ICCJ. Decizia nr. 1814/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1814/2009
Dosar nr. 16801/54/200.
Şedinţa publică din 27 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordinul nr. TU 143 din 27 februarie 2004, emis de Şeful Statului Major al Forţelor Terestre s-a dispus, în baza art. 43 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. 21 lit. i) din Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M 50/2003, trecerea în rezervă a plutonierului major (Tc) T.I., comandant grupă transport şi depozitare armament şi muniţii (şi şef depozit) în compania logistică la Batalionul 173 Mentenanţă al Bazei 2 Logistică „Sud", pe data de 5 martie 2004.
S-a precizat totodată, că respectiva măsură a fost luată prin aplicarea prevederilor art. 85 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din aceeaşi lege privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare.
Legalitatea actului administrativ a fost contestată de T.I. prin acţiunea introdusă la data de 10 octombrie şi precizată ulterior.
Reclamantul a cerut anularea ordinului de trecere în rezervă, reintegrarea sa în armată pe o funcţie corespunzătoare gradului şi pregătirii de specialitate şi obligarea Ministerului Apărării Naţionale la plata drepturilor salariale cuvenite conform soldei de grad şi funcţie avute la data trecerii în rezervă, până la data soluţionării litigiului.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că măsura trecerii în rezervă s-a bazat pe o hotărâre a Consiliului de judecată care a funcţionat în cadrul Corpului de Armată Teritorial nr. CJ 5 din 22 ianuarie 2004, devansând însă, rezultatul cercetării penale în care el fusese implicat.
De asemenea, a precizat că măsura adoptată de Consiliul de judecată s-a fundamentat pe învinuiri neadevărate şi ameninţări doar pentru a atenua efectele campaniei de presă declanşată în legătură cu acest caz.
Prin sentinţa civilă nr. 76 din 13 martie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată.
În esenţă, instanţa a reţinut că trimiterea reclamantului în judecată disciplinară anterior adoptării unei soluţii de către organele de urmărire penală este prematură, nesocotind dispoziţiile art. 1 alin. (2) din RG 8/1995 şi făcând posibilă aplicarea a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă (penală şi administrativă).
Pe de altă parte, curtea a apreciat că autoritatea publică emitentă a încălcat principiul proporţionalităţii răspunderii administrative, concluzie dedusă din analiza raportului dintre gravitatea abaterii săvârşite, circumstanţele săvârşirii acesteia şi sancţiunea aplicată reclamantului. Că, prin ordonanţa din 14 august 2007 a Parchetului Militar Timişoara nu s-a stabilit săvârşirea vreunei infracţiuni de către T.I. şi nici existenţa vreunei pagube certe la inventarierea patrimoniului unităţii militare, iar la data predării funcţiei, acesta a întocmit fişa de lichidare, fără ca vreunul din compartimente să consemneze existenţa unui prejudiciu în sarcina lui.
Mai mult chiar, prin adresa nr. 44 din 18 ianuarie 2005 a permis reclamantului să ridice garanţia în numerar şi dobânda aferentă, întrucât acesta nu mai îndeplinea funcţia de gestionar şi nu a cauzat pagube unităţii.
În sfârşit, curtea de apel a considerat că în raport de atitudinea sinceră a reclamantului, de circumstanţele personale şi de inexistenţa unor sancţiuni disciplinare anterioare, măsura trecerii în rezervă este excesivă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Ministerul Apărării.
Recurentul a susţinut că această hotărâre este nelegală şi netemeinică deoarece:
- în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia de inadmisibilitate a acţiunii pentru neîndeplinirea de către reclamant a procedurii administrative prealabile, instituită de Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ;
- respingerea excepţiei de tardivitate a introducerii acţiunii constituie o măsură eronată, care ignoră reglementările militare în materie. Este vorba de prevederile cuprinse în R G-1, anexa 5 şi art. 261 din Instrucţiunile MIRU-1 care stabilesc modalitatea comunicării unor astfel de acte prin ordin de zi pe unitate (OZU).
În opinia recurentului, faptul că reclamantul nu a primit actul administrativ în materialitatea sa, datorită conţinutului şi caracterului său clasificat, nu l-a împiedicat să formuleze în termenele legale, plângerea prealabilă şi acţiunea în justiţie, deoarece cunoştea numărul, organul emitent şi conţinutul actului. Ca atare, acţiunea introdusă abia la data de 10 octombrie 2005, trebuia respinsă ca tardivă, întrucât s-a depăşit termenul de un an de la data emiterii actului administrativ, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în forma nemodificată;
- în fond soluţia recurată este netemeinică deoarece prima instanţă a acordat reclamantului ceea ce nu ceruse, atunci când a dispus şi anularea ordinului de trecere în rezervă.
De asemenea, a apreciat în mod greşit că actul sancţionator este anulabil datorită lipsei de motivare în ceea ce priveşte pretinsele abateri săvârşite de reclamant.
Recurentul a mai susţinut că deşi faptele puse în sarcina lui T.I. nu au fost calificate ca infracţiuni, ele cu natura unor „abateri disciplinare la limita penalului, aşa cum au fost reţinute de Consiliul de judecată", justificând măsura trecerii în rezervă a subofiţerului.
Oral, prin avocat, intimatul-reclamant a invocat la termenul de astăzi, lipsa calităţii de reprezentant legal a persoanei care a semnat cererea de recurs pentru Ministerul Apărării, respectiv a colonelului C.Z.
Excepţia de procedură este neîntemeiată, urmând a fi respinsă, întrucât prin dispoziţiile ordinului nr. M187 din 1 decembrie 2006, ministrul apărării a delegat pe şeful Direcţiei legislaţie şi asistenţă juridică să reprezinte, în numele său, interesele instituţiei în faţa instanţelor de judecată, acesta având, la rândul său, dreptul să delege atribuţia menţionată către consilierii juridici din structurile ministerului.
Sub acest aspect, dispoziţia nr. 2 din 14 noiembrie 2007 a şefului Direcţiei legislaţie şi asistenţă juridică, a cărei aplicare a fost făcută în speţă, este în concordanţă cu prevederile Legii nr. 346/2006, precum şi cu Instrucţiunile privind activitatea legislativă şi de asistenţă juridică în Armata României.
Referitor la criticile recurentului-pârât formulate prin motivele de casare scrise, Înalta Curte constată că ele nu sunt întemeiate pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, dispoziţiile Legii contenciosului administrativ care instituie obligativitatea persoanei vătămate de a efectua procedura administrativă prealabilă au fost respectate de către reclamantul T.I.
Acesta s-a adresat ministrului apărării cu memorii la data de 15 mai 2005 şi respectiv 13 februarie 2006, în cadrul cărora contesta legalitatea ordinului de trecere în rezervă TU 143 din 27 februarie 2004.
Cu adresa nr. RR 8815 din 10 august 2005, şeful UM 02490 „G" Bucureşti i-a comunicat că nu există motive de nelegalitate a ordinului.
Prin urmare, în mod eronat recurentul susţine că acţiunea introdusă de reclamant pentru anularea actului administrativ şi repararea pagubei cauzate era inadmisibilă pentru lipsa plângerii administrative prealabile.
Cât priveşte pretinsa tardivitate a introducerii acestei acţiuni, Înalta Curte consideră că excepţia ridicată de pârât este neîntemeiată, devreme ce ordinul atacat, de trecere în rezervă pentru motive disciplinare nu a fost comunicat acestuia în una din formele prevăzute de lege.
Constatarea instanţei este susţinută de înscrisurile anexate în dosarul cauzei şi îndeosebi, de conţinutul telefaxului prin care Statul Major al Forţelor Terestre atestă faptul că, în urma cercetării arhivei UM 01136 Craiova nu au fost găsite documente din care să rezulte modalitatea comunicării de către comandantul unităţii a ordinul de trecere în rezervă către plutonierul major T.I.
Ţinând seama de această împrejurare, dar şi de dispoziţiile art. 5 alin. ultim ale Legii nr. 29/1990, în vigoare la data emiterii actului administrativ, în mod judicios curtea de apel a respins excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii, invocată de pârât.
Referitor la rezolvarea în fond dată litigiului, Înalta Curte constată că nu poate fi vorba de un plus petita, deoarece chiar dacă în acţiune reclamantul a menţionat că solicită reîncadrarea în armată şi plata drepturilor salariale cuvenite conform soldei de grad şi funcţie, ambele capete de cerere pun în discuţie nelegalitatea ordinului de trecere în rezervă, reprezentând de fapt, capete de cerere accesorii ale constatării nelegalităţii actului juridic administrativ.
Ulterior, în concluziile scrise formulate, reclamantul a precizat că solicită anularea ordinului respectiv, reîncadrarea în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale cuvenite.
Rezultă deci, fără echivoc că instanţa de fond s-a pronunţat în limitele cadrului procesual stabilit de reclamant prin acţiunea introdusă şi precizată ulterior.
Pe de altă parte, nu trebuie ignorată împrejurarea că sesizarea Consiliului de judecată cu abaterile disciplinare puse în sarcina lui T.I. s-a făcut înainte ca organele de urmărire penală să se pronunţe asupra existenţei unor fapte penale şi a vinovăţiei penale a reclamantului.
Prin ordonanţa din 14 august 2007, procurorul militar din cadrul Parchetului Militar Timişoara a dispus scoaterea de sub urmărire penală a mai multor persoane, între care şi T.I., reţinând că nu s-a stabilit săvârşirea vreunei infracţiuni în sarcina acestora şi nici existenţa unei pagube certe la inventarierea patrimoniului.
Mai mult chiar, la data predării funcţiei, reclamantul a întocmit fişa de lichidare, în care nu s-a consemnat existenţa unui prejudiciu, iar cu adresa nr. 44 din 18 ianuarie 2005 comunicată R.B. a permis acestuia să ridice garanţia în numerar şi dobânda aferentă deoarece nu mai avea calitatea de gestionar şi nu a cauzat pagube unităţii militare.
Având în vedere aceste considerente, la care se adaugă atitudinea sinceră manifestată de reclamant pe durata derulării procedurii disciplinare, circumstanţele sale personale şi lipsa unor sancţiuni disciplinare anterioare, prima instanţă a apreciat în mod judicios că sancţiunea extremă a trecerii lui T.I. în rezervă este excesivă.
Admiţând aşadar, acţiunea astfel cum a fost precizată, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, ce urmează a fi menţinută prin respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentat a recurentului.
Respinge recursul declarat de Ministerul Apărării Naţionale, împotriva sentinţei civile nr. 76 din 13 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1796/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1818/2009. Contencios → |
|---|
