ICCJ. Decizia nr. 1739/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1739/2009
Dosar nr. 2145/54/200.
Şedinţa publică din 26 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 28 octombrie 2008 la Curtea de Apel Craiova, reclamanta C.C.C. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M., obligarea acesteia la plata suplimentului postului, în procent de 25% din salariul de bază şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, actualizate la zi cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective.
Reclamanta a arătat că, în perioada menţionată a avut calitatea de funcţionar public în cadrul A.N.O.F.M. şi că nu a beneficiat de suplimentul postului şi de suplimentul gradului, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999, întrucât aplicarea acestor prevederi a fost suspendată pentru anul 2005 prin art. 44 din OUG nr. 92/2004 şi pentru anul 2006 prin art. 48 din OUG nr. 2/2006.
Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 342 din 2 decembrie 2008 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta C.C.C. în contradictoriu cu pârâta A.N.O.F.M.
A obligat pârâta să acorde reclamantei suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment, pe perioada 15 aprilie 2006-31 decembrie 2006, sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Curtea de apel a reţinut că, suplimentul postului şi suplimentul corespunzător treptei de salarizare sunt elemente componente ale salariului de bază al funcţionarului public, aşa încât devin aplicabile prevederile art. 37 din OG nr. 6/2007. S-a reţinut de asemenea, că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 1 din Protocolul 1 adiţional la C.E.D.O., urmare ratificării Convenţiei de către România, prin Legea nr. 30/1994 şi prevederilor art. 11 din Constituţia României, neacordarea drepturilor de natură salarială prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999 republicată, însemnând şi încălcare art. 6 din C.E.D.O.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen, pârâta A.N.O.F.M., care a invocat prevederile art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a dat o soluţie fără temei legal.
Astfel, susţine autoritatea recurentă, instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată, care prevăd că, în compunerea salariului la care au dreptul funcţionarii publici, intră şi „suplimentul postului", precum şi „suplimentul corespunzător treptei de salarizare", pe care, însă, nu le-a coroborat cu prevederile alin. (3) din acelaşi articol, potrivit cărora salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici.
Or, arată în continuare autoritatea recurentă, în aplicarea art. 31 alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 188/1999, republicată, legiuitorul nu a adoptat nicio reglementare, aceste dispoziţii fiind suspendate în perioada în care intimata-reclamantă a avut calitatea de funcţionar public şi, pe de altă parte, nici în legile anuale pentru bugetul de stat, nu au fost prevăzute sume destinate achitării unor astfel de drepturi salariale.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „(1) Pentru activitatea desfăşurată, funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din a) salariul de bază; b) sporul pentru vechime în muncă; c) suplimentul postului; d) suplimentul corespunzător treptei de salarizare. (2) Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale, în condiţiile legii. (3) Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici".
Deci, dreptul la salariu al funcţionarilor publici este reglementat în Secţiunea I din Capitolul 5 intitulat „Drepturi şi îndatoriri" din Legea nr. 188/1999, dar potrivit art. 31 alin. (3), salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.
Or, în reglementările drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici în vigoare pentru perioada 15 aprilie 2006-31 decembrie 2006, când intimata-reclamantă a avut calitatea de funcţionar public în cadrul agenţiei recurente, nu a fost prevăzut nici suplimentul postului şi nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare.
Astfel fiind, admiţând acţiunea şi obligând autoritatea să acorde reclamantei suplimentul postului şi suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% pentru fiecare supliment pentru perioada 15 aprilie 2006 – 31 decembrie 2006, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal.
Mai mult, prin stabilirea unui cuantum procentual de câte 25% pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, fără ca acest cuantum să fi fost stabilit printr-o reglementare legală, instanţa de fond s-a imixtionat în domeniul constituţional al puterii legislative, căreia i s-a substituit în cauza de faţă, prin depăşirea propriilor competenţe, limitate constituţional la aplicarea legii pozitive.
În concluzie, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre casabilă pentru motivele prevăzute la art. 304 pct. 4 şi pct. 9 C. proc. civ., depăşind atribuţiile conferite puterii judecătoreşti şi adoptând o hotărâre lipsită de temei legal, astfel că recursul va fi admis.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinţei nr. 342 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond, respinge acţiunea, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1737/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1740/2009. Contencios → |
|---|
