ICCJ. Decizia nr. 1785/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 1785/200.

Dosar nr. 2184/36/200.

Şedinţa publică din 27 martie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 893/CA din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta S.A. şi, anulând hotărârea nr. 31210 din 6 octombrie 2008 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că reclamanta s-a născut la data de 1 noiembrie 1944, în localitatea Saligny, judeţul Constanţa, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, părinţii săi fuseseră strămutaţi din Bulgaria în România.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, considerând-o netemeinică şi nelegală şi susţinând, în esenţă, că reclamanta nu poate beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000, atâta vreme cât s-a născut ulterior strămutării familiei sale şi, deci, nu a suferit persecuţiile, nefiind efectiv obligată să-şi schimbe domiciliul într-o altă localitate.

Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, fără a se face distincţie între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate şi cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu. Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, în această categorie intrând, în mod implicit, şi copiii născuţi în perioada refugiului, aceştia împărtăşind aceeaşi situaţie cu cea a părinţilor refugiaţi, al căror statut l-au dobândit.

In cauză, este necontestat şi rezultă din dovezile administrate că reclamanta s-a născut la data de 1 noiembrie 1944, în localitatea Saligny, judeţul Constanţa, după ce, în toamna anului 1940, în urma Tratatului de la Craiova din 7 septembrie 1940, familia sa fusese strămutată din Bulgaria în România.

Fiind născută în perioada refugiului familiei sale, intimata-reclamantă a împărtăşit acelaşi statut, suportând consecinţele morale şi materiale ale refugiului care, începând cu data naşterii, s-au răsfrânt şi asupra sa, situaţie faţă de care, în mod corect a procedat instanţa de fond constatând că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa împotriva sentinţei nr. 893/CA din 6 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1785/2009. Contencios