ICCJ. Decizia nr. 1489/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1489/2009

Dosar nr. 1630/2/200.

Şedinţa publică din 18 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 14 martie 2008, reclamantul S.N.P.V. P.L. a solicitat obligarea pârâtei A.N.V. la constituirea comisiei paritare în conformitate cu dispoziţiile art. 3 şi art. 4 din HG nr. 833/2007, cu includerea în componenţa acesteia a membrilor pe care i-a desemnat în calitate de organizaţie sindicală reprezentativă.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a dobândit reprezentativitate la nivelul autorităţii publice pârâte prin sentinţa civilă nr. 22/2005 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti, sentinţă definitivă şi irevocabilă, având dreptul să desemneze reprezentanţi în comisia de disciplină, dar pârâta a refuzat să emită actul administrativ pentru includerea acestora în comisia constituită, încălcând astfel dreptul care i-a fost recunoscut prin HG nr. 833/2007.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2620 din 8 octombrie 2008, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de HG nr. 833/2007 pentru ca reclamantul să poată desemna singur reprezentanţii în comisia paritară de la nivelul A.N.V. şi nici pentru desemnarea lor împreună cu celălalt sindicat reprezentativ, dat fiind că nu s-a încheiat un acord scris în acest sens.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul S.N.P.V. P.L., solicitând modificarea hotărârii atacate în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul a susţinut că acţiunea a fost greşit respinsă pe baza unui singur argument şi anume, că la nivelul autorităţii intimate există două sindicate reprezentative şi că între acestea nu a intervenit un acord scris pentru alegerea reprezentanţilor funcţionarilor publici în comisia paritară, fiind ignorate efectele hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a constatat reprezentativitatea sa.

În acest sens, recurentul a arătat că sentinţa civilă nr. 22/2005 a Judecătoriei sectorului 2, prin care i-a fost recunoscută reprezentativitatea de sindicat la nivelul A.N.V. pentru funcţionarii publici, produce efecte juridice pe o perioadă de 4 ani, conform Legii nr. 130/1996 şi în consecinţă, a fost înlăturat abuziv şi fără temei legal dreptul său recunoscut de HG nr. 833/2007, de a desemna reprezentanţii în comisia paritară.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (3) din HG nr. 833/2007, în cazul în care la nivelul autorităţii sau instituţiei publice sunt constituite cel puţin două sindicate reprezentative, desemnarea reprezentanţilor în comisiile paritare se face prin acord scris încheiat între toate sindicatele reprezentative.

Pe baza acestor prevederi legale, instanţa de fond a constatat corect că este justificat refuzul A.N.V. de a include în componenţa comisiei paritare reprezentanţii desemnaţi de sindicatul recurent, care nu a dovedit încheierea unui acord scris cu celălalt sindicat reprezentativ de la nivelul autorităţii publice Sed Lex.

În consecinţă, instanţa de fond a avut în vedere efectele juridice ale hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care recurentul a fost recunoscut ca organizaţie sindicală reprezentativă, dar a reţinut întemeiat faţă de existenţa necontestată a unui alt sindicat reprezentativ la nivelul aceleiaşi autorităţi publice A.N.V., că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de HG nr. 833/2007 pentru includerea reprezentanţilor săi în comisia paritară.

Recurentul nu este singurul sindicat reprezentativ la nivelul autorităţii publice intimate şi nu a dovedit încheierea unui acord scris cu organizaţia sindicală reprezentativă de la acelaşi nivel pentru alegerea reprezentanţilor funcţionarilor publici în comisia paritară, astfel că nu există temei legal pentru emiterea actului administrativ solicitat prin acţiune.

Susţinerea recurentului, că în lipsa unui acord scris, alegerea reprezentanţilor funcţionarilor publici se face în condiţiile art. 6 alin. (1) lit. b) din HG nr. 833/2007, dintre candidaţii propuşi de fiecare organizaţie sindicală, va fi respinsă ca nefondată pentru că nu s-a dovedit în cauză existenţa situaţiei de fapt care să determine aplicarea acestor prevederi legale.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de S.N.P.V. P.L. împotriva sentinţei civile nr. 2620 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1489/2009. Contencios