ICCJ. Decizia nr. 1602/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1602/2009
Dosar nr. 918/42/200.
Şedinţa publică din 20 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 5 septembrie 2008, A.C.D. a chemat în judecată A.N.R.P. şi Ministerul Finanţelor Publice, solicitând obligarea acestor autorităţi publice centrale la plata despăgubirilor care i-au fost stabilite conform Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa ca urmare a stării de război şi aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este beneficiară a dispoziţiilor acestei legi şi că a depus la data 10 august 2007 cererea pentru plata sumei de 108.317,50 lei stabilită prin hotărârea nr. 95 din 11 iulie 2007 adoptată de către Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Cererea respectivă a rămas însă, fără nici un rezultat şi prin neplata drepturilor băneşti cuvenite reclamantei i s-au cauzat prejudicii importante, constând în lipsa de folosinţă a despăgubirilor acordate şi în deprecierea monedei naţionale pe parcursul ultimului an.
În drept, A.C.D. a invocat dispoziţiile art. 10 pct. 2) din Legea nr. 290/2003, art. 11 şi art. 18 din HG nr. 1129/2006, precum şi cele cuprinse în art. 1.7, art. 2 pct. 1) lit. o) din Legea nr. 554/2004.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 189 din 25 septembrie 2008 a respins excepţia privind lipsa de calitate procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice ridicată prin întâmpinare şi în fond a admis acţiunea, obligând pe pârâţi să plătească reclamantei prima tranşă din Hotărârea nr. 95 din 11 iulie 2007, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cuantum actualizat conform art. 18.6 din HG nr. 1120/2006.
S-a prevăzut totodată, că în caz de neplată se aplică direct pârâtei A.N.R.P. o amendă de 50 lei/zi până la data achitării primei tranşe.
Instanţa a reţinut că în raport de reglementarea instituită prin dispoziţiile art. 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Ministerul Finanţelor Publice are legitimare procesuală pasivă în cauza de faţă, fiind autoritatea publică centrală care pune la dispoziţia pârâtei A.N.R.P., sumele de bani necesare plăţii despăgubirilor sau compensaţiilor băneşti.
Cât priveşte fondul litigiului, curtea a concluzionat că devreme ce reclamanta a formulat o cerere pentru acordarea efectivă a sumei stabilită cu titlu de despăgubiri la data de 31 iulie 2007 şi până în prezent nu a primit vreun răspuns, ea este îndreptăţită să pretindă obligarea ambilor pârâţi la plata primei tranşe, în cuantum actualizat conform art. 18.6 din HG nr. 1120/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.F.P. Dâmboviţa.
Recurentul a susţinut că în mod eronat prima instanţă a respins excepţia ridicată prin întâmpinare privind lipsa calităţii sale procesuale pasive. Că, în realitate, este un terţ care nu are în mod direct atribuţii referitoare la restituirea sumelor necesare plăţii despăgubirilor sau compensaţiilor băneşti.
Ca atare, ministerul nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pe care pârâta A.N.R.P. nu le-a solicitat.
Critica formulată de recurent este neîntemeiată.
Aşa cum corect a reţinut prima instanţă, potrivit art. 141 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, sumele prevăzute în bugetul Ministerului Finanţelor Publice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 se transferă la solicitarea A.N.R.P. în bugetul acesteia.
Pe de altă arte, din reglementarea conţinută în art. 6 alin. (1) din OUG nr. 25/2007, în versiunea actualizată, rezultă că A.N.R.P., ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, se înfiinţează în subordinea Ministerul Economiei şi Finanţelor şi este finanţat de la bugetul de stat, prin bugetul acestui minister.
Norma juridică conţinută la alin. (5) al aceluiaşi articol stabileşte la rândul său, că se autorizează Ministerul Economiei şi Finanţelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura propriului buget pe anul 2007 şi în anexele la acesta.
În sfârşit, potrivit art. 6 alin. (8) din acelaşi act normativ, sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată şi ale Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, se repartizează A.N.R.P., în vederea aplicării acestor legi.
Din textele legale mai sus enunţate rezultă fără echivoc că, pârâta A.N.R.P. are natura unui organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu personalitate juridică, constituit în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, căruia îi revine obligaţia de a repartiza sumele de bani prevăzute în bugetul propriu pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Prin urmare, contrar susţinerilor din recurs, este evidentă obligaţia legală care revine ambelor autorităţi publice pârâte în efectuarea plăţilor stabilite prin hotărârile comisiilor judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Din reglementările legale precizate decurge şi legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Finanţelor Publice, dar şi concluzia că fără acţiunea concordantă a ambelor autorităţi publice, nu se pot pune în aplicare dispoziţiile Legii nr. 9/1998 şi nr. 290/2003.
Respingând aşadar, excepţia ridicată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, cu consecinţa admiterii acţiunii în fond faţă de ambii pârâţi, prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, pe care Înalta Curte o va menţine prin respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. Dâmboviţa, împotriva sentinţei nr. 189 din 25 septembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1598/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1605/2009. Contencios → |
|---|
