura fiscală la acea dată, considerând că este firesc să procedeze în acest mod la data la care şi-ar fi îndeplinit toate obligaţiile asumate.
Ignorând situaţia reală, organele fiscale au stabilit în sarcina societăţii un impozit pe profit în sumă de 19.365.650.827 lei şi o taxă pe valoarea adăugată în sumă de 14.717.894.628 lei, deşi la 31 decembrie 2004, rezultatul fiscal a fost, în ansamblul său, unul negativ, care a depăşit veniturile.
Reclamanta a precizat că procesul penal pornit împotriva administratorului s-a finalizat printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 11 lit. c) din Legea nr. 87/1994. Că, atât raportul de expertiză efectuat în cauza penală, cât şi rezoluţia procurorului converg în a concluziona că sumele de bani datorate bugetului de stat erau diferite de cele menţionate în Decizia de impunere supusă controlului jurisdicţional.
Prin sentinţa nr. 59 din 28 februarie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, dispunând anularea Deciziei nr. 220 din 6 august 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. şi a procesului – verbal din 27 decembrie 2004 la pârâta D.G.F.P. a judeţului Ilfov, precum şi în parte, a deciziei de impunere emisă de aceeaşi autoritate publică cu privire la impozitul pe profit în sumă de 19.365.650.827 lei.
Pe cale de consecinţă, a exonerat pe reclamantă de obligaţia de plată la buget a sumei respective şi a menţinut obligaţiile privind TVA.
În sfârşit, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 12.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că, întrucât la finele anului 2004, reclamanta a înregistrat o pierdere fiscală cumulată, pe întregul an, ea nu datorează impozitul pe profit la bugetul consolidat al statului.
Concluzia se impune având în vedere reglementarea instituită în materie prin dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal
S-a apreciat totodată, că legiuitorul a raportat calcularea impozitului pe profit la întregul an şi nu la un trimestru, aşa încât, în mod eronat pârâtele au angajat răspunderea sa fiscală pentru suma de 19.365.650.827 lei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtele A.N.A.F. şi D.G.F.P. a judeţului Ilfov.
Recurentele au susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis acţiunea şi a exonerat-o pe reclamantă de obligaţia de plată a impozitului pe profit, deoarece cu prilejul verificărilor efectuate s-a stabilit că până la data respectivă aceasta nu a întocmit factura fiscală.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile legale referitoare la impozitul pe profit şi cele conţinute în Legea contabilităţii nr. 82/1991, societatea controlată datorează atât impozitul pe profit, cât şi TVA aferentei vânzări terenului pentru care nu a întocmit factura fiscală.
S-a mai susţinut că în realitate, impozitul pe profit se calculează şi se plăteşte conform art. 34 din Codul fiscal, adică trimestrial, iar neplata lui la termen determină inclusiv calculul unor majorări de întârziere, urmând ca la sfârşitul anului fiscal să se procedeze la regularizarea plăţilor făcute.
În opinia ambelor recurente, în trimestrul în care se realizează profit, acesta se evidenţiază şi se plăteşte chiar dacă la sfârşitul anului, contribuabilul înregistrează o pierdere fiscală.
Criticile formulate nu sunt întemeiate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Cod Fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare.
Curtea de apel a făcut o interpretare şi aplicare corectă a acestor dispoziţii legale, stabilind în concordanţă cu constatările expertului contabil numit în cauză că SC S.C. SRL Ploieşti a înregistrat o pierdere fiscală cumulată pe întreg anul 2004 şi pentru acest motiv ea nu datorează impozit pe profit la bugetul consolidat al statului la data de 31 decembrie 2004.
În completarea la raportul de expertiză contabilă, expertul N.H. a consemnat faptul că societatea comercială a emis factura fiscală aferentă contractului de vânzare - cumpărare la data de 31 decembrie 2004 şi până atunci ea a continuat să facă cheltuieli pentru teren, considerate deductibile.
Deşi la data de 31 mai 2004, fosta SC C.M. SA datora către bugetul consolidat al statului cu titlu de impozit pe profit suma de 12.488.704.601 lei, până la sfârşitul anului 2004, a înregistrat pierdere fiscală cumulată şi pentru acest considerent ea nu mai datorează impozitul pe profit stabilit prin Decizia de impunere (filele nr. 290-295).
Constatările ample ale expertului contabil, susţinute de înscrisurile depuse de reclamantă nu au fost combătute de pârâte prin alte mijloace de probaţiune concludente.
Este semnificativ faptul că însăşi declaraţia de impozit pe profit emisă de Administraţia financiară redă algoritmul de calcul al acestui impozit, rezultând cu claritate că impozitul se cumulează până la sfârşitul anului fiscal.
În sensul art. 19 din Cod fiscal este aşadar, exclus ca o inspecţie fiscală să se realizeze doar pentru o perioadă stabilită de organul de control, şi nu pentru întregul an fiscal, chiar dacă acelaşi cod a prevăzut în art. 34 alin. (1) lit. b), obligaţia contribuabililor de a declara şi plăti impozitul pe profit trimestrial, până la data de 25 inclusiv a primei luni următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Având în vedere că la data emiterii deciziei de impunere contestată, reclamanta a depus la organul financiar competent toate declaraţiile şi evidenţele contabile ce se referă la anul 2004, acestea trebuiau luate în considerare cu ocazia stabilirii bazei de impozitare şi implicit, a impozitelor şi taxelor datorate pentru anul fiscal 2004.
Existau prin urmare, elemente suficiente pe baza cărora instanţa de fond să aprecieze că stabilirea de către pârâta D.G.F.P. Ilfov în sarcina reclamantei, a unei obligaţii de plată a impozitului pe profit suplimentar, în lipsa reprezentanţilor societăţii comerciale, nu are temei legal şi este de natură să prejudicieze grav această societate.
Ţinând seama de considerentele expuse în cele ce preced şi având în vedere inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursurilor ca nefondate.
În baza dispoziţiilor art. 274 din acelaşi cod, recurentele vor fi obligate să plătească intimatei - reclamante suma de 26.907,09 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul avocaţial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.F.P. – A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Judeţului Ilfov împotriva sentinţei nr. 59 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Obligă pe recurent la plata către intimata SC S.C. SRL Ploieşti a sumei de 26.907,09 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1469/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1473/2009. Contencios → |
|---|
