ICCJ. Decizia nr. 1688/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1688/200.
Dosar nr. 684/46/200.
Şedinţa publică din 25 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 149/F - C/2008 pronunţată la data de 22 octombrie 2008, Curtea de Apel de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, iar pe fond, a admis cererea formulată de reclamanta SC S.C. SRL Râmnicu Vâlcea, privind suspendarea executării raportului de inspecţie fiscală nr. 31102 din 3 septembrie 2008 şi a deciziei de impunere nr. 53 din 3 septembrie 2008, emise de pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, şi a dispus suspendarea celor două acte administrative fiscale până la pronunţarea instanţei de fond .
La prezentul dosarul, instanţa de fond a dispus conexarea dosarului cu nr. 685/46/2008, iar cu recipisa nr. 734535/1 din 16 octombrie 2008, reclamanta a depus cauţiunea stabilită de instanţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în primul rând că excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de soluţia pronunţată în dosarul cu nr. 674/46/2008, este neîntemeiată, nefiind întrunite condiţiile impuse de art. 1201 C. civ., cu privire la acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi.
În cea de-a doua cerere de suspendare, precizează instanţa de fond, sunt invocate cu totul alte motive, respectiv existenţa unor puternice îndoieli cu privire la legalitatea întocmirii actelor atacate.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, considerând astfel că cererea de suspendare este întemeiată.
Criticile pe care reclamanta le aduce actelor administrativ-fiscale contestate sunt serioase şi de natură a crea o îndoială puternică în privinţa legalităţii acestor acte, astfel că este realizată condiţia cazului bine justificat.
Referitor la condiţia prevenirii unei pagube iminente, prima instanţă a reţinut că şi aceasta este îndeplinită, punerea în executare a titlurilor executorii fiind de natură să blocheze activitatea societăţii reclamante, care are contracte comerciale în derulare.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, în termen legal, pârâta Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, în nume propriu şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă următoarele:
-sentinţa a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Pentru termenul de 22 octombrie 2008, când pricina s-a judecat în fond, procedura cu Autoritatea Naţională a Vămilor nu a fost îndeplinită, aceasta potrivit art. 1 din HG nr. 532/2007 fiind organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică.
-sentinţa a fost dată de instanţa fondului cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă susţine că între litigiul ce a format obiectul dosarului nr. 674/46/2008 şi cel ce a format obiectul dosarului nr. 684/46/2008 (prezenta cauză) există identitate de obiect, cauză şi părţi, fiind întrunită tripla identitate impusă de art. 1201 C. civ.
Chiar dacă obiectul nu a fost formulat în acelaşi mod în cele două acţiuni, susţine recurenta-pârâtă, ceea ce interesează din punctul de vedere al puterii lucrului judecat este ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi, în speţă, suspendarea executării Deciziei nr. 53 din 3 septembrie 2008, privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală.
Cauza celor două acţiuni şi părţile aflate în litigiu au fost aceleaşi, astfel că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, şi judecând fondul cauzei, a considerat în mod eronat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente, care să justifice suspendarea executării actelor administrativ-fiscale atacate.
Intimata-reclamantă nu a probat că există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ fiscal, „îndoiala" fiind creată artificial de către aceasta.
În ceea ce priveşte producerea unei pagube iminente, susţine recurenta-pârâtă, aceasta trebuie să fie o consecinţă a executării şi nu însăşi executarea actului administrativ atacat, aşa numita „blocare" a activităţii invocată de intimata-reclamantă nefiind probată.
Mai susţine recurenta-pârâtă că în ceea ce o priveşte şi-a îndeplinit atribuţiile ce-i revin pentru a stabili starea de fapt relevantă din punct de vedere fiscal care să îi permită adoptarea soluţiei admisă de lege şi materializată în Raportul de Inspecţie fiscală nr. 31102 din 9 septembrie 2008 şi Decizia nr. 53 din 3 septembrie 2008 privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, societatea reclamantă neformulând nici un fel de obiecţii cu privire la prelevare şi la reprezentativitatea probelor.
S-a solicitat admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul de a se respinge cererea intimatei-reclamante, în principal pentru existenţa autorităţii de lucru judecat şi în subsidiar, pentru netemeinicie.
Recursul este nefondat şi va fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Prima instanţă a apreciat în mod corect că în speţă excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta-recurentă este neîntemeiată.
Astfel, cum şi recurenta-pârâtă precizează în motivele de recurs formulate, obiectul celor două litigii nu este identic, în dosarul cu nr. 674/46/2008, soluţionat prin sentinţa nr. 130/F/C din 1 octombrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, solicitându-se suspendarea celor două acte administrative fiscale până la pronunţarea instanţei de fond, obiectul acelei acţiuni constituindu-l obligarea pârâtelor Autoritatea Naţională a Vămilor, Direcţia de Tehnici de Vămuire şi Tarif Vamal Bucureşti şi Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Vâlcea, la emiterea unui nou buletin de analiză aferent concluziilor analizei probei 2, potrivit prevederilor art. 22 alin. (2) din Ordinul nr. 356/2008 al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi la prelevarea de noi probe de etoxid de sodiu din bazinele societăţi.
Nu are relevanţă, aşa cum susţine recurenta-pârâtă, faptul că din cuprinsul celor două cereri de suspendare rezultă că scopul urmărit este acelaşi şi anume suspendarea executării celor două acte administrative fiscale.
Nefiind întrunită tripla identitate impusă de art. 1201 C. proc. civ., în mod corect s-a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat este neîntemeiată.
Pe de altă parte, aşa cum în mod just reţine şi instanţa de fond, potrivit art. 14 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ „pot fi formulate mai multe cereri succesive de suspendare, cu condiţia ca prin acestea să nu se invoce aceleaşi motive de suspendare".
Or, în speţă, cea de-a doua cerere cuprinde alte motive de suspendare axate numai pe existenţa unor puternice îndoieli cu privire la legalitatea celor două acte administrative fiscale.
Cât priveşte motivul de recurs referitor la încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., acesta este deasemeni nefondat, instanţa de fond apreciind în mod corect că nu se impunea citarea Autorităţii Naţionale a Vămilor, câtă vreme cele două acte administrative fiscale a căror suspendare a executării s-a solicitat au fost emise de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, aceasta având personalitate juridică, activitatea sa fiind reglementată prin OG nr. 948/2004.
Criticile aduse sentinţei instanţei de fond cu privire la faptul că în mod eronat prima instanţă a considerat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente sunt şi ele neîntemeiate.
Existenţa unui caz bine justificat, în sensul art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, astfel cum este definit prin art. 2 lit. t) din aceeaşi lege, poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei rezultă o îndoială puternică şi o evidenţă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Cum bine a reţinut şi instanţa de fond, criticile pe care intimata- reclamantă le aduce actelor administrative fiscale contestate referitoare la stabilirea unei noi situaţii de fapt fiscale şi obligaţiilor bugetare suplimentare, sunt serioase şi de natură a crea o puternică îndoială asupra legalităţii acestora.
Sub acest aspect este de reţinut că, instanţa are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenţei dreptului, întrucât în cadrul procedurii de suspendare a executării actului administrativ, prevăzută de lege, nu poate fi prejudiciat fondul litigiului.
Cât priveşte, condiţia prevenirii unei pagube iminente, instanţa fondului a reţinut în mod corect că şi aceasta este îndeplinită.
Iminenţa producerii unei pagube trebuie să constea într-o consecinţă a executării aşa cum corect susţine şi recurenta-pârâtă, în speţă fiind apreciat în mod just de instanţa fondului, în sensul că punerea în executare a titlurilor executorii ar duce la blocarea activităţii societăţii reclamante, care este şi beneficiara unor contracte comerciale în derulare.
De altfel, posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată şi în documentele emise de organismele internaţionale în condiţii similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004. Recomandarea nr. R/89/ 8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştrii al Consiliului Europei privitoare la protecţia jurisdictională provizorie în materie administrativă, prevede ca principiu, tocmai posibilitatea celui ce se consideră vătămat „ de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanţa o va acorda atunci când, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când există şi argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului".
Pentru toate aceste considerente, constatând că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, recursul formulat de recurenta-pârâtă va fi respins ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu şi în numele şi pentru Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva sentinţei civile nr. 149/F-C din 22 octombrie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1679/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1707/2009. Contencios. Anulare acte emise de... → |
|---|
