ICCJ. Decizia nr. 1732/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1732/2009

Dosar nr. 1250/36/200.

Şedinţa publică din 26 martie 200.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Constanţa, la data de 30 iunie 2008, reclamantul G.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, anularea hotărârii nr. 30.568 din 2 iunie 2008 emisă de pârâtă şi stabilirea calităţii sale de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000.

2.Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării acţiunii.

Reclamantul a arătat că s-a născut la data de 2 august 1941 în localitatea Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, unde se aflau din septembrie 1940 părinţii săi, care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, în urma aplicării Tratatului Româno-Bulgar, semnat la Craiova.

3. Hotărârea instanţei de fond.

Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 881/CA din 6 noiembrie 2008 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. A anulat hotărârea nr. 30568 din 2 iunie 2008 emisă de pârâtă, a constatat că reclamantul este beneficiar al Legii nr. 189/2000 şi a obligat pârâta să emisă o hotărâre în acest sens.

4. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de fond.

Curtea de apel a reţinut că, reclamantul s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu din judeţul Cadrilater Bulgaria în localitatea Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, din România, din cauza persecuţiilor etnice, fiind îndreptăţit să beneficieze de drepturile acordate de art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.

II Pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa a declarat în termen, recurs împotriva sentinţei civile nr. 881/CA din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, criticând-o în temeiul art. 3041 C. proc. civ., susţinând în esenţă că, reclamantul nu a dovedit că a suferit persecuţii etnice, întrucât în luna septembrie 1940 când părinţii săi au fost strămutaţi din Bulgaria în România, reclamantul nu era conceput, născându-se ulterior, la data de 2 august 1941 în localitatea Ţăndărei, judeţul Ialomiţa.

Examinând sentinţa atacată, critica formulată prin recurs, probele administrate în dosarul cauzei, dispoziţiile legale incidente pricinii se constată că, recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Este necontestat că reclamantul G.A. s-a născut la data de 2 august 1941 în localitatea Ţăndărei, Ialomiţa, din părinţii Petre şi Victoria, care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, urmare Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la data de 6 septembrie 1940, la Craiova.

Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una din situaţiile enumerate.

Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanţei rezultă că, atât obiectul cât şi scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite, persoanelor persecutate de regimurile respective în perioada arătată, din motive etnice.

Având în vedere că, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înţeleasă atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod nemijlocit, cât şi acelea care au suferit persecuţiile respective în mod indirect, prin consecinţele care s-au răsfrânt asupra lor.

Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi au suferit astfel, toate consecinţele nefavorabile ce au decurs din această situaţie.

Or, în cauză este necontestat că reclamantul, care s-a născut ulterior datei la care părinţii săi au fost strămutaţi din localitatea de domiciliu din Bulgaria în România a suferit aceleaşi consecinţe nefavorabile şi prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a strămutării.

Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor celor care au fost victime şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor din motive etnice, rezultă şi din împrejurarea că, astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din OG nr. 105/1999 şi soţului supravieţuitor.

Deci, dacă legiuitorul a înţeles să acorde o îndemnizaţie lunară soţului supravieţuitor, care nu a suferit persecuţiile şi nici consecinţele persecuţiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi compensatorii, copilul care fiind născut în perioada refugiului/ strămutării, a suferit toate consecinţele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuţiilor etnice.

Se reţine de altfel că recurenta, ulterior declarării recursului şi urmare sentinţei pronunţate de instanţa de fond a recunoscut intimatului-reclamant, calitatea de beneficiar al drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000 pentru perioada stabilită prin sentinţă şi a emis hotărârea nr. 31403 din 17 decembrie 2008, pe care a comunicat-o reclamantului.

În consecinţă, soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, iar recursul nefondat, urmează a fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 881/CA din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1732/2009. Contencios