ICCJ. Decizia nr. 1537/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1537/2009
Dosar nr. 49/32/200.
Şedinţa publică din 19martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Neamţ sub nr. 5015/103/2007, reclamanta A.O.R.T. - Piatra Neamţ a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice, Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamţ şi Primăria Municipiului Piatra Neamţ obligarea acestora să-şi îndeplinească obligaţiile prevăzute de art. 62 din Legea nr. 265/2007, respectiv să acorde despăgubiri sau să soluţioneze favorabil toate cererile depuse de agenţii economici, persoane fizice, asociaţii familiale şi persoane juridice, până la data elaborării şi publicării în Monitorul Oficial a normelor de aplicare şi a regulamentelor prevăzute de Legea nr. 265/2007.
In motivarea acţiunii reclamanta a arătat că potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) pct. a, b, c şi d din Legea nr.262/2007, pârâţii aveau obligaţia ca până la data de 19 octombrie 2007 să modifice sau să completeze normele metodologice de aplicare a legii, respectiv regulamentul privind transportul în regim de taxi şi activitatea de dispecerat taxi, obligaţie ce nu a fost îndeplinită până la dat promovării acţiunii, consecinţa fiind imposibilitatea aplicării dispoziţiilor Legii nr. 265/2007.
A mai arătat reclamanta că atât Consiliul Local cât şi Primăria Municipiului Piatra Neamţ aveau obligaţia de a modifica regulamentul privind transportul public de persoane în regim de taxi, şi activităţile conexe acestuia, obligaţie ce nu a fost respectată, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 62 alin. (1) pct. e din legea menţionată.
La termenul de judecată din data de 13 mai 2008, reclamanta A.O.R.T. Piatra Neamţ a depus o cerere precizatoare a acţiunii introductive de instanţă, prin care a solicitat introducerea în cauză a Prefecturii Neamţ, pentru un nou capăt de cerere, privind refuzul acestei instituţii de a răspunde la adresa A 151 din 27 februarie 2008 (prin care se invocă nelegalitatea H.C.L. nr. 58 din 14 februarie 2008).
Prin întâmpinările depuse la dosarul cauzei, pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, în prezent Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în prezent Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Ministerul Transporturilor, în prezent Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii şi Autoritatea Rutieră Română au invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ.
Prin sentinţa civilă nr. 319/CA din 14 decembrie 2007 Tribunalul Neamţ a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, cauza fiind înregistrată sub nr. 49/32/2008.
De asemenea A.R.R., Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, în prezent Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, în prezent Ministerul Finanţelor Publice, au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a invocat, în cadrul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 88 din 18 august 2008 Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a disjuns capătul de cerere formulat de reclamanta A.O.R.T. Piatra Neamţ în contradictoriu cu Prefectura Judeţului Neamţ, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, în soluţionarea capătului de cerere privind refuzul instituţiei pârâte de a răspunde la adresa reclamantei, şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Neamţ, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice) şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantă.
Cu privire la capătul de cerere formulat în completarea acţiunii iniţiale, s-a reţinut că acesta fiind formulat în contradictoriu cu Prefectura Judeţului Neamţ, care este reprezentanta Guvernului în plan local, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului şi ale art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor, în prezent Ministerul Finanţelor Publice, instanţa de fond a reţinut că acest pârât are obligaţia de a elabora norme metodologice de aplicare a legii, astfel că există identitate între această parte şi titularul obligaţiei invocate prin acţiune.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, instanţa a apreciat că aceasta nu a atacat un act administrativ şi nu a precizat care este dreptul sau interesul legitim care i-a fost afectat.
La termenul de judecată din data de 17 martie 2008, având în vedere precizările reclamantei din adresa nr. A/150 din 27 februarie 2008, instanţa a dispus scoaterea din cauză a pârâţilor A.R.R. şi Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Împotriva sentinţei nr. 88 din 18 august 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A.O.R.T. Piatra Neamţ, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea căii de atac se retine, în esenţă că, instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil. Cu privire la „modul confuz de precizare a obiectului acţiunii", se arată că instanţa avea posibilitatea de a cere lămuririle necesare în vederea înţelegerii cu exactitate a speţei.
Se mai retine de către recurentă că, susţinerile instanţei de fond, potrivit cărora prin cererea de chemare în judecată nu se face deosebirea între un act legislativ şi un act administrativ cu caracter normativ, este superfluă.
Recursul este nefondat.
Examinând cauza şi hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În cadrul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă precizează că „instanţa de fond a încălcat principiul disponibilităţii procesului civil atât în ceea ce priveşte limitele cât şi obiectul acestuia".
Faţă de cele invocate prin motivele de recurs, şi având în vedere şi prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii", se constată că instanţa de fond a respectat aceste dispoziţii, pronunţându-se numai în legătură cu ceea ce i s-a cerut şi în limitele a ceea ce i s-a cerut.
Referitor la celelalte critici aduse hotărârii pronunţate de instanţa de fond, se reţin următoarele.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
Art. 2 lit. c) defineşte actul administrativ ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".
Potrivit art. 2 lit. h) din aceeaşi lege nesoluţionare în termenul legal a unei cereri este definită drept" faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen".
Reclamanta a precizat în acţiunea iniţială că temeiul de drept al acesteia sunt dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Pe de altă parte, reclamanta arătat că acţiunea formulată „este îndreptată împotriva Legii nr. 265/2007, prin care i s-ar vătăma drepturi sau interese legitime".
Faţă de această precizare, se observă că recurenta nu solicită obligarea instituţiilor prevăzute la art. VII din legea sus menţionată să elaboreze actele normative la care erau obligate, ci să le anuleze în cazul în care au fost elaborate după data de 6 noiembrie 2007. Deci recurenta nu solicită anularea unuia sau unor acte administrative cu caracter normativ prin care i s-ar fi încălcat un drept recunoscut de lege sau un interes legitim, ci anularea tuturor celor care nu au fost elaborate în termenul prevăzut de lege.
A proceda la anularea normelor elaborate doar pentru întârziere, nu poate fi admis, deoarece pe de o parte legea nu prevede o astfel de sancţiune, iar pe de altă parte legea ar deveni inaplicabilă în absenţa acestora.
Astfel, în speţa de faţă, recurenta-reclamantă nu a atacat un act administrativ în accepţiunea arătată şi nu a precizat concret care este dreptul sau interesul legitim care să-i fie afectat în mod direct, ceea ce face inaplicabile dispoziţiile art. 1 pct. 1 coroborate cu cele ale art. 2 lit. c) şi lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Bacău, prin sentinţa pronunţată, a apreciat în mod corect inadmisibilitatea acţiunii recurentei, având în vedere că aceasta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 1, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Totodată, în cauza dedusă judecăţii nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 8 din aceeaşi lege, care reglementează dreptul persoanelor nemulţumite de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu au primit nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h), de a sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, deoarece plângerile adresate de către recurentă instituţiilor pârâte nu vizau un act administrativ unilateral emis de acestea.
Prin urmare, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea formulată de reclamanta A.O.R.T. Piatra Neamţ, ca inadmisibilă, întrucât aceasta nu a menţionat care anume norme trebuie anulate şi nu a dovedit care este dreptul sau interesul legitim care i-a fost vătămat şi nici în ce constă vătămarea, condiţie esenţială pentru a se putea adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea unui act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată conform prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Faţă de cele prezentate, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.O.R.T. Piatra Neamţ împotriva sentinţei civile nr. 88 din data de 18 august 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1532/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1538/2009. Contencios → |
|---|
