ICCJ. Decizia nr. 1618/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1618/2009
Dosar nr. 361/2/200.
Şedinţa publică din 20 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin acţiunea înregistrată la data de 16 ianuarie 2008 la Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta N.C.V. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligate pârâtele să actualizeze despăgubirile acordate prin titlurile de despăgubire nr. 843/2006 şi 844/2006 la valoarea de piaţă în prezent, urmând a elibera o decizie suplimentară cu valoarea actualizată.
S-a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune morale, în cuantum de 60.000 lei şi la cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 843/2006 i s-au acordat despăgubiri în cuantum de 684705,85 lei pentru un teren în suprafaţă de 3894 mp, situat în Costeşti, judeţul Argeş, iar prin Decizia nr. 844/2006 sau acordat despăgubiri în sumă de 72.800 lei, pentru clădirea demolată, în suprafaţă de 200 mp, situată la aceeaşi adresă.
A susţinut reclamanta că la data introducerii acţiunii valoarea de piaţă a celor două imobile a crescut, aşa încât se impune actualizarea despăgubirilor acordate.
La data de 1 aprilie 2008, reclamanta a precizat acţiunea, în sensul că solicită obligarea pârâtelor să-i emită titlurile de despăgubire suplimentare solicitate prin acţiune, în valoare de 1.172.475,40 lei echivalentul a 353.314,87 Euro, iar în subsidiar să i se plătească despăgubirea reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a imobilelor în prezent, reieşită din expertiza depusă la dosar şi titlurile deja emise.
Pârâta Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în numerar a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că nu are personalitate juridică şi are numai atribuţia de acordare a despăgubirilor în numerar persoanelor cărora li s-au emis titluri de plată, iar pe fond a precizat că titlurile de despăgubire au fost convertite în acţiuni la Fondul Proprietatea, aşa încât reclamanta beneficiază de toate drepturile ce reies din deţinerea acestora.
Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii, deoarece, după data convertirii titlurilor de despăgubire în acţiuni la Fondul proprietatea, reclamanta a beneficiat de toate drepturile ce se cuvin din deţinerea acestora şi că dispoziţiile legale nu reglementează actualizarea titlurilor de despăgubire.
Soluţia primei instanţ.
Prin sentinţa nr. 1529 din 20 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia pentru acordarea despăgubirilor în numerar şi a respins acţiunea reclamantei N.C.V. împotriva Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca neîntemeiată.
Motivarea primei instanţe
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Direcţiei pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că aceasta nu are calitate procesuală în cauză, deoarece are numai competenţa de a acorda despăgubiri în numerar către persoanele îndreptăţite cărora li s-au emis titluri de plată.
Pe fondul cauzei, judecătorul fondului a apreciat că, potrivit prevederilor OUG 81/2007, procedura de valorificare a titlurilor de despăgubire a fost modificată, situaţie în care şi persoanele care aveau calitatea de acţionar la Fondul proprietatea, erau în situaţia de a opta între a menţine calitatea de acţionar la fond sau a solicita anularea conversiei şi că absenţa opţiunii prezumă acordul pentru menţinerea calităţii de acţionar.
A mai arătat instanţa de fond în motivarea hotărârii că reclamanta solicită actualizarea cuantumului despăgubirilor prin emiterea unor titluri de despăgubire suplimentare, în raport de titlurile emise anterior, actualizare ce nu este prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare.
Instanţa de recurs
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs reclamanta N.C.V.
A susţinut în motivele de recurs că soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii, deoarece emiterea titlurilor suplimentare de despăgubire nu este prevăzută de lege, este greşită, temeiul de drept al cererii fiind art. 27 alin. (3) din OUG 81/2007, text care prevede posibilitatea emiterii de titluri de despăgubire suplimentare, în situaţia în care valoarea de despăgubire nu este corespunzătoare valorii de piaţă.
A precizat recurenta că obiectul acţiunii l-a constituit actualizarea sumelor stabilite prin deciziile de despăgubire, începând cu data emiterii acestora şi până la intrarea în vigoare a OUG 81/2007.
S-a mai arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra cererii accesorii,formulate în şedinţa publică din 1 aprilie 2008, în sensul că în cazul respingerii cererii principale să fie obligată pârâta să-i acorde o despăgubire în sumă egală cu actualizarea la nivelul lunii octombrie 2007 a imobilelor pentru care s-au emis dispoziţiile nr. 843/2006 şi 844/2006.
Ulterior au fost formulate motive suplimentare de recurs, în care s-a criticat soluţia primei instanţe sub aspectul temeiniciei acesteia şi a legalităţii, arătându-se că despăgubirile acordate nu sunt juste şi echitabile şi ca urmare se impunea emiterea unor decizii suplimentare reprezentând titluri de despăgubire aferente diferenţei dintre valoarea de piaţă şi valoarea iniţială acordată.
Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu precizarea că cele două decizii în raport de care solicită emiterea unor decizii, suplimentare de despăgubiri, au fost adoptate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare la data emiterii titlurilor de despăgubire de către Comisia Centrală.
S-a mai arătat că, după emiterea titlurilor de despăgubire şi convertirea acestora în acţiuni, reclamanta urmează să beneficieze de toate drepturile ce decurg din deţinerea acestora.
Intimata a apreciat că instanţa de fond a avut în vedere la adoptarea soluţiei şi precizarea acţiunii, pronunţându-se în mod expres asupra acesteia.
Direcţia de Despăgubiri din cadrul A.N.R.P. a formulat întâmpinare, arătând că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu are personalitate juridică şi face parte din structura A.N.R.P. iar în raport de obiectul acţiunii, acela de actualizare a titlurilor de despăgubire, soluţia dată de instanţa de fond excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive este fondată.
Examinarea motivelor de recurs
Din examinarea sentinţei primei instanţe, se constată că nu au fost analizate susţinerile privind aplicabilitatea în speţă a prevederilor art. 27 alin. (3) din OUG 81/2007, text invocat de reclamantă chiar în acţiunea introductivă.
De asemenea, judecătorul fondului, la soluţionarea cauzei, a nesocotit prevederile art. 3 C. civ. român, text potrivit căruia judecătorul care va refuza să judece pentru că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare este susceptibil de denegare de dreptate.
Aşadar, potrivit legislaţiei române, judecătorul unei cauze nu are posibilitatea de a respinge o acţiune, cu motivarea că ceea ce pretinde partea nu este prevăzut de dispoziţiile legale în vigoare.
Respingerea acţiunii cu această motivare echivalează cu o nepronunţare a judecătorului asupra fondului pricinii, motiv pentru care hotărârea este susceptibilă de a fi casată cu trimitere, potrivit prevederilor art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ.
Înalta Curte mai arată că prima instanţă nu s-a pronunţat asupra cererii precizatoare formulată la data de 1 aprilie 2008, cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să-i emită titlurile de despăgubire suplimentare, în valoare de 1.172.475,40 lei echivalentul a 353.314,87 Euro, iar în subsidiar să i se plătească despăgubirea reprezentând diferenţa dintre valoarea reală a imobilelor la data introducerii acţiunii reieşită ca diferenţă dintre sumele cuprinse în expertiza depusă la dosar şi titlurile deja emise.
Simpla referire a judecătorului fondului la respingerea acţiunii precizate la 1 aprilie 2008, fără motivarea corespunzătoare, îndeplineşte cerinţele nepronunţării asupra cererii respective.
Potrivit prevederilor art. 261 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care s-au înlăturat apărările părţilor.
În considerarea acestor cerinţe legale, judecătorul fondului trebuia să verifice şi să motiveze în fapt şi în drept respingerea cererii precizatoare.
Alături de argumentele enunţate mai sus, Înalta Curte mai arată că hotărârea primei instanţe nu este motivată, judecătorul fondului făcând o scurtă trimitere la dispoziţiile OUG 81/2007.
Prima instanţă trebuia să examineze dacă cererea reclamantei privind reactualizarea despăgubirilor este fondată, în raport de împrejurarea emiterii acţiunilor şi dacă cererea subsidiară de despăgubiri decurgând din faptul că statul român, prin autorităţile sale, nu a luat măsuri eficace ca Fondul Proprietatea să funcţioneze în mod real şi efectiv, potrivit scopului pentru care a fost înfiinţat, este întemeiată.
Aşa cum s-a precizat mai sus, hotărârea instanţei de fond nu este motivată, iar în lipsa motivării, Înalta Curte nu poate exercita controlul legalităţii şi temeiniciei hotărârii, potrivit argumentelor ce se vor enunţa în continuare.
Căile de atac se exercită de partea nemulţumită, de hotărârea unei instanţe şi reprezintă mijlocul procesual prin care se realizează pe calea justiţiei protecţia dreptului subiectiv sau al interesului, şi ele se constituie ca un remediu pentru eventualele erori ce se pot strecura într-o hotărâre.
În situaţia în care hotărârea nu este motivată, instanţa de control judiciar nu poate să analizeze dacă hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, pentru că hotărârii îi lipsesc elementele esenţiale.
Legiuitorul a stabilit în sarcina judecătorului obligaţia legală de a motiva în fapt şi în drept hotărârea, întrucât în hotărâre trebuie să se explice părţilor,atât în fapt, cât şi în drept care au fost raţiunile care au condus la adoptarea soluţiei.
În lipsa motivării, părţile nu sunt în măsură să realizeze legalitatea şi temeinicia hotărârii judecătoreşti şi nici instanţa de control nu poate să exercite controlul judiciar în limitele stabilite de lege.
Înalta Curte arată că prin nemotivarea hotărârii se aduce atingere şi prevederilor art. 6 din C.E.D.O. privind procesul echitabil, aşa cum a fost consolidat textul în practica Curţii.
În acest sens, arătăm că potrivit jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil este înfrântă atunci când o instanţă a motivat pe scurt hotărârea, fără a examina în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre analiză.
În cauza de faţă, în mod cert judecătorul fondului nu a analizat obiectul acţiunii în integralitatea sa şi astfel nu a realizat o analiză efectivă a cauzei supuse judecăţii.
Soluţia instanţei de recurs
Având în vedere, prevederile art. 312 alin. (3) teza a II-a şi art. 261 C. proc. civ., precum şi prevederile art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte reţine că hotărârea primei instanţe este nemotivată, că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra obiectului pricinii, aşa încât motivele de recurs sunt fondate.
În consecinţă, recursul se va admite, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare la prima instanţă, urmând ca în rejudecare să se aibă în vedere toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de N.C.V. împotriva sentinţei civile nr. 1529 din 20 mai 2008 a Curţi de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1615/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1630/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
