ICCJ. Decizia nr. 1483/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1483/2009
Dosar nr. 968/43/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 29 noiembrie 2007, reclamanta SC C. SRL a chemat în judecată Ministerul Economiei şi Finanţelor prin A.N.A.F. solicitând anularea parţială a Deciziilor nr. 136 din 30 mai 2007 emisă de D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. şi nr. 207 din 5 februarie 2007 emisă de D.G.F.P. Mureş, exonerarea de plată a sumei de 198.484 lei reprezentând impozit pe profit (63.250 lei), TVA (22.829 lei) cu majorările de întârziere aferente (98.909 lei + 13.536 lei) precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 207 din 5 februarie 2007 s-au reţinut în sarcina sa obligaţii de plată, în sumă de 617.987 lei din care, 203.624 lei impozit pe profit cu 227.412 lei majorări de întârziere aferente şi 98.829 lei TVA cu 88.122 lei majorări de întârziere aferente.
Contestaţia formulată împotriva acestei decizii a fost admisă în parte prin Decizia nr. 136 din 30 mai 2007 a D.G.S.C., în sensul că a fost menţinută obligaţia de plată pentru 198.484 lei şi suspendată soluţionarea contestaţiei pentru 419.503 lei până la obţinerea unei soluţii definitive pe latura penală.
În opinia reclamantei, soluţia de respingere este nefondată întrucât s-a reţinut că pentru exerciţiul fiscal 2001 nu s-au aplicat corespunzător dispoziţiilor Legii nr. 133/1999 cu privire la scutirea la plată a impozitului pe profit aferent profitului brut neinvestit deşi la stabilirea bazei suplimentare de impune era obligatorie aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 189/2001, art. 7 alin. (2) conform cu care, impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent pentru investiţii active corporale şi necorporale, reducerea urmând a se calcula pentru profitul obţinut după 1 ianuarie 2001.
Cu toate acestea, organul fiscal nu a avut în vedere că imobilele (teren şi construcţie din Târgu Mureş) au fost achiziţionate în 2001 reţinând ca fiind aplicabile dispoziţiile Legii nr. 133/1999 şi Decizia nr. 3/2002 a Ministerului Finanţelor Publice, care în esenţă contravin dispoziţiilor Legii nr. 189/2001.
În privinţa cheltuielilor făcute cu amortizarea aferentă achiziţiilor motocicletelor BMW 1200C, Kawasaki, motociclului BOOM, TV-ului 42 PA 20EY şi DVD-ului S57, reclamanta a susţinut că aceste mijloace fixe au fost utilizate în folosul operaţiunilor economice. Cu toate acestea, inspectorii fiscali care au aplicat regimul deductibilităţii în privinţa acestor cheltuieli pentru mijloacele de transport pe patru roţi, au refuzat aplicarea aceluiaşi tratament pentru mijloacele de transport pe două şi trei roţi.
Prin sentinţa civilă nr. 72 din 27 iunie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis în parte acţiunea în sensul că a dispus anularea punctului nr. 3) şi 4) din deciziile contestate, referitoare la impozitul pe profit în sumă de 17.585 lei cu majorările aferente de 7.462 lei şi la TVA în sună de 22.829 lei, cu majorările aferente de 13.536 lei.
Prin aceeaşi sentinţă au fost respinse celelalte capete de cerere şi a fost obligată în solidar A.N.A.F. şi D.G.F.P. Mureş la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 598,08 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că mijloacele de transport achiziţionate, TV-ul şi DVD-ul, au servit scopului şi obiectului de activitate al reclamantei, iar în ce priveşte terenul din str. Barajului, Târgu Mureş achiziţionat în 20 decembrie 2001, s-a apreciat ca fiind exclus din sfera de cuprindere a Legii nr. 15/1994, în sensul că nu poate fi cuprins în noţiunea generică de activ corporal amortizat, iar în ce priveşte imobilul din Târgu Mureş, achiziţionat în ianuarie 2001 şi vândut în 2006, înainte de amortizarea lui ca mijloc fix, recalcularea impozitului corect s-a făcut pentru profitul utilizat în anul fiscale 2001, înţelegând inclusiv şi recalcularea accesoriilor de la data dobândirii (când a devenit bun amortizabil).
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta SC C. SRL cât şi pârâta D.G.F.P. Mureş, în nume propriu şi în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F.
În recursul său, reclamanta a criticat modul în care instanţa fondului a înţeles să soluţioneze capetele de cerere referitoare la terenul şi construcţia achiziţionate în anul 2001.
Astfel, în opinia sa, cum art. 3 din Legea nr. 15/1994, prevede expres că „activele aferente capitalului imobilizat sunt terenurile, inclusiv investiţiile pentru amenajarea acestora"- în mod evident ele intră în sfera de aplicare a Legii nr. 189/2001 care conferă contribuabilului beneficiul reducerii de 50%pentru impozitul pe profitul reinvestit. Astfel fiind, instanţa avea obligaţia să înlăture dispoziţiile Deciziei nr. 3/2002 emisă de Ministerul Finanţelor Publice constatând că aceasta nelegal restrânge sfera de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 189/2001.
În ce priveşte construcţia achiziţionată în 2001, greşit s-a reţinut că reclamanta ar fi contestat numai legalitatea aplicării majorărilor de întârziere.
Cum prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 189/2001 se prevede că „impozitul pe profit se reduce cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent pentru investiţii în active corporale şi necorporale, iar reducerea se calculează începând cu profitul realizat după 1 ianuarie 2001; greşit s-au avut în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 3/2002, care limitează aplicarea acestei scutiri numai la imobilele achiziţionate după 19 aprilie 2001. În plus dispoziţiile Legii nr. 189/2001 nu se referă la interdicţia vânzării şi implicit la obligaţia contribuabilului de a restitui impozitul de care a fost scutit.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 15/1994 „sunt considerate active corporale, dar nu sunt supuse amortizării mijloacele fixe aflate în proprietate publică, lacurile,bălţile, iazurile, care nu sunt rezultatului unei investiţii, precum şi terenurile, inclusiv cele împădurite".
Astfel fiind, este evident că terenurile sunt excluse din sfera de aplicare a Legii nr. 15/1994 ca activ corporal amortizabil, situaţie în care legal şi temeinic s-a apreciat de către instanţa de fond că nu-i sunt aplicabile niciuna dintre dispoziţiile Legii nr. 189/2001, în speţă art. 7 alin. (2) referitor la reducerea impozitului pe profit cu 50% pentru profitul utilizat în anul fiscal curent.
În ce priveşte nelegalitatea Deciziei nr. 3/2002, art. III, care în opinia recurentei ar fi restrâns sfera de aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 189/2001, corect s-a apreciat ca nefiind relevantă în cauză atât vreme cât s-a considerat că dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 189/2001 nu sunt aplicabile.
Referitor la imobilul din Târgu Mureş, achiziţionat de reclamanta-recurentă în ianuarie 2001, şi înstrăinat în 2006, se reţine că în raport cu dispoziţiile art. 212 alin. (3) din Legea nr. 415/2001 de aprobare şi modificare a OUG nr. 297/2000, „investiţiile realizate potrivit acestui articol vor rămâne în patrimoniul întreprinderilor mici şi mijlocii cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata de funcţionare a acestora. În caz contrar, impozitul se recalculează pentru perioada în care întreprinderea a beneficiat de prevederile de la alin. (1) şi se varsă la bugetul de stat, împreună cu majorările de întârziere aferente".
Or, în cauză, cum imobilul a fost vândut înainte de amortizarea lui ca mijloc fix respectiv la 5 ani de la achiziţionare (perioada de amortizare fiind de 25 ani) recalcularea impozitului se face pentru profitul brut utilizat în anul fiscal 2001 (perioada în care reclamanta a beneficiat de reducere) recalculare care include şi accesoriile.
De altfel în acelaşi sens au fost şi concluziile expertizei contabile efectuate în cauză şi faţă de care reclamanta nu a avut de obiectat.
Prin recursul său, D.G.F.P. Mureş, în nume propriu, în numele şi pentru Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F. a criticat hotărâre instanţei de fond pentru modul în care a soluţionat capătul de cerere privind impozitul pe profit şi TVA, cu majorările de întârziere aferente stabilite de inspectorii fiscali în sarcina reclamantei pentru cheltuielile făcute cu asigurările, dobânzile leasing, amortizarea, întreţinerea şi reparaţia unor mijloace fixe ca barca cu motor Sierra, motocicleta BMW 1200 C, motocicleta Kawasaki, motociclu BOOM, TV 42PA20EY şi DVD 57.
În opinia recurentei, greşit s-au considerat ca fiind deductibile la calculul profitului impozabil aferent perioadei 1 ianuarie 2001-31 decembrie 2005 a cheltuielilor ocazionate cu aceste mijloace fixe, întrucât nu s-au făcut nici un fel de dovezi care să ateste că acestea au contribuit la realizarea venitului impozabil.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din OG nr. 70/1994 şi art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 (aplicabile în perioada supusă controlului 2001-2005), sunt considerate cheltuieli deductibile numai acele cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri impozabile.
Cum în cauză, reclamanta SC C. SRL nu a probat cu documente, aşa cum cer de altfel dispoziţiile art. 65 alin. (1) C. proCod Fiscal, în ce măsură cheltuielile ocazionate cu achiziţionarea, întreţinerea, repararea, etc., a mijloacelor fixe enunţate au condus la realizarea de venituri, în mod corect organele de inspecţie fiscală nu au acordat deductibilitatea la calculul impozitului pe profit.
Tot astfel prin aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din OUG nr. 12/2000 s-a apreciat corect că societatea nu avea drept de deducere a TVA aferente achiziţionării acestor mijloace fixe, nefiind făcută dovada utilizării lor pentru nevoile firmei .
De altfel este şi greu de crezut că motocicleta BMW 1200 C, motocicleta Kawasaki, motociclu BOOM, TV 42PA20EY şi DVD S 57, ar fi putut deservi obiectului de activitate al reclamantei „Construcţii de clădiri şi lucrări de geniu civil"şi mai ales ar fi putut contribui la obţinerea de venituri impozabile, având în vedere că aceasta presupunea folosirea lor pentru transport de materiale, de personal muncitor, etc.
Fără a se preocupa de acest aspect şi fără a reţine condiţia impusă de legiuitor pentru a face posibilă deducerea acestor cheltuieli, instanţa fondului a admis acest capăt de acţiune şi a exonerat reclamanta de plata sumelor stabilite în sarcina sa reţinând că în fapt organul de constatare fiscală nu a probat afirmaţiile sale soluţii vădit nelegală şi netemeinică.
Astfel fiind şi în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. urmează a fi admis recurs D.G.F.P. Târgu Mureş, casată sentinţa curţii de apel şi pe fond respinsă ca nefondată acţiunea formulată de SC C. SRL
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Mureş în nume propriu şi în numele A.N.A.F. împotriva sentinţei nr. 72 din 27 iunie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează hotărârea atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de SC C. SRL, ca neîntemeiată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC C. SRL împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1475/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1484/2009. Contencios → |
|---|
