ICCJ. Decizia nr. 1538/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1538/2009

Dosar nr. 672/32/200.

Şedinţa publică din 19 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la rolul Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC M.F.O. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F., D.G.S.C. şi D.G.F.P. Bacău, A.I.F., soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o împotriva actului administrativ fiscal nr. 328 din 30 mai 2008 emis de D.G.F.P. Bacău, obligarea în solidar a celor două pârâte la plata de daune reprezentând echivalentul penalităţilor şi majorărilor de întârziere percepute şi pretinse prin actul administrativ contestat, în cuantum de 1.135.003 lei, obligarea în solidar a celor două pârâte la plata unor penalităţi de 1000 lei pentru fiecare zi întârziere şi suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv Decizia nr. 328 din 30 mai 2008 emis de A.N.A.F. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei sub nr. 907653 din 30 mai 2008.

În motivarea acţiunii reclamanta a reţinut următoarele:

La data de 20 iunie 2008 reclamanta a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere nr. 328 din 30 mai 2008, contestaţie care nu a fost încă soluţionată, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 2 lit. 6 din aceeaşi lege.

Paralel cu refuzul de soluţionare a contestaţiei, pârâta a procedat, anterior termenului de 30 de zile în care trebuia soluţionată contestaţie, la demararea procedurii de executare silită prin organele A.F.P. Oneşti.

S-a mai reţinut că pentru perioada 1 octombrie 2002-29 mai 2003 a operat prescripţia obligaţiilor de plată, iar titlurile executorii sunt lipsite de temei legal, fiind încălcate dispoziţiile art. 141 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 43 alin. (2) lit. f) C. proCod Fisca.

Prin încheierea din 10 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 328 din 30 mai 2008 emisă de D.G.F.P. Bacău.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reţinut că în cauză, în legătură cu cazul bine justificat este de reţinut împrejurarea de drept invocată de reclamantă privind prescripţia dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale, astfel cum este aceasta reglementată de art. 91 C. proCod Fisca.

În ceea ce priveşte iminenţa producerii unei pagube, Curtea a constatat că executarea deciziei de impunere nr. 328 din 30 mai 2008 în baza căruia a fost emis titlu executoriu nr. 8831 din 7 iulie 2008 şi somaţia nr. 3054 din 7 iulie 2008, pentru suma de 1.135.003 lei este de natură să producă reclamantei un prejudiciu constând în imposibilitatea executării contractelor de servicii intracomunitare aflate în derulare, ca urmare a imposibilităţii plăţii furnizorilor de utilităţi şi materii prime şi a plăţii salariilor pentru angajaţi.

Împotriva încheierii din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs D.G.F.P. Bacău, A.I.F. în nume propriu şi pentru A.N.A.F.- D.G.S.C.

S-a criticat sentinţa pentru faptul că instanţa a calificat greşit susţinerile formulate şi în speţă nu au fost întrunite condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004 , art. 14.

Recursul declarat de D.G.F.P. Bacău, A.I.F. formulat în nume propriu este tardiv şi va fi respins.

Din dovada de comunicare anexată la dosarul de fond, rezultă că aceasta s-a efectuat la 19 noiembrie 2008, iar recursul a fost formulat la 27 noiembrie 2008, termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pe exercitarea căii de atac, fiind 5 zile de la comunicare.

Referitor la recursul declarat de A.N.A.F.- D.G.S.C., acesta va fi respins ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal, Decizia de impunere nr. 328/2008, a fost formulată de reclamantă în baza prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Raportul de inspecţie fiscală anexat, arată că reclamanta-intimată are ca principală activitate fabricarea de articole de îmbrăcăminte pe bază de contracte de prestări servicii intracomunitare.

Corect a reţinut prima instanţă că în speţă, este vorba despre un caz bine justificat, întrucât în sarcina intimatei au fost stabilite de organele fiscale obligaţii fiscale în cuantum total de 1.135.003 lei şi cu toate că aceasta a formulat contestaţie în 2009 (20 iunie) la D.G.F.P. Bacău, această contestaţie nu a fost soluţionată.

Termenul în care trebuia soluţionată a fost deci depăşit şi astfel s-au creat prejudicii materiale pentru societate.

De asemenea s-a început executarea silită faţă de intimată, înainte de termenul legal în care ar fi trebuit să se soluţioneze contestaţia, astfel încât este pe deplin justificat cazul şi paguba iminentă, întrucât fără posibilitate de tăgadă au fost încălcate prevederile legale respectiv art. 43 C. proCod Fiscal, dar şi art. 91 C. proCod Fiscal, referitor la prescrierea obligaţiilor de plată aferente perioadei 10 octombrie 2002-29 mai 2003 faţă de data încheierii raportului fiscal 30 mai 2008.

Iată deci că în speţă sunt pe deplin întrunite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, astfel încât în mod temeinic instanţa fondului a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 328/2008 până la soluţionarea contestaţiei administrative formulate în temeiul art. 205 C. proCod Fisca.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Bacău, A.I.F. în nume propriu împotriva încheierii din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal , ca tardiv.

Respinge recursul declarat de A.N.A.F.-D.G.S.C. împotriva Încheierii din 10 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1538/2009. Contencios