ICCJ. Decizia nr. 1500/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1500/2009
Dosar nr. 1194/54/200.
Şedinţa publică din 18 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 iunie 2008, reclamantul C.D. a solicitat să se constate că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 52 şi art. 134 din Constituţie şi art. 44-46 din Legea nr. 317/2004 prin nesoluţionarea legală şi în termen a plângerii din 21 ianuarie 2008 pentru exercitarea acţiunii disciplinare împotriva procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 4, obligarea pârâtului să-i comunice hotărârea secţiei de procurori şi materialele cercetării prealabile care au stat la baza clasării plângerii sale, precum şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale şi materiale în sumă de 2000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a soluţionat defectuos şi peste termenul legal cererea sa de declanşare a acţiunii disciplinare în cazul unui procuror, dispunând nelegal clasarea memoriului său înregistrat la inspecţia judiciară.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea prin sentinţa nr. 241 din 3 octombrie 2008, reţinând că nu a fost dovedită încălcarea drepturilor invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Instanţa de fond a avut în vedere că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat reclamantului cu adresa nr. 218/IJ/76/SIP din 29 aprilie 2008 rezultatul cercetărilor efectuate în soluţionarea petiţiei sale şi că nu s-au constatat aspecte de natură a fi calificate abateri disciplinare.
Constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a motivat că nemulţumirea reclamantului faţă de soluţia dată în cadrul cercetării prealabile nu reprezintă o încălcare a liberului acces la justiţie, deoarece în condiţiile prevăzute de art. 278 C. proc. pen., se poate formula plângere împotriva soluţiei adoptate de procurorul de caz.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică, iar pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recurentul a criticat soluţia de respingere a cererii formulate la 3 octombrie 2008 pentru obligarea intimatului să depună dovada efectuării cercetării prealabile şi hotărârea comisiei de disciplină, susţinând că instanţa de fond nu a exercitat rol activ în conformitate cu prevederile art. 129 C. proc. civ. şi nu a motivat încheierea din data respectivă, potrivit art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
De asemenea, recurentul a criticat motivarea hotărârii pronunţată de instanţa de fond, susţinând că aceasta este contradictorie şi fără a fi analizate probele administrate şi cererile formulate pe parcursul judecării cauzei.
În ultimele două motive de recurs, invocate pe fondul pricinii, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că nu i-au fost încălcate drepturi recunoscute de lege sau interese legitime, deşi a dovedit că intimatul nu şi-a exercitat în mod corespunzător atribuţiile prevăzute de lege cu privire la soluţionarea plângerii formulate conform art. 46 din Legea nr. 317/2004.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
În Şedinţa publică din 3 octombrie 2008 a fost corect respinsă cererea recurentului-reclamant de administrare a probei cu noi înscrisuri, întrucât la acel termen s-a precizat temeiul juridic al cererii de chemare în judecată şi faţă de cadrul procesual al litigiului, instanţa de fond a considerat în mod întemeiat că nu se mai impune depunerea altor acte decât cele anexate acţiunii.
Conform încheierii date la acea dată, instanţa de fond a exercitat rol activ în conformitate cu prevederile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., stabilind limitele investirii sale, în raport de cererea dedusă judecăţii şi de precizările ulterioare ale recurentului-reclamant.
Soluţia dată cererii de probe, precum şi hotărârea pronunţată pe fondul cauzei au fost motivate potrivit dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece au fost expuse considerentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi pentru care au fost respinse susţinerile din acţiune.
Motivarea hotărârii atacate cuprinde analiza detaliată a elementelor de fapt din cauza dedusă judecăţii şi a prevederilor legale pe care s-a întemeiat cererea de chemare în judecată, astfel că va fi respinsă ca nefondată critica formulată sub acest aspect în recurs.
Motivele de recurs invocate cu privire la soluţia dată pe fondul pricinii sunt de asemenea nefondate, întrucât instanţa de fond a constatat judicios că recurentul-reclamant nu a dovedit susţinerile sale privind încălcarea de către intimat a dispoziţiilor art. 21, art. 52, art. 133 şi art. 134 din Constituţia României şi art. 44-49 din Legea nr. 317/2004.
Astfel, se reţine că recurentul-reclamant a fost informat prin adresa nr. 218/IJ/76/SIP din 29 aprilie 2008 a Consiliului Superior al Magistraturii atât de rezultatul cercetărilor prealabile efectuate în soluţionarea petiţiei sale, cât şi de posibilitatea exercitării căii de atac a plângerii prevăzute de art. 278 C. proc. civ.
Rezolvarea nefavorabilă a cererii recurentului-reclamant de declanşare a acţiunii disciplinare este consecinţa constatării de către autoritatea intimată că din aspectele sesizate şi verificate în cadrul cercetării prealabile nu a rezultat săvârşirea unor abateri disciplinare şi în consecinţă, soluţia de clasare a plângerii nu echivalează cu un refuz nejustificat de a soluţiona o cerere , în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. 1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Soluţionarea cererii adresate de recurentul-reclamant şi informarea acestuia despre soluţia dată şi considerentele pe care s-a întemeiat dovedesc exercitarea de către autoritatea emitentă a atribuţiilor conferite prin dispoziţiile Legii nr. 317/2004 în materie disciplinară.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat corect că nu s-a dovedit încălcarea de către intimat a prevederilor indicate în cererea de chemare în judecată şi nici vătămarea unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim al recurentului-reclamant.
Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.D. împotriva sentinţei civile nr. 241 din 3 octombrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal , ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1498/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1512/2009. Contencios → |
|---|
