ICCJ. Decizia nr. 1779/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1779/2009
Dosar nr. 11513/3/2008
Şedinţa publică din 27 martie 200.
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a, contencios administrativ şi fiscal, la 21 martie 2008, reclamanţii P.C., P.V. şi D.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., obligarea acesteia de a răspunde cererii înregistrate la data de 15 octombrie 2007, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea cererii, reclamanţii au arătat că s-au adresat instituţiei pârâte cu o cerere de opţiune, iar autoritatea pârâtă nu a răspuns acestei cereri.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 1361 din 25 aprilie 2008, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin concluziile scrise formulate în faţa instanţei competente, pârâta a reiterat excepţia lipsei de obiect a cererii şi a depus la dosarul cauzei răspunsul comunicat reclamanţilor.
Prin sentinţa nr. 2742 din 21 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei de obiect şi a admis acţiunea reclamanţilor, obligând pârâta să soluţioneze cererea formulată de aceştia la data de 15 octombrie 2006, în sensul de a acorda cererii de opţiune un număr de ordine de priorităţi, pentru dosarul nr. 18849/C.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:
Reclamanţii s-au adresat la data de 15 octombrie 2007 pârâtei A.N.R.P., solicitând să acorde cererii pe care au formulat-o, având ca obiect acordarea despăgubirilor cuvenite în temeiul Legii 10/2001, un număr de înregistrare care să exprime ordinea de prioritate la momentul depunerii dosarului, după emiterea deciziei.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că Decizia ce reprezintă titlu de despăgubire, nu a fost nici până la această dată comunicată, privându-i de posibilitatea de a opta pentru despăgubiri în numerar până la concurenţa sumei de 500.000 lei, din totalul care li se cuvine şi care urmează a fi stabilit prin decizie.
Prin răspunsul din data de 5 martie 2008 înregistrat sub nr. 722459, în privinţa căruia nu s-a făcut însă dovada comunicării pentru reclamanţi, pârâta susţine că a comunicat acestora faptul că demararea procedurii administrative de soluţionare a dosarului este condiţionată de selecţionarea acestuia în condiţiile pct. 17.1 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea 247/2005, iar dosarul având ca obiect cererea reclamanţilor nu a fost selectat până la data redactării acestei adrese.
În considerarea conţinutului cererii reclamanţilor şi a răspunsului pârâtei, instanţa de fond a respins excepţia lipsei de obiect a acţiunii, constatând că petenţilor li s-au descris, în cuprinsul adresei nr. 722459 din 5 martie 2008, procedurile reglementate de dispoziţiile Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
Având în vedere aceleaşi considerente şi ţinând cont de petitul cererii adresate pârâtei, instanţa de fond a apreciat că, în cauză, reclamanţii nu au primit răspuns la cererea pe care au formulat-o în temeiul dispoziţiilor legale anterior individualizate.
În plus, prima instanţă a arătat faptul că invocarea unor proceduri administrative de urmat, în condiţiile în care de la data formulării solicitării a trecut un interval de timp apreciabil, nu poate fi considerată răspuns la cerere, în sensul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.
De asemenea, curtea de apel a precizat faptul că, în condiţiile în care reclamanţii au solicitat pârâtei în mod clar acordarea unui număr de înregistrare care să exprime ordinea de prioritate la momentul depunerii dosarului, ce are ca obiect acordarea despăgubirilor cuvenite potrivit Legii nr. 10/2001, autoritatea publică avea obligaţia fie de a atribui acest număr, fie de a respinge cererea reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs pârâta care a solicitat modificarea acesteia, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca inadmisibilă.
În dezvoltarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenta arată că intimaţii s-au adresat acestei instituţii cu un memoriu pentru a afla mai multe informaţii cu privire la soluţionarea dosarului aferent dispoziţiei nr. 1291/2005 emisă de Primăria Municipiului Urziceni, înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 18849/CC; în memoriul depus, intimaţii şi-au exprimat şi opţiunea de a primi despăgubiri în numerar pentru imobilele notificate, în temeiul Legii nr. 10/2001.
Recurenta arată că a comunicat intimaţilor stadiul soluţionării dosarului anterior individualizat şi etapele procedurii administrative ce trebuie parcurse în vederea soluţionării acestuia.
În concepţia recurentei, petiţia intimaţilor nu poate fi considerată ca fiind o cerere de soluţionare cu prioritate a dosarului nr. 18849/CC, întrucât în cadrul acesteia intimaţii şi-au exprimat opţiunea în legătură cu valorificarea titlului de despăgubire, ca şi când aceştia ar fi titularii unui asemenea titlu.
De asemenea, în opinia recurentei, petiţia în discuţie nu poate fi apreciată nici ca o cerere de opţiune, întrucât nu a fost însoţită de actele corespunzătoare.
Intimaţii au formulat întâmpinare în care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, în raport de criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Într-adevăr, prin cererea de chemare în judecată, intimaţii-reclamanţi au solicitat obligarea recurentei-pârâte să le răspundă la cererea înregistrată la sediul său la data de 15 octombrie 2007 şi să le plătească cheltuieli de judecată.
Însă, la termenul de judecată din data de 14 octombrie 2008, intimaţii-reclamanţi au depus la dosar o cerere modificatoare a acţiunii introductive de instanţă prin care au solicitat obligarea recurentei-pârâte să trimită dosarul nr. 18849/CC unui evaluator autorizat.
La pronunţarea soluţiei, instanţa de fond a ignorat obiectul cererii precizatoare, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Procedând în această modalitate, prima instanţă a încălcat prevederile art. 129 alin. ultim C. proc. civ., care precizează faptul că, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului pricinii.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra fondului acţiunii astfel cum a fost modificată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.N.R.P. împotriva sentinţei nr. 2742 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1775/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1780/2009. Contencios → |
|---|
