ICCJ. Decizia nr. 1615/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1615/2009
Dosar nr. 7652/2/200.
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la 2 noiembrie 2007, reclamanta R.A.D.E.T a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E, obligarea pârâtei să modifice art. 2 al Deciziei nr. 1464 din 28 septembrie 2007, în sensul că articolele rămase în divergenţă, respectiv art. 11, art. 12 alin. (4) şi art. 13 alin. (1) din Propunerea de contract de vânzare-cumpărare nr. 1/2007, să rămână în formularea propusă de R.A.D.E.T.
S-a arătat în acţiune că, după desfăşurarea de negocieri, s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2006 de către SC E. Bucureşti SA şi R.A.D.E.T., contract având ca obiect vânzarea-cumpărarea energiei termice din sistemul de alimentare centralizată, astfel cum a fost reglementat prin Decizia A.N.R.E. nr. 4/2000.
Întrucât, cu ocazia negocierilor s-au ivit divergenţe privind unele clauze contractuale, s-a declanşat, potrivit Ordinului Preşedintelui A.N.R.E. nr. 31 din 6 noiembrie 2002, procedura de soluţionare a acestor neînţelegeri, rămânând în divergenţă art. 11, art. 12 alin. (4) şi art. 13 alin. (1) din propunerea de contract de vânzare-cumpărare a articolelor menţionate.
Reclamanta a precizat că soluţia adoptată prin Decizia nr. 1464 din 29 septembrie 2007, prin care A.N.R.E. a stabilit că articolele rămase în divergenţă rămân în varianta propusă de SC E.S. este contrară prevederilor Legii 325/2006, Legii 51/2006 şi reglementărilor A.N.R.S.C.U.P.
În sprijinul acestei susţineri, reclamanta a arătat că potrivit prevederilor art. 42 alin. (9) din Legea 51/2006, factura pentru serviciile furnizate sau prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii, în care prestaţia a fost efectuată, iar utilizatorii serviciilor de utilităţi publice sunt obligaţi să achite facturile reprezentând contravaloarea acestor servicii, în termen de 15 zile de la data primirii facturilor.
În raport de aceste prevederi legale, reclamanta a considerat că varianta pe care a propus-o este cea care trebuia adoptată de autoritatea de reglementare şi că prin măsura dispusă, A.N.R.E. i-a creat o însemnată pagubă.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile Legii 13/2007, Legii 51/2006, Legii 325/2006.
Pârâta a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. f) din Legea 13/2007, A.N.R.E. stabileşte conţinutul contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice, contract care conţine trei categorii de clauze minimale sau obligatorii, opţionale sau disponibile pentru negociere şi clauze noi pe care părţile convin să le exprime în contract, cu rezerva de a nu contraveni clauzelor minimale.
S-a precizat că art. 2 al Deciziei nr. 1464/2007 este adoptat în conformitate cu prevederile contractului cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice, aprobat prin Decizia Preşedintelui A.N.R.E. nr. 4/2000 şi că în speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 42 alin. (9) din Legea 51/2006, deoarece R.A.D.E.T. nu este în situaţia beneficiarului serviciilor de utilităţi publice.
Pârâta a mai precizat că Decizia preşedintelui A.N.R.E. nr. 4/2000 a fost supusă controlului judecătoresc, iar prin sentinţa nr. 579/2000, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 363/2001 a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 2024 din2 iulie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios a admis acţiunea reclamantei R.A.D.E.T, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.E.
A fost anulat art. 2 al Deciziei nr. 1464 din 28 septembrie 2007 a Preşedintelui A.N.R.E.
A fost obligată pârâta să modifice art. 2 al deciziei contestate, în sensul că articolele rămase în divergenţă, respectiv art. 11, art. 12 alin. (4), art. 13 alin. (1) din Propunerea de contract de vânzare-cumpărare să rămână în formularea propusă de R.A.D.E.T.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că interpretarea pârâtei contravine dispoziţiilor art. 39 din Legea 325/2006, potrivit cărora drepturile şi obligaţiile operatorilor serviciilor şi ale utilizatorilor de energie termică se detaliază în regulamentul cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică şi în prevederile contractului cadru de furnizare a energiei termice elaborate de A.N.R.S.C. se completează cu prevederile Legii 51/2006.
A mai arătat judecătorul fondului că, în situaţia în care reclamanta plăteşte SC E. SA Bucureşti contravaloarea a jumătate din consumul de energie termică contractat în luna de facturare anticipat cu circa 15 zile înainte de expirarea lunii şi încasează de la beneficiari sumele pentru energia termică furnizată la jumătatea lunii următoare, este evident că o perioadă de jumătate de lună calendaristică reclamanta nu poate achita sumele datorate, existând premisa certă şi constantă că reclamanta va achita lunar penalităţi de întârziere către SC E.S.
S-a apreciat astfel că prin actul administrativ emis de pârâta A.N.R.E. s-a produs reclamantei o vătămare a drepturilor sale legitime.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.N.R.E., considerând-o nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu interpretarea greşită a legii, invocându-se dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta a precizat că, în baza prerogativelor legale cuprinse în legea energiei electrice nr. 13/2007, A.N.R.E. are competenţa de a soluţiona neînţelegerile dintre producătorul de energie termică (vânzătorul) şi furnizorul (cumpărătorul) de energie termică.
A precizat recurenta că aspectele de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la Decizia A.N.R.E. nr. 1464/2007 vizează clauzele minimale obligatorii cuprinse în contractul cadru de vânzare-cumpărare a energiei termice, aprobat prin Decizia nr. 4/2000 a Preşedintelui A.N.R.E.
A fost criticată hotărârea primei instanţe şi cu privire la faptul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nerezultând în mod clar şi precis ce prevederi din lege au fost nesocotite la adoptarea deciziei.
A fost invocată greşita aplicare a legi şi că din considerentele hotărârii nu rezultă care au fost argumentele care au stat la baza hotărârii pronunţate.
De asemenea, în motivele de recurs s-a arătat că în speţă nu sunt aplicabile prevederile Legii 51/2006, întrucât activitatea de producere a energiei termice nu se află sub conducerea, coordonarea şi responsabilitatea autorităţilor publice locale.
Recurenta a susţinut că nu sunt aplicabile prevederile Legii 51/2006 privind serviciile comunitare de utilităţi publice, deoarece acestea reglementează relaţia dintre furnizorul de energie termică în calitate de operator al serviciului public şi consumatorul de energie termică în calitate de utilizator, iar în speţă relaţia contractuală se derulează între producătorul de energie termică şi furnizorul de energie termică.
Examinând motivele de recurs formulate de pârâta recurentă şi hotărârea primei instanţe, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007, A.N.R.E. a decis, cu ocazia soluţionării neînţelegerilor apărute între SC E. Bucureşti SA şi R.A.D.E.T., ca articolele rămase în divergenţă, respectiv art. 11, art. 12 alin. (4) şi art. 13 alin. (1) din Propunerea de contract de vânzare cumpărare nr. 1/2006 rămân în formularea varianta ELCEN – SEB din cadrul procesului verbal de negociere.
Reclamanta a considerat că Decizia respectivă este nelegală, fiind contrară prevederilor Legii 325/2006 şi Legii 51/2006.
Judecătorul fondului a apreciat că într-adevăr Decizia A.N.R.E. este contrară dispoziţiilor art. 39 din Legea 325/2006.
Din examinarea hotărârii, se constată că aceasta nu este motivată, aşa cum prevede art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit textului precizat, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.
În considerarea acestor cerinţe legale, judecătorul fondului trebuia să verifice susţinerile formulate de autoritatea pârâtă în întâmpinare, respectiv dacă Decizia A.N.R.E. 1464/2007 este conformă cu prevederile contractului cadru de vânzare-cumpărare energie termică, aprobat prin Decizia Preşedintelui A.N.R.E. E nr. 4/2000, dacă în speţă sunt aplicabile prevederile din Legea 51/2006 privind serviciile publice comunitare.
Hotărârea primei instanţe nu este motivată, judecătorul fondului făcând o scurtă trimitere la conţinutul dispoziţiilor art. 39 din Legea 325/2006, fără însă a arăta care sunt motivele pentru care interpretarea dată de pârâtă contravine prevederilor art .39 din Legea 325/2006 şi, mai mult, fără a se preciza de ce anume propunerea de contract formulată de reclamantă este legală.
Referirea la faptul că prin plata anticipată a facturii se creează premiza certă şi constantă ca reclamanta să achite lunar penalităţi de întârziere către SC E.S. se situează în afara naturii pricinii şi poate să justifice numai interesul reclamantei în promovarea acţiunii.
Însă, prima instanţă trebuia să examineze dacă Decizia contestată este legală, respectiv dacă aceasta a fost adoptată cu respectarea tuturor cerinţelor legilor care au aplicabilitate în domeniul respectiv.
Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar în lipsa motivării şi în situaţia în care instanţa a făcut doar o scurtă trimitere la prevederile unui singur text de lege, fără a examina şi apărările pârâtei, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunţa în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulţumită de hotărârea unei instanţe şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiţiei protecţia dreptului subiectiv sau al interesului, şi ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.
În situaţia în care hotărârea nu este motivată, instanţa de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esenţiale.
Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligaţia legală de a motiva în fapt şi în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părţilor,atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au condus la adoptarea soluţiei.
În lipsa motivării, nici părţile nu sunt în măsură să realizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti şi nici instanţa de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.
Înalta Curte arată că prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din C.E.D.O. privind procesul echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului.
În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre analiză.
În cauza de faţă, în mod cert judecătorul fondului nu a analizat apărările pârâtei şi de altfel nici nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecăţii.
Faţă de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de recurs privind nemotivarea hotărârii în fapt şi în drept este întemeiat, ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a sentinţei, urmând ca în rejudecare instanţa de fond să aibă în vedere şi toate celelalte critici formulate în recurs de pârâta recurentă.
Instanţa de fond va avea în vedere la rejudecarea cauzei şi prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004 R, în sensul de a pune în discuţia părţilor şi introducerea în cauză a SC E.S. SA ca parte a contractului de vânzare cumpărare, în raport de care a luat naştere divergenţa soluţionată prin Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007 a Preşedintelui A.N.R.E. , care formează obiectul controlului judiciar. Participarea procesuală a acestui subiect de drept se impune în vederea îndeplinirii cerinţelor art. 6 din C.E.D.O., privind procesul echitabil.
În situaţia în care această parte a contractului nu participă la judecarea cauzei care o priveşte în mod direct este lipsită de dreptul de a-şi susţine clauzele contractuale pe care le-a propus. Soluţia se impune şi pentru a se asigura opozabilitatea hotărârii faţă de SC E.S. SA, deoarece în materia actelor administrative cu caracter individual, efectele hotărârii judecătoreşti se întind numai inter partes, respectiv numai între părţile în litigiu.
Având în vedere, atât prevederile art. 261 C. proc. civ., cât şi prevederile art. 6 din C.E.D.O., Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe este nemotivată, aşa încât în baza art.312 C. proc. civ. şi art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recursul va fi admis, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.R.E. împotriva sentinţei civile nr. 2024 din 2 iulie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1606/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1618/2009. Contencios → |
|---|
