ICCJ. Decizia nr. 1762/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1762/2009
Dosar nr. 381/2/200.
Şedinţa publică din 26 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC"RCS & R.D.S." SA a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenţei, solicitând anularea deciziei nr. 237 din 12 decembrie 2006, prin care societatea a fost sancţionată cu amendă de 807.275 lei, pentru încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea concurenţei nr. 21/1996 republicată.
2. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formulării cererii
2.1. Piaţa relevantă nu poate fi reprezentată numai de piaţa serviciului de retransmisie prin cablu (CATv) a programelor TV, cum în mod eronat s-a reţinut în Decizia atacată.
a) opinia pârâtului cu privire la lipsa de substituibilitate între diferitele modalităţi de recepţionare a programelor TV, bazată pe lipsa unei taxe pentru recepţionarea programelor este eronată.
b) piaţa geografică a serviciului de difuzare a programelor audiovizuale şi implicit piaţa serviciului de televiziune prin cablu nu poate fi definită decât la nivel naţional
2.2. Transmiterea cu titlu universal a patrimoniului unei persoane juridice, ca urmare a fuziunii, nu presupune preluarea tuturor drepturilor şi obligaţiilor în abstract, ca în cazul unor persoane fizice, ci echivalează cu preluarea drepturilor şi obligaţiilor sub beneficiu de inventar, respectiv numai potrivit bilanţului de fuziune ce reprezintă de fapt inventarul drepturilor şi obligaţiilor ce se transmit.
Societatea"RCS & R.D.S." SA a preluat exclusiv activul şi pasivul societăţii T.V.S.H.
2.3. În mod greşit, pârâtul a aplicat sancţiunea prin raportarea la cifra de afaceri generată de toate activităţile desfăşurate de reclamantă în Timişoara, deşi unele activităţi nu au fost furnizate nici de către societatea H.F. Q. şi nici de societatea T.V.S.H.
2.4 .Mare parte a documentelor şi corespondenţei care, potrivit Raportului de investigaţie şi Decizii se consideră că au fost transmise de societăţile implicate, nu au fost transmise de către reprezentanţii legali ai acestora, ci de către anumiţi angajaţi care nu aveau calitatea de a reprezenta legal aceste societăţi, astfel încât aceste documente nu pot fi luate în considerare.
2.5. Existenţa contractului de vânzare-cumpărare de active din data de 31 decembrie 2001 trebuie apreciată numai în contextul general anterior încheierii acestuia.
2.6. Decizia societăţii H.F. Q. de a se retrage din anumite zone nu a putut avea decât un efect minim asupra pieţei relevante.
2.7. A intervenit prescripţia dreptului de a se aplica sancţiunea contravenţională, în raport de prevederile OG nr. 2/2001.
2.8. Pârâtul nu a aplicat criteriile legale de individualizare a sancţiunii, conform art. 52 din Legea nr. 21/1996 şi Ordinului nr. 107/2004.
În drept, s-au invocat prevederile Legii nr. 21/1996 republicată, instrucţiunile şi normele elaborate de Consiliul Concurenţei, art. 1, art. 10 din Legea nr. 554/2004.
3. Apărările formulate de pârâtul Consiliul Concurenţe.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
3.1. În mod corect şi justificat Consiliul Concurenţei a definit piaţa produsului ca fiind plata serviciilor CATV, în raport de substituibilitatea din punct de vedere al cererii şi al ofertei, precum şi din punct de vedere al concurenţei potenţiale.
3.2 Consiliul Concurenţei a definit în mod corect piaţa relevantă geografică. Chiar dacă serviciul CATV exista la nivelul întregii ţări, consumatorii din Timişoara nu aveau posibilitatea de a solicita prestarea acestui serviciu unui furnizor din alt oraş.
3.3Responsabilitatea pentru faptele HI-FI a fost preluată de societatea R.D.S.
3.4. În cauză a avut loc o înţelegere de împărţire a pieţei, faptă interzisă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996.
3.5. Prin Decizia atacată, pârâtul a efectuat o judicioasă individualizare a sancţiunii stabilite, cu luarea în considerare a particularităţilor existente în cauză, respectiv, succesiunea economică şi juridică, şi cu respectarea dispoziţiilor legale prevăzute la art. 51 şi art. 52 din Legea nr. 21/1996.
3.6. Consiliul Concurenţei a aplicat sancţiunea pentru săvârşirea contravenţiei prevăzută de art. 51 lit. a) din legea concurenţei în interiorul termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
În mod corect s-a reţinut că fiecare dintre acţiunile întreprinse de Consiliul Concurenţei (declanşarea investigaţiei, solicitare de informaţii etc.) au reprezentat cauze de întrerupere a termenului de prescripţie.
4. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 294 din 31 ianuarie 2008, pronunţată în dosarul nr. 38172/2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
5. Motivele de fapt şi de drept care au stat la baza formării convingerii instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că între S.C. U.P.C. România A.S. şi S.C. H.F. Q. SRL, operatori de servicii de retransmisie prin cablu a programelor TV, s-a încheiat o înţelegere anticoncurenţială având ca obiect împărţirea şi delimitarea zonelor de operare între aceştia în municipiul Timişoara şi, totodată, crearea unor zone în care furnizează servicii un singur operator.
Prin această înţelegere s-a eliminat concurenţa în zonele din municipiul Timişoara, în care anterior cei doi operatori concurau, iar abonaţii au fost lipsiţi de posibilitatea de a alege între serviciile unuia dintre cei doi operatori.
În mod eronat s-a susţinut de către reclamantă că piaţa relevantă nu poate fi reprezentată numai de piaţa serviciului de retransmisie prin cablu a programelor TV, întrucât au existat şi există o serie de servicii care au substituit serviciul de retransmisie a programului TV.
S-a reţinut că antena individuală, antena colectivă şi antena satelit nu reprezintă servicii ce pot substitui serviciile de retransmisie, contra unui abonament a programelor TV.
În ceea ce priveşte piaţa relevantă geografică s-a considerat că autoritatea de concurenţă a reţinut corect că piaţa relevantă pentru fiecare operator de cablu este reprezentată de aria geografică în care acesta activează.
Referitor la transmiterea responsabilităţii pentru încălcarea Legii concurenţei, de la SC H.F. Q. SRL către SC T.V.S.H.SRL şi, ulterior, către SC"RCS & R.D.S."SA urmare a procedurilor de reorganizare prin care s-a realizat transmiterea cu titlu universal a patrimoniului acestor societăţi, instanţa de fond a reţinut că în sarcina reclamantei poate fi angajată răspunderea contravenţională pentru faptele anticoncurenţiale săvârşite de SC H.F. Q. SRL.
Înţelegerea de partajare a pieţei serviciilor CATV din Timişoara a fost probată de Consiliul Concurenţei nu numai prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 august 2001, dar şi prin alte probe:declaraţii , hărţi ale reţelelor cablu etc.
Sancţiunea s-a considerat a fi individualizată corect, potrivit criteriilor prevăzute de Legea concurenţei.
S-a mai reţinut că prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2007, instanţa de fond s-a pronunţat în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului de aplicare a sancţiunii contravenţionale, deoarece în speţă sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 şi nu cele ale OG nr. 2/2001.
6. Recursul formulat de reclamanta SC"RCS & R.D.S."SA
Motive de recurs ce pot fi încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ.
6.1. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de răspunderea persoanei juridice.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond din perspectiva aprecierii acesteia în sensul angajării răspunderii contravenţionale pentru faptele anticoncurenţiale săvârşite de S.C. H.F. Q. SRL, urmare a transmiterii cu titlu universal a patrimoniului acestei societăţi către SC T.V.S.H. SRL şi ulterior către reclamanta-recurentă.
În opinia recurentei, răspunderea contravenţională în România se poate realiza numai pentru fapta proprie, iar reorganizarea societăţilor a presupus transmiterea patrimoniului şi nu a faptelor personale de natură contravenţională.
Recurenta critică soluţia instanţei de fond şi pentru că s-a aplicat jurisprudenţa comunitară, deşi la acel moment, România nu era membră a Uniunii Europene.
6.2. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de definirea pieţei relevante a produsului şi a pieţei relevante geografice.
Piaţa relevantă a produsului /serviciului este, în opinia recurentei, orice transmisie/retransmisie a unor programe TV, prin orice mijloace, şi nu numai piaţa serviciului de retransmisie prin cablu (CATV).
Proba cu expertiză tehnică în domeniul audiovizualului în domeniul telecomunicaţiilor a fost respinsă în mod greşit de instanţa de fond, deoarece ar fi demonstrat că, serviciul de recepţie directă a programelor TV, prin orice tehnologie şi piaţa serviciului de retransmisie a programelor TV, prin orice tehnologie, sunt în concurenţă directă.
La rândul său, piaţa geografică a serviciului de difuzare a programelor audiovizuale şi implicit piaţa serviciului de televiziune prin cablu nu poate fi definită decât la nivel naţional, iar instanţa de fond, stabilind în sens contrar, prin însuşirea punctului de vedere al Consiliului Concurenţei, a pronunţat o hotărâre criticabilă, fără a răspunde argumentelor aduse de recurentă.
6.3. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de fondul investigaţiei, respectiv: reprezentarea societăţilor pe parcursul investigaţiei; contractul de vânzare-cumpărare de active; efectele pozitive ale retragerii societăţii H.F. Q. din anumite zone.
Instanţa de fond nu a motivat respingerea apărărilor recurentei în sensul că mare parte din documentele provenite de la aceasta au fost comunicate de persoane care nu aveau calitatea de reprezentant al societăţii.
În ceea ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 31 decembrie 2001, recurenta apreciază că în mod greşit nu a fost analizat de instanţa de fond, care era datoare să stabilească dacă acest contract se încadra sau nu în pragul de minimis prevăzut de Legea concurenţei la acel moment.
Retragerea societăţii H.F.Q. din anumite zone s-a datorat scăderii numărului de abonaţi şi a pierderilor contabile înregistrate.
Retragerea societăţii a însemnat îmbunătăţirea calităţii serviciilor pentru consumatorii din municipiul Timişoara care au beneficiat de servicii performante ale societăţii recurente.
6.4. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancţiunea contravenţională.
Recurenta arată că, între data săvârşirii faptei şi data emiterii deciziei prin care a fost aplicată sancţiunea contravenţională, a intervenit prescripţia dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea contravenţională.
Decizia atacată nu reţine caracterul continuu al faptei.
În speţă se aplică prevederile OG nr. 2/2001 şi nu cele ale Decretului nr. 167/19958, apreciază recurenta.
Recurenta a invocat în sprijinul acestui motiv de recurs practica recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a considerat că „Decretul nr. 167/1958 vizează raporturile de drept privat şi nu de drept public în sfera căruia se regăseşte dreptul contravenţional" (Decizia nr. 386 din 23 ianuarie 2007, publicată în Revista de drept comercial nr. 4/2007, pag.94-98).
Legea nr. 21/1996 nu conţinea dispoziţii privind prescripţia dreptului de a aplica sancţiuni contravenţionale, situaţie în care este aplicabil dreptul comun în materie, respectiv Legea nr. 32/1968 şi, ulterior OG nr. 2/2001, termenul fiind de 6 luni de la data săvârşirii contravenţiei, iar în cazul în care contravenţia este continuă, termenul curge de la data constatării faptei.
În speţă, nu a fost întrerupt şi nici suspendat cursul prescripţiei, iar instanţa de fond nu a indicat nici un temei juridic care să-i susţină punctul de vedere.
6.5. Motive de recurs ce privesc aspecte legate de individualizarea sancţiunii.
Instanţa de fond a apreciat în mod nelegal că impactul asupra pieţei ar fi fost mare, însă trebuia să aibă în vedere atât cota de piaţă extrem de redusă pe care o avea SC H.F. Q. SRL, cât şi lipsa oricărui eventual abuz din partea acesteia.
7. Apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Concurenţei.
7.1. În mod corect, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea.
Termenul incident cauzei este termenul de 3 ani, prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Termenul de prescripţie, deşi a început să curgă în anul 2001, data săvârşirii contravenţiei, a fost întrerupt prin declanşarea investigaţiei de către autoritatea de concurenţă, prin Ordinul nr. 21 ianuarie 2002 şi prin solicitările repetate de informaţii, care au reprezentat cauze de întrerupere a prescripţiei.
Chiar dacă s-ar considera ca fiind aplicabil termenul de prescripţie de 6 luni, fapta săvârşită de recurentă a fost constatată şi în interiorul acestui termen.
Legea concurenţei, prin dispoziţiile art. 56 (fost art. 61 înainte de republicarea legii), a scos de sub incidenţa OG nr. 2/2001 acele contravenţii care, prin procedura de investigare şi constatare, precum şi prin particularităţile prezentate de actele şi faptele care pot constitui latura obiectivă a acestor contravenţii, se diferenţiază esenţial de contravenţiile vizate de actul normativ care reglementează regimul juridic al contravenţiilor.
Exceptarea acestor contravenţii nu are drept scop neaplicarea principiilor generale din materia contravenţională, ci a regulilor de drept material conţinute de OG nr. 2/2001. Aceste reguli, de fond şi de procedură, au fost elaborate în vederea constatării şi sancţionării unor contravenţii care prezintă, în mare, trăsături comune, normele legale fiind astfel concepute încât să prevadă proceduri şi termene adecvate faptelor în privinţa cărora se aplică.
Or, Legea nr. 21/1996 sancţionează o serie de fapte ce reprezintă grave încălcări ale regulilor de concurenţă, care se diferenţiază de contravenţiile clasice.
Omisiunea de a stabili un termen de prescripţie în Legea concurenţei nu poate determina incidenţa termenului general de 6 luni, din OG nr. 2/2001, în sens contrar s-ar ajunge la paralizarea activităţii autorităţii de concurenţă.
Practica constantă şi pe o perioadă de timp îndelungată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a confirmat că termenul de prescripţie de 6 luni nu poate fi aplicabil acelor contravenţii exceptate prin art. 56 din Legea nr. 21/1998 de la incidenţa OG nr. 2/2001.
7.2. În mod corect, instanţa de fond a respins toate pretinsele motive de nelegalitate invocate de reclamantă, care vizau aspecte de fond ale actului administrativ atacat.
Intimata consideră că, prin motivele de recurs, s-au reiterat aceleaşi cauze de nelegalitate a Deciziei Consiliului Concurenţei, respectiv:
- modalitatea de stabilire a răspunderii juridice în sarcina R.D.S. pentru faptele săvârşite de societate H.F. ;
- modalitatea de definire a pieţei relevante;
- lipsa probelor prin care a fost dovedită existenţa înţelegerii anticoncurenţială de împărţire a pieţei;
- modalitatea de individualizare a amenzii aplicate.
Toate acestea au fost soluţionare corect de către instanţa de fond, prin considerarea că recurenta este succesorul universal al T.V.S.H., care la rândul său a absorbit SC H.F. Q. SRL.
Piaţa relevantă a produsului este piaţa serviciului de retransmisie programe TV prin cablu, iar piaţa relevantă geografică este reprezentată de municipiul Timişoara.
Între H.F. şi U.P.C. a avut loc o înţelegere de împărţire a pieţei, faptă interzisă de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. În privinţa individualizării sancţiunii aplicare R.D.S., aceasta s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 52 din Legea nr. 21/1996 republicată şi a Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor.
II. Considerentele instanţei de recurs
1. Instanţa de recurs va analiza cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs ce vizează modul în care instanţa de fond a soluţionat excepţia prescripţiei dreptului Consiliului Concurenţei de a aplica sancţiunea contravenţională, urmând a constata că este întemeiat.
Prin Decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006, intimatul a decis sancţionarea SC"RCS & R.D.S."SA, în calitate de succesor economic şi juridic al S.C.H.F. Q. SRL, S.C. U.P.C. România SRL şi SC T.V.S.H. SRL, pentru încălcarea art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 21/1996 republicată, prin încheierea şi punerea în practică a unei înţelegeri anticoncurenţiale având ca obiect partajarea pieţei serviciilor de retransmisie prin cablu a programelor TV din Municipiul Timişoara.
În urma unui contract de vânzare-cumpărare reţele CATV încheiat în data de 31 august 2008, U.P.C. urma să achiziţioneze reţelele CATV aparţinând H.F.
După realizarea înţelegerii, teritoriul municipiului Timişoara a fost împărţit în zona în care furnizează servicii un singur operator şi în care consumatorul nu are posibilitatea de a alege.
Intimatul a apreciat că, şi în situaţia în care contractul nu s-a finalizat, aşa cum au susţinut agenţii economici, înţelegerea anticoncurenţială de împărţire a pieţei s-a realizat.
Această împrejurare este relevantă pentru stabilirea datei săvârşirii contravenţiei şi a datei intervenirii prescripţiei dreptului de a se aplica sancţiunea contravenţională.
Prin Decizia de sancţionare, Consiliul Concurenţei nu a reţinut caracterul continuu al faptei, ci s-a limitat a stabili doar data săvârşirii faptei anticoncurenţiale ca fiind anul 2001, respectiv data încheierii contractului de vânzare-cumpărare 31 august 2001.
Legea nr. 21/1991 nu conţinea în anul 2001 norme proprii în materia prescripţiei dreptului de a se aplica sancţiunea contravenţională.
Prin OUG nr. 121/2003, Legea nr. 21/1991 s-a modificat şi completat în sensul introducerii unor termene exprese de prescripţie.
Aceste termene nu pot fi aplicate în prezenta cauză, deoarece sunt stabilite ulterior datei săvârşirii contravenţiei, anul 2001.
Instanţele judecătoreşti nu pot aplica termenele de prescripţie din dreptul comunitar, deoarece în anul 2001 România nu era membră a Uniunii Europene şi nu avea obligaţia aplicării dreptului comunitar.
Instanţele judecătoreşti române au avut obligaţia stabilirii unui termen de prescripţie, odată cu înregistrarea pe rol a unor asemenea cauze.
În acest scop, s-a apelat la argumentul de analogie a legii, însă jurisprudenţa a oscilat între aplicarea termenului general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 şi termenul special de prescripţie de 6 luni prevăzut de OG nr. 2/2001.
Însăşi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a oscilat între cele două termene, însă după anul 2006, aceasta a fost unitară în aplicarea termenului de 6 luni prevăzut de OG nr. 2/2001 (vezi Decizia nr. 2720 din 25 mai 2007, pronunţată în Dosarul nr. 25548/2/2005).
S-a considerat, în mod corect, că termenul general de 3 ani din Decretul nr. 167/1958 nu este aplicabil sancţiunilor contravenţionale aplicate de Consiliul Concurenţei deoarece acest termen se aplică numai în raporturile de drept privat.
De asemenea, în mod corect a fost înlăturat şi argumentul de oportunitate dedus în principal din considerentul că nu este rezonabil să se pretindă autorităţii să depisteze, să investigheze şi să sancţioneze fapte anticoncurenţiale complete în interiorul unui termen foarte scurt, de numai 6 luni.
Domeniul de aplicare a Decretului nr. 167/1958 vizează numai drepturile patrimoniale, personale sau reale, din dreptul privat şi nu poate fi extins la dreptul public.
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, conform prevederilor sale exprese, se aplic în toate cazurile în care legea specială nu prevede alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale [art. 13 alin. (4)].
Legiuitorul a prevăzut expres pentru faptele de la art. 55 lit. a) aplicarea OG nr. 2/2001, însă pentru celelalte fapte nu a stabilit nici un alt termen de prescripţie.
Cu toate acestea nu există nici un motiv de a nu fi aplicabile regulile generale în materie contravenţională şi pentru celelalte contravenţii, cât timp legea specială nu conţine alte termene de prescripţie.
Nu există nici un motiv că în situaţia contravenţiilor prevăzute de art. 55 lit. a) din lege să se aplice OG nr. 2/2001, iar pentru celelalte contravenţii să se aplice Decretul nr. 167/1958.
O normă specială din cadrul ramurii de drept public se completează cu norma generală existentă în aceeaşi ramură. Numai în cazul în care nu există normă generală, se poate pune problema aplicării normei generale din cadrul unei alte ramuri de drept, ceea ce nu este cazul în speţă.
Odată stabilită legea aplicabilă, şi anume OG nr. 2/2001, la calculul termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii urmează a se calcula efectiv acest termen.
Fapta anticoncurenţială şi contravenţională a fost săvârşită în anul 2001, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, 31 august 2001.
De la această dată se calculează termenul de 6 luni, care se împlineşte la 1 martie 2002.
Începerea investigaţiei în luna ianuarie 2002 nu întrerupe şi nu suspendă curgerea termenului de prescripţie. OG nr. 2/2001 nu are dispoziţii referitoare la întreruperea sau suspendarea curgerii termenului de prescripţie a aplicării sancţiunii.
Văzând că sancţiunea contravenţională, amenda a fost aplicată prin Decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006, instanţa de recurs va constata intervenită prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale.
2. Deşi instanţa de recurs a reţinut intervenită prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se va referi, pe scurt, şi la motivele de recurs asupra fondului pricinii, pe care le consideră însă nefondate, dar fără a influenţa soluţia ce urmează a fi pronunţată.
Stabilirea răspunderii juridice în sarcina recurentei este corectă. Societăţile H.F. şi T.V.S.H. nu au fost niciodată lichidate, iar patrimoniile au fost preluate de R.D.S. În acest fel s-a preluat şi responsabilitatea pentru eventuala încălcare a legii.
În materia concurenţei se dă o interpretare largă noţiunii de întreprindere şi, pentru ca efectivitatea regulilor de concurenţă să nu fie compromisă, se permite sancţionarea succesorului economic al persoanei juridice vinovate. În acelaşi sens, este şi jurisprudenţa comunitară, evidenţiată de intimată în cuprinsul întâmpinării.
Definirea pieţei relevante a produsului este cea a pieţei serviciului de retransmisie programe TV prin cablu, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond. Intimatul a realizat o analiză economică din punctul de vedere al substituibilităţii cererii şi ofertei şi a concurenţei potenţiale care nu a putut fi combătută în mod real de către recurentă.
Definirea pieţei relevante geografice ca fiind teritoriul municipiului Timişoara este de asemenea corectă.
Piaţa relevantă geografică se analizează de la caz la caz şi nu are relevanţă dacă în alte speţe (interne sau comunitare) a fost luat un alt punct de reper.
Piaţa relevantă geografică nu poate fi decât municipiul Timişoara deoarece locuitorii erau în imposibilitate să solicite serviciile de la operatorii aflaţi în afara acestei raze teritoriale.
A avut loc o înţelegere de împărţire a pieţei şi nu are importanţă dacă clauzele contractului de vânzare-cumpărare nu au mai fost ulterior respectate.
De asemenea, apărarea recurentei în sensul că unele documente au fost comunicate de persoane care nu au calitatea de reprezentant al societăţii nu este de natură să afecteze săvârşirea faptei anticoncurenţiale.
Individualizarea sancţiunii s-a făcut în conformitate cu normele legale, fapta fiind gravă şi nu reprezintă doar o intenţie de vânzare a unor active.
3. Faţă de acestea, apreciind asupra temeiniciei motivului de recurs legat de rezolvarea prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I şi alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, urmează a se admite recursul şi a se modifica sentinţei recurată.
4. În temeiul art. 13 alin. (1) din OG nr. 2/2007 se va admite excepţia prescrierii dreptului de a aplica sancţiunea.
5. În temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004 se va admite acţiunea, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 237 din 12 decembrie 2006 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC "RCS & R.D.S." SA împotriva sentinţei nr. 294 din 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa recurată.
Admite excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea.
Admite acţiunea. Anulează Decizia nr. 237 din 12 decembrie 2006 emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 26 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1761/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1763/2009. Contencios → |
|---|
