ICCJ. Decizia nr. 1796/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1796/2009
Dosar nr. 10197/1/200.
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3428 din 10 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul declarat de D.G.F.P. Bihor în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, A.N.A.F., D.G.S.C. împotriva sentinţei nr. 207 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, şi a modificat sentinţa atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta SC O. SA Oradea, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, Înalta Curte a reţinut următoarele: Actul administrativ-fiscal prin care au fost stabilite debitele suplimentare contestate este Decizia de impunere nr. 76278 din 16 septembrie 2004, emisă de D.G.F.P. Bihor, Activitatea de Inspecţie Fiscală, care a instituit obligaţia intimatei-reclamante de a plăti impozite, taxe, contribuţii suplimentare şi debite fiscale accesorii în cuantum total de 42.163.197.414 lei vechi ( 4.213.319,74 lei noi).
Perioada supusă verificării a fost individualizată pentru fiecare categorie de debite, datele limită fiind cuprinse între 1 octombrie 2002 şi 30 iulie 2004.
Contestaţia administrativă formulată de intimata-reclamantă a fost admisă de A.N.A.F. prin Decizia nr. 149/2007, numai cu privire la suma de 110 lei (impozit pe profit cu dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente), celelalte debite, în cuantum de 4.213.210 lei, fiind menţinute.
Prin acţiunea în justiţie formulată potrivit art. 188 C. proCod Fiscal (în forma în vigoare la data sesizării instanţei), intimata-reclamantă a solicitat anularea parţială a deciziei nr. 149 din 5 iunie 2007, numai cu privire la suma de 4.140.513 lei compusă din taxă pe valoare adăugată şi impozit pe profit, cu dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente, debite stabilite suplimentar ca urmare a unor tranzacţii comerciale de vânzare active încheiate de SC O. SA Oradea cu SC G.T. SRL Craiova şi SC C.D. SRL Craiova, pe care autoritatea fiscală le-a considerat persoane afiliate.
Potrivit art. 11 alin. (2) Cod fiscal „în cadrul unei tranzacţii între persoane afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:
a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care vând bunuri sau servicii comparabile către persoane independente;
b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit corespunzătoare;
c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau serviciului vândut unei persoane independente, diminuat cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului şi o marjă de profit;
d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică".
După cum se poate observa, acest text instituie prerogativa autorităţilor fiscale de a ajusta suma veniturilor sau a veniturilor oricăreia dintre persoanele fizice sau juridice afiliate, fără a condiţiona ajustarea de cetăţenia sau, după caz, naţionalitatea acestora.
Din conţinutul actelor supuse analizei rezultă că faptele generatoare ale obligaţiilor fiscale sunt anterioare intrării în vigoare a HG nr. 1840 din 28 octombrie 2004, publicată în M. Of. nr. 1074 din 18 noiembrie 2004, prin care au fost modificate şi completate Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2004 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr. 44/2004.
Tot anterior intrării în vigoare a HG nr. 1840/2004 a fost efectuată inspecţia fiscală şi a fost emisă Decizia de impunere nr. 76278 din 16 septembrie 2004, actul administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţiile fiscale suplimentare.
Luând în considerare această derulare în timp a actelor şi faptelor juridice menţionate, Înalta Curte a reţinut că la data intrării în vigoare a HG nr. 1840/2004 (18 noiembrie 2004), atât raportul de drept material fiscal, cât şi componenta privind stabilirea obligaţiilor fiscale (inspecţia fiscală şi emiterea actului administrativ-fiscal) din conţinutul raportului de drept procedural fiscal erau finalizate, fiind supuse în întregime legii vechi.
Contestaţia administrativă constituie o etapă ulterioară, distinctă, în derularea raportului de drept procedural fiscal, aşa cum este el definit în art. 16 C. proCod Fiscal, astfel că legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate nu poate fi analizată decât în raport cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii lor, conform principiului tempus regit actum.
Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în timp a legii atunci când a reţinut incidenţa în cauză a noilor reguli introduse prin HG nr. 1840/2004 şi prin HG nr. 1861/2006, care ar fi scos de sub incidenţa art. 11 alin. (2) Cod Fiscal, tranzacţiile încheiate de reclamantă cu persoane juridice afiliate române.
Cu privire la existenţa afilierii, Înalta Curte a constatat că prin contestaţia administrativă a fost negată numai afilierea dintre SC O. SA Oradea şi SC G.T. SRL Craiova.
Verificând înscrisurile depuse la dosarul de fond, Înalta Curte a reţinut că intimata-reclamanta SC O. SA Oradea are un singur acţionar, SA W.T. , înfiinţată conform actului constitutiv încheiat la 20 iulie 2002 şi statutului autentificat cu nr. 2941 din 31 iulie 2002, având iniţial ca asociaţi pe D.I., ş.a.
Printr-un act adiţional intervenit în cursul anului 2003, autentificat cu nr. 1848 din 27 mai 2003, structura SA W.T. a devenit următoarea: SC C.D. SRL (asociat D.S.V.) - 60%, S.M. - 12%, D.I. - 12%, S.O.C. -5%, D.I.M. - 5%, D.M. - 1%, D.C. -1%, G.G. - 1%, P.D. - 1%, P.A.I. - 1% şi P.M. -1%. Ulterior, printr-un act adiţional autentificat cu nr. 760 din 22 martie 2005, acţiunile SC C.D. SRL au fost cesionate către S.M., care a totalizat astfel o participare de 72%, dar această ultimă modificare este ulterioară perioadei supuse inspecţiei fiscale.
Conform extrasului nr. 8329 din 15 martie 2004 eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, SC G.T. SRL Craiova avea ca asociaţi pe S.M. şi D.I., cu cote egale de participare la beneficii şi pierderi de 50%, iar ca administrator pe D.S.V., asociatul unic al SC C.D. SRL
Art. 7 pct. 21 Cod Fiscal în forma iniţială definea persoanele afiliate astfel:" o persoană este afiliată cu altă persoană, dacă relaţia dintre ele este definită de cel puţin unul dintre următoarele cazuri:
a) o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică, dacă acestea sunt rude până la gradul al III-lea inclusiv;
b) o persoană este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 33% din valoarea sau numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deţinute la persoana juridică ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică;
c) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică, dacă orice altă persoană deţine direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 33% din valoarea sau numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deţinute la fiecare persoană juridică ori dacă controlează în mod efectiv fiecare persoană juridică; în înţelesul acestei definiţii, o asociere fără personalitate juridică se consideră persoană juridică".
Prin OG nr. 83/2004, publicată în M. Of. nr. 793 din 27 august 2004, prevederile menţionate au fost modificate în sensul următor:" o persoană este afiliată cu altă persoană dacă relaţia dintre ele este definită de cel puţin unul dintre următoarele cazuri:
a) o persoană fizică este afiliată cu altă persoană fizică, dacă acestea sunt rude până la gradul al III-lea inclusiv;
b) o persoană fizică este afiliată cu o persoană juridică dacă persoana fizică deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot deţinute la persoana juridică ori dacă controlează în mod efectiv persoana juridică;
c) o persoană juridică este afiliată cu altă persoană juridică dacă cel puţin:
- prima persoană juridică deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la cealaltă persoană juridică ori dacă controlează persoana juridică;
- a doua persoană juridică deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot la prima persoană juridică;
- o persoană juridică terţă deţine, în mod direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot atât lai prima persoană juridică, cât şi la cea de-a doua".
S-a reţinut că instanţa de fond corect a stabilit că în cazul SC G.T. SRL este îndeplinită condiţia de afiliere prevăzută de art. 7 pct. 21 lit. c) Cod Fiscal, concluzia că această condiţie nu este îndeplinită şi pentru SC O. SA, este însă greşită, pentru că ia în considerare numai criteriul procentului deţinut direct de acţionarii S.M. şi D.I., scos din context, fără să ţină seama că prevederea legală menţionată instituie mai multe criterii alternative, făcând referire la orice altă persoană care deţine direct sau indirect, inclusiv deţinerile persoanelor afiliate, minimum 33% din valoarea sau numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot ori „dacă controlează în mod efectiv fiecare persoană juridică".
Împotriva deciziei Înaltei Curţi a formulat contestaţie în anulare SC O. SA, invocând prevederile art. 318 teza I-a C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare se arată că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale şi s-a solicitat admiterea contestaţiei, anularea deciziei atacate şi rejudecarea recursului.
Se apreciază că cele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt rezultatul unei erori materiale, întrucât adunând deţinerile pentru fiecare din cele două persoane, inclusiv ale persoanelor afiliate se constată că nu se ajunge la procentul de 33%, pentru că dl. D.I. deţine 12%, la care se adaugă 5%, 1% şi respectiv 1% pentru D.I.M., D.M. şi D.C., rezultând o deţinere totală a persoanelor afiliate de 19%, în timp ce S.M. deţine 12%, la care se adaugă 5%, 1%, 1%şi 1% pentru S.O.C., P.D., P.A.I. şi P.M. rezultând o deţinere totală, inclusiv a persoanelor afiliate, de 20%, astfel că nici una din cele două persoane vizate nu deţine mai mult de 33% din părţile sociale ale W.T.
Eroarea materială constă în eroarea de calcul a cotei procentuale deţinută în societate de o anumită persoană şi este o greşeală involuntară, ce nu intră în categoria greşelilor de judecată.
A.N.A.F. şi D.G.F.P. Bihor au formulat întâmpinare şi au solicitat respingerea contestaţiei în anulare.
După examinarea motivelor invocate, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare prin care se cere însăşi instanţei ce a pronunţat hotărârea atacată, în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege, să-şi desfiinţeze propria hotărâre şi să procedeze la o nouă judecată.
Art. 318 alin. (1) C. proc. civ. reglementează contestaţia în anulare specială, iar potrivit acestui text hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În speţă, contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., respectiv dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Noţiunea de „greşeală materială" în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. se referă la aspecte formale ale judecăţii, constând în confundarea unor date sau elemente materiale evidente, pentru verificarea acestora nefiind necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.
Greşeala materială la care se referă art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. nu vizează modul în care instanţa a înţeles să interpreteze un text de lege pentru că, dacă s-ar admite acest lucru, s-ar ajunge, pe cale ocolită, la o nouă judecare a recursului.
În prezenta cauză se consideră eroare materială modul în care instanţa de recurs a interpretat o normă legală, dar aceasta nu reprezintă o „greşeală materială" în sensul art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. şi, de aceea, contestaţia în anulare va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC O. SA Oradea împotriva deciziei nr. 3428 din 10 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1790/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 1814/2009. Contencios → |
|---|
