ICCJ. Decizia nr. 1775/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1775/2009
Dosar nr. 1406/2/200.
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea adresată instanţei de fond.
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub numărul 1406/2/2008, reclamantul Radu Ion a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând anularea deciziei nr. 1313 din 24 octombrie 2006 emisă de aceasta.
În motivarea acţiunii reclamantul arată, în esenţă, că cuantumul stabilit de 70.405 RON, reprezentând valoarea imobilului din mun. Alexandria, compus din 113,66 mp construcţii şi 375,50 mp teren, este mult prea mic decât valoarea reală a pieţei pentru imobilele similare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi art. 16 alin. (7), (8) şi (9) din Legea nr. 247/2005, iar în susţinerea cererii reclamantul a depus la dosarul cauzei, în xerocopie, următoarele înscrisuri: Decizia contestată; Notele scrise depuse de reclamant în dosarul nr. 599/2005 al Tribunalului Teleorman; cererea adresată pârâtei la data de 23 august 2006.
Pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile, iar pe fond a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată arătând, în esenţă, că dispoziţiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, nu sunt incidente în speţa de faţă întrucât cuantumul despăgubirilor au fost stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa nr. 1992 din 24 iunie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamant şi a anulat Decizia nr. 1313 din 24 octombrie 2006 emisă de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligând pârâta să procedeze la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire reclamantului într-un cuantum reprezentând valoarea actualizată a sumei de 70405 RON la data emiterii. Instanţa a respins cererea de reevaluare a suprafeţei de 113,66 mp construcţii şi 375,50 mp.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1742 din 28 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Teleorman în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. 599/2005, irevocabilă prin neapelare, a fost admisă în parte contestaţia formulată de reclamant şi anulată în parte dispoziţia de restituire prin echivalent numai în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor acordate, stabilindu-se că valoarea acestora este de 704.050.000 ROL pentru imobilul din mun. Alexandria, judeţul Teleorman, despăgubiri ce vor fi plătite în condiţiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Dispoziţia de restituire împreună cu dosarul şi hotărârea instanţei au fost înaintate de către Primăria mun. Alexandria judeţul Teleorman, la Comisia Centrală, formându-se dosarul nr. 21337/CC iar prin adresa nr. 21337/CC din 9 octombrie 2007, pârâta a solicitat reclamantului o copie conformă cu originalul a sentinţei civile.
Conform dispoziţiilor art. 16 alin. (4)-(7) din Legea nr. 247/2005, după primirea procesului-verbal prevăzut de alin. (2), Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor în privinţa verificării legalităţii respingerii cererii de restituire în natură, apoi va proceda la centralizarea dosarelor în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societăţii de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare.
După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate şi va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale, raport ce va conţine cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire, iar în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.
Însă, în condiţiile în care în speţă despăgubirile sunt stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu mai sunt aplicabile aceste dispoziţii, pârâta având obligaţia a o executa întocmai şi să emită titlul de despăgubire la valoarea din hotărâre, aşa cum de altfel şi aceasta arată prin întâmpinare, astfel încât nu se mai procedează la reevaluarea imobilelor care au fost evaluate de către instanţă, astfel încât cererea privind obligarea pârâtei la reevaluarea imobilelor este neîntemeiată.
Pe de altă parte, însă, prin Decizia nr. 1313 din 24 octombrie 2006 emisă de Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, s-a dispus emiterea titlului de despăgubire pentru aceeaşi sumă cu cea stabilită prin sentinţa civilă nr. 1742 din 28 noiembrie 2005, pronunţată de Tribunalul Teleorman, fără să se aibă în vedere că de la data evaluării efectuate în dosarul în care s-a pronunţat sentinţa în cauză a trecut aproape un an, iar această valoare ar fi trebuit actualizată, motiv pentru care, instanţa de fond a apreciat cererea ca fiind întemeiată.
În speţă, se arată în considerentele sentinţei recurate, durata de aproape 1 an de la data rămânerii irevocabile a sentinţei prin care s-au stabilit despăgubirile până la soluţionarea cererii reclamantului de emitere a titlului de despăgubire a fost de natură să-l vatăme în drepturile sale legate de aplicarea dispoziţiilor legale privind emiterea acestui titlu.
În mod evident, apreciază prima instanţă, suma de 70.405 RON stabilită de către Tribunalul Teleorman ca reprezentând valoarea despăgubirilor urmare a raportului de expertiză tehnică de evaluare a imobilelor efectuat în cauză, nu mai avea aceeaşi valoare la data de 24 octombrie 2006, ca urmare a inflaţiei.
Or, reţine instanţa de fond, reclamantul este îndreptăţit să primească aceeaşi valoare economică a despăgubirilor stabilite, cu alte cuvinte, aceeaşi valoare a despăgubirilor aşa cum a fost determinată şi nu diminuată urmare a procesului inflaţionist, la data emiterii deciziei.
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâta.
I. Reclamantul, în recursul declarat, critică soluţia instanţei de fond pentru că, în mod greşit, instanţa de fond a obligat Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizie doar pentru valoarea actualizată a sumei de 70.405 RON pentru că despăgubirea la care este îndreptăţit conform legii în vigoare este valoarea de piaţă a imobilului şi, de aceea, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei civile nr. 1922/2008 în sensul că emiterea deciziei să fie la o valoare ce reprezintă preţul actual de piaţă pentru imobilul preluat şi demolat în mod abuziv.
În drept au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
II. Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în motivele de recurs, consideră că hotărârea atacată este nelegală şi netemeinică pentru că a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
- Un prim motiv de recurs se referă la faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra lipsei procedurii prealabile, deşi, potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul era obligat să îndeplinească această procedură, raportat şi la dispoziţiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dar nu a făcut acest lucru.
- Referitor la fondul cauzei, recurenta consideră că Decizia atacată este legală şi temeinică pentru că a fost emisă conform sentinţei civile nr. 1742 din 28 noiembrie 2008 a Tribunalului Teleorman care a stabilit despăgubirile băneşti la 704.050.000 lei ce vor fi plătite conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Cu toate că instanţa de fond a reţinut că pârâta avea obligaţia de a executa întocmai hotărârea judecătorească pentru că nu mai sunt aplicabile dispoziţiile privind reevaluarea imobilelor, totuşi a obligat la reevaluarea sumei stabilite pe considerentul că de la data evaluării şi până la emiterea deciziei a trecut un an, chiar dacă legislaţia specială nu a prevăzut reactualizarea sumelor stabilite prin hotărâri judecătoreşti.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant şi va admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pentru următoarele considerente:
Reclamantul a contestat în faţa instanţei de fond, Decizia nr. 1313 din 24 octombrie 2006, redactată la 18 ianuarie 2008, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind nemulţumit de cuantumul despăgubirilor acordate.
Conform prevederilor art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 deciziile adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate cu contestaţie în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar potrivit art. 19 alin. (2) din acelaşi act normativ valorificarea titlurilor de despăgubire se face numai după finalizarea procedurii administrative prealabile sau, după caz, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii judecătoreşti.
Din interpretarea acestor texte rezultă că, anterior formulării cererii de chemare în judecată, persoanele care se consideră vătămate trebuie să formuleze plângere prealabilă, în condiţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, către autoritatea emitentă. Modul de redactare a prevederilor legale conduce la ideea caracterului obligatoriu al acestei proceduri şi numai după parcurgerea acesteia partea vătămată se poate adresa instanţei de judecată.
Conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 partea vătămată, înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competentă, trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Chiar art. 109 alin. (2) C. proc. civ. dă posibilitatea ca, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente să se facă numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Din probele aflate la dosar nu rezultă că reclamantul ar fi respectat obligaţia parcurgerii procedurii prealabile, iar nerespectarea acesteia face ca cererea adresată instanţei de fond să fie inadmisibilă.
Deşi reclamantul susţine că a adresat unele memorii către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor acestea nu pot fi considerate ca plângere prealabilă pentru că unul dintre memorii era adresat, la 23 august 2006 A.N.R.P. şi se solicita trimiterea dosarului la evaluare, iar un alt memoriu, adresat la 8 august 2007 Preşedintelui Comisiei Centrale pentru Restituirea Proprietăţilor se referea tot la reevaluarea despăgubirilor stabilite prin hotărâre judecătorească, dar nu s-a adresat nici un memoriu autorităţii emitente după comunicarea Deciziei nr. 1313/2006 a Comisiei Centrale care ar fi putut constitui plângere prealabilă.
Nefiind făcută dovada îndeplinirii procedurii prealabile, acţiunea reclamantului este inadmisibilă iar soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ. va fi respins recursul declarat de reclamant, iar recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi admis, va fi modificată sentinţa atacată în sensul că va fi admisă excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile şi va fi respinsă acţiunea reclamantului ca inadmisibilă.
Fiind soluţionată cauza pe baza unei excepţii, nu vor mai fi analizate celelalte motive de recurs ce vizează fondul cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinţei nr. 1922 din 24 iunie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva aceleiaşi sentinţe.
Modifică sentinţe atacată, în sensul că:
Admite excepţia neîndeplinirii procedurii administrative prealabile şi, în consecinţă, respinge acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1770/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1779/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
