ICCJ. Decizia nr. 1554/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1554/2009
Dosar nr. 10776/1/200.
Şedinţa publică din 19 martie 2009
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19 februarie 2002, astfel cum a fost precizată ulterior, I.M., în nume propriu şi ca reprezentant convenţional al fiicei sale N.A.C. a solicitat ca pe cale de ordonanţă preşedinţială să se dispună obligarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării la îndeplinirea măsurilor comunicate cu adresa nr. 9208 B din 11 iunie 2001, privind repararea pagubelor cauzate de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" Bucureşti, în valoare de 2.500.000 lei, precum şi la plata unor daune morale pentru prejudiciul produs ca urmare a discriminării lor.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin faptul retragerii abuzive a bursei de studii în străinătate acordate fiicei sale, pârâta Universitatea de Arhitectură şi Urbanism i-a produs pagube materiale însemnate, constând în efectuarea unor eforturi financiare mai mari pentru întreţinerea reclamantei N.A.C. la studii în Franţa. Că, deşi a adresat mai multe petiţii conducătorilor ministerului şi universităţii mai sus menţionate (care cu prilejul unor audienţe au confirmat justeţea demersului său) până în prezent nu s-au luat măsurile necesare pentru acordarea efectivă a tuturor drepturilor băneşti ce decurg din recalcularea mediei anilor de studii 1999-2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, investită cu soluţionarea pricinii ca urmare a unor declinări de competenţă succesive dispuse de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti şi respectiv, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, prin sentinţa civilă nr. 1226 din 17 decembrie 2002 a respins ca fiind prescrisă, cererea reclamantelor pentru obligarea celor doi pârâţi să pună în aplicare măsurile comunicate cu adresa nr. 9208 B din 11 iunie 2001.
De asemenea, a disjuns judecata capetelor de cerere având ca obiect plata despăgubirilor materiale şi morale, trimiţând cauza la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti în vederea soluţionării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că reclamantele nu şi-au exercitat dreptul material la acţiune cu respectarea termenelor de prescripţie de 30 de zile prevăzute de art. 5 alin. 2) şi 4) din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 atunci în vigoare, ci după expirarea acelor termene.
Cât priveşte pretenţiile băneşti formulate în cadrul capetelor de cerere accesorii, instanţa a apreciat că ele trebuie valorificate în condiţiile art. 581 C. proc. civ. care reglementează procedura specială a ordonanţei preşedinţiale, prin raportare la clauzele contractului financiar, respectiv a contractului individual de studii încheiat de reclamanta N.A.C. şi Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu" Bucureşti.
Aceeaşi instanţă prin sentinţa civilă nr. 55 din 22 ianuarie 2003 a respins ca neîntemeiate cererile formulate de reclamanţi în baza art. 281 şi art. 2812 C. proc. civ., pentru lămurirea şi completarea sentinţei civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002 şi a încheierii de şedinţă din 11 decembrie 2002, pronunţate în dosarul nr. 1987/2002.
Împotriva tuturor acestor hotărâri a declarat recurs reclamanta I.M., în nume propriu şi ca reprezentant al fiicei sale N.A.C.
Recurentele au susţinut că prima instanţă a soluţionat litigiul cu încălcarea dreptului lor la apărare, din moment ce la primirea cererii de chemare în judecată nu li s-au pus în vedere lipsurile acesteia şi completările necesare, inclusiv în privinţa respectării condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Curtea de apel a ignorat împrejurarea că ele nu au pregătire juridică şi nici nu au fost asistate/ reprezentate de un avocat pe durata desfăşurării procesului.
În opinia lor, excepţia privind prescripţia dreptului la acţiune invocată din oficiu cu referire la primul capăt de cerere este neîntemeiată, deoarece înlăuntrul termenului de 30 de zile prevăzut de art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, precum şi a termenului de 1 an prevăzut în alineatul final al textului legal s-au adresat cu plângeri atât conducerii ministerului pârât, cât şi Primului Ministru, Serviciul Român de Informaţii şi Preşedinţiei României cerând recunoaşterea dreptului pretins.
Prin Decizia nr. 4777 din 16 decembrie 2008 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de reclamantele I.M. şi N.A.C. împotriva sentinţei civile nr. 1226 din 17 decembrie 2002, a încheierii din 11 decembrie 2002 şi a sentinţei civile nr. 55 din 22 ianuarie 2003 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut în esenţă că potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat se va adresa pentru apărarea dreptului său în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorităţii emitente, care este obligată să rezolve reclamaţia în termen de 30 de zile de la aceasta.
În conformitate cu prevederile cuprinse în alineatul penultim al aceluiaşi articol, sesizarea tribunalului se va putea face şi în cazul în care autoritatea administrativă emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu rezolvă reclamaţia în termenul stabilit la alin. (1).
Aplicaţiunea acestor norme juridice cu caracter procesual a fost făcută în speţă, în mod corect de către curtea de apel atunci când a calificat termenele mai sus menţionate ca fiind termen de prescripţie şi a concluzionat că acţiunea înregistrată de reclamante abia la 19 februarie 2002 este, în raport de data comunicări adresei nr. 9208 B din 11 iunie 2001, tardivă.
Împotriva deciziei nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, I.M. în nume propriu şi în calitate de reprezentant convenţional al fiicei sale N.A.C. a formulat contestaţie în anulare.
În conformitate cu prevederile art. 3 lit. g) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 3 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, aprobată prin Legea nr. 106/1995, cu modificările şi completările ulterioare, contestaţia în anulare se timbrează cu 10 lei.
Cum dovada timbrării nu a fost ataşată prezentei contestaţii în anulare, conform dispoziţiilor legale sus menţionate, iar contestatoarea nu şi-a îndeplinit această obligaţie legală nici ulterior, deşi a fost citată cu menţiunea timbrării, devin aplicabile dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, în temeiul cărora contestaţia în anulare va fi anulată ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Anulează contestaţia în anulare formulată de I.M. în nume propriu şi în calitate de reprezentant al fiicei sale N.A.C. împotriva deciziei nr. 4777 din 16 decembrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca netimbrată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1552/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1577/2009. Contencios → |
|---|
