ICCJ. Decizia nr. 1630/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1630/2009
Dosar nr. 94/2/2008
Şedinţa publică din 24 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 2008 reclamantul Ministerul Justiţiei a chemat în judecată C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr. 422 din 27 noiembrie 2007, prin care Consiliul Director a constatat faptul că dispoziţiile OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, aprobată prin Legea nr. 7/2007, sub aspectul modalităţii de tratament a magistraţilor sunt discriminatorii în sensul art. 16 alin. (1) din Constituţie, ale art. 14 din C.E.D.O. ale art. 6 din Carta Europeană privind statutul judecătorilor, precum şi ale OG nr. 137/2000, recomandând Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze în mod diferit cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani şi în funcţie de latura contributivă a beneficiarilor.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat necompetenţa C.N.C.D. în a recomanda ori a impune sub sancţiuni, adoptarea sau modificarea unui act normativ, aceasta excede cadrului legal stabilit prin OG nr. 137/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1914 din 20 iunie 2008 a respins acţiunea, apreciind că, prin hotărârea atacată Consiliul nu şi-a depăşit competenţele.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei, susţinând în esenţă că în afara legii nu se poate vorbi de discriminare, şi că aspectele supuse analizei C.N.C.D. exced cadrului legal trasat de OG nr. 137/2000.
Recursul este nefondat.
La data de 21 mai 2007 petiţionarele B.A.M. şi G.C., judecătoare la Tribunalul Prahova şi respectiv, Curtea de Apel Ploieşti au adresat C.N.C.D. o cerere prin care susţineau că sunt discriminate odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei, în vederea creşterii copilului, prin care s-a instituit un cuantum unic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului.
Prin hotărârea nr. 422 din 27 noiembrie 2007, C.N.C.D. a constatat că prevederile OUG nr. 148/2005, sub aspectul modalităţii de tratament a magistraţilor sunt discriminatorii, nefiind justificate de un scop obiectiv şi legitim şi a recomandat Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze, diferit, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani şi în funcţie de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizaţii.
Prevederile art. 2 alin. (1) din OG nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare arată că: „Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţia sau preferinţa pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingere, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social, şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice".
Alineatul trei al aceluiaşi text de lege precizează că: „Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare".
Prin OUG nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, s-a stabilit un cuantum de 600 lei, indiferent de contribuţia acestora la bugetul asigurărilor sociale în perioada în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea.
Prin hotărârea atacată C.N.C.D. a constatat că, prin efectul OUG nr. 148/2005 s-a creat o situaţie dezavantajoasă a magistraţilor, beneficiari faţă de alţi beneficiari.
Aşa fiind, nu se poate reţine susţinerea recurentului potrivit căreia C.N.C.D. şi-a depăşit atribuţiile conferite de Legea nr. 137/2000.
Sub un alt aspect se constată că, C.N.C.D. nu a obligat Ministerul Justiţiei să adopte sau să modifice un act normativ, recomandând Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse să promoveze un proiect de act normativ care să reglementeze cuantumul indemnizaţiei şi în funcţie de latura contributivă a beneficiarilor de indemnizaţie.
Aşa fiind, recursul declarat de Ministerul Justiţiei urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti împotriva sentinţei civile nr. 1914 din 20 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1618/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1644/2009. Contencios → |
|---|
