ICCJ. Decizia nr. 1787/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1787/2009
Dosar nr. 814/42/2008
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. 814/42/2008, reclamantul C.V. a chemat în judecată pe pârâţii A.N.R.P. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), solicitând instanţei obligarea acestora la plata despăgubirilor ce i-au fost stabilite ca beneficiar al Legii nr. 290/2003, reactualizată şi sancţionarea conducătorul primei pârâte cu 200 de lei pe zi de întârziere, pentru neachitarea drepturilor sale.
Prin sentinţa nr. 215 din 20 octombrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor (în prezent Ministerul Finanţelor Publice), şi a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Cu privire la excepţie: prin Legea nr. 290/2003 au fost stabilite măsuri reparatorii pentru cetăţenii români ale căror bunuri au fost sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, urmare aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris la 10 februarie 1947, iar plata despăgubirilor sau compensaţiilor băneşti către persoanele îndreptăţite se efectuează de către A.N.R.P. prin Serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003, potrivit art. 11 din actul normativ indicat, A.N.R.P. având personalitate juridică conform regulamentului său de funcţionare.
Despăgubirile stabilite în favoarea persoanelor îndreptăţite, conform Legii nr. 290/2003, se achită beneficiarilor din sumele aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, în baza art. 18 alin. (5) din HG nr. 1120/2006. Asigurarea fondurilor necesare incumbă atât A.N.R.P., şi M.E.F., fiind necesară acţiunea concordantă a celor 2 pârâte pentru a se efectua plata despăgubirilor, astfel că M.E.F. are calitate procesuală pasivă, excepţia invocată nefiind întemeiată.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că, prin hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007 emisă de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 290/2003, reclamantului i s-a stabilit dreptul la despăgubiri în sumă totală de 186.974 lei pentru bunurile din localitatea Lipcani, jud. Hotin, Republica Moldova. La data de 2 august 2007, reclamantul a solicitat A.N.R.P. să efectueze plata despăgubirilor, însă, până în prezent, A.N.R.P. nu şi-a îndeplinit această obligaţie.
Prin HG nr. 1120/2006 privind aprobarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 este reglementată procedura privind plata despăgubirilor acordate în baza actului normativ precizat, A.N.R.P. având obligaţia legală de a verifica legalitatea aplicării Legii nr. 290/2003 şi a propune reanalizarea actelor administrative emise de către comisiile judeţene, conform art. 17 lit. h), situaţie în care se află şi hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007. Aşadar, serviciul de aplicare a Legii nr. 290/2003 a constatat că hotărârea emisă în favoarea reclamantului nu respectă întru totul prevederile actului normativ, fiind necesar a se face dovada refugiului şi proprietăţii, aspecte comunicate reclamantului cu adresa 1435 din 18 februarie 2008 şi adresa nr. 7407 din 10 octombrie 2008.
Având în vedere că reclamantul nu a înaintat pârâtei A.N.R.P. toate actele necesare pentru a dovedi calitatea de refugiat şi dovada proprietăţii la momentul refugiului, instanţa de fond a reţinut că această pârâtă este în imposibilitate de a se pronunţa asupra legalităţii emiterii hotărârii nr. 92 din 4 iulie 2007, fiind îndreptăţită să solicite revocarea acestui act administrativ, în sarcina sa neputându-se reţine neîndeplinirea obligaţiei de a dispune plata despăgubirilor stabilite în favoarea reclamantului.
Reţine prima instanţă că, în situaţia în care A.N.R.P. constată încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, poate solicita, prin vicepreşedintele său, revocarea actelor emise în aplicarea acestui act normativ, iar deciziile vicepreşedintelui pot fi contestate de către persoanele prejudiciate în faţa instanţei de contencios administrativ, conform art. 17 alin. (6) din H.G nr. 1120/2006, însă, până în prezent, A.N.R.P. nu s-a pronunţat nici asupra legalităţii hotărârii nr. 92/2007 şi nici nu a solicitat revocarea acesteia. Ca atare, dreptul la despăgubiri în favoarea reclamantului nu este stabilit în mod definitiv, astfel că nu se poate efectua plata acestora.
Concluzionează instanţa de fond că, prin neefectuarea plăţii despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 92 din 4 iulie 2007 emisă de Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 290/2003 Dâmboviţa, reclamantul nu a fost prejudiciat, întrucât acesta nu s-a conformat dispoziţiilor A.N.R.P., respectiv nu a depus la dosarul constituit la această pârâtă actele solicitate pentru ca pârâta să se pronunţe asupra legalităţii aplicării Legii nr. 290/2003, cu consecinţa stabilirii dreptului la despăgubiri în favoarea sa în mod definitiv şi a dispunerii plăţii.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea acestuia şi respingerea acţiunii.
In dezvoltarea căii de atac, recurentul a făcut o prezentare a istoricului litigiului dedus judecăţii şi a normelor legale aplicabile în materie şi a concluzionat în sensul că hotărârea nr. 92/2007 a fost emisă de Comisia Judeţeană Prahova fără respectarea prevederilor Legii nr. 290/2003, întrucât intimaţii-reclamanţi nu au depus nici un act certificat de autorităţi în susţinerea pretenţiilor lor.
La ultimul termen de judecată a recursului de faţă, în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în discuţia părţii prezente un motiv de ordine publică şi anume necompetenţa materială a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în soluţionarea în primă instanţă a cauzei.
Susţinerile părţii intimate cu privire la acest motiv de recurs au fost consemnate în practicaua hotărârii care face parte integrantă din aceasta.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivul de ordine publică anterior arătat, de dispoziţiile legale aplicabile în speţă, înalta Curte retine următoarele:
Obiectul prezentului litigiu este reprezentat de obligarea pârâţilor A.N.R.P. şi Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 186.974 lei, actualizată la data plăţii, sumă cuvenită reclamantului cu titlu de despăgubiri, în baza unei hotărâri emise de Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Aşadar, este vorba despre o acţiune în pretenţii, datorată neplăţii în termenul legal a unor despăgubiri stabilite printr-un act administrativ.
Înalta Curte apreciază că pentru corecta soluţionare a problemei de drept aflată în litigiu sunt relevante prevederile art. 8 din Legea nr. 290/2003.
Conform alin. (3) al articolului anterior indicat, în termen de 15 zile de la comunicare, solicitantul nemulţumit de hotărârea comisiei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 poate face contestaţie la A.N.R.P., Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
In plus, alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că, în termen de cel mult 60 de zile, A.N.R.P. Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 va analiza contestaţiile şi le va aproba sau le va respinge prin decizie motivată a vicepreşedintelui A.N.R.P. care coordonează activitatea Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Alin. (5) din articolul în discuţie precizează că hotărârile A.N.R.P. sunt supuse controlului judecătoresc, putând fi atacate în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Totodată, conform alin. (6) al articolului mai sus individualizat, hotărârile pronunţate de tribunal sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege.
In aceiaşi ordine de idei, art. 17 alin. (6) din HG nr. 57/2008 privind modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, aprobate prin HG nr. 1120/2006, prevede că deciziile vicepreşedintelui sunt supuse controlului judecătoresc, conform prevederilor legale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul.
Din interpretarea tuturor acestor texte normative rezultă că faptul că actele administrative emise de A.N.R.P. în aplicarea Legii nr. 290/2003 pot fi contestate la instanţa de contencios administrativ, fiind vorba despre o competenţă exclusivă a tribunalului.
Mai precis, sunt aplicabile dispoziţiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ., care dispune că necompetenţa este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, în contextul în care prezenta cauză a fost judecată de către o curte de apel.
Nu există nici o îndoială că întotdeauna competenţa materială a instanţei de judecată este reglementată de norme imperative.
In litigiul de faţă, putem afirma că suntem în prezenţa unei acţiuni privind acordarea unor despăgubiri reactualizate, având drept temei juridic Legea nr. 290/2003.
Altfel spus, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant, fiind vorba despre un litigiu generat de aplicarea unei norme speciale, respectiv Legea nr. 290/2003.
Ca atare, instanţa de control judiciar reţine că nu sunt incidente în speţă normele de drept comun în materia competenţei instanţei de contencios administrativ, respectiv art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată.
In consecinţă, Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va admite recursul şi în baza art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Dâmboviţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul C.V. împotriva sentinţei nr. 215 din 20 octombrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Dâmboviţa, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1785/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1788/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
