ICCJ. Decizia nr. 1823/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1823/2009
Dosar nr. 22112/3/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 605 din 26 februarie 2008 a Curţi de Apel Bucureşti a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamantul R.A., în contradictoriu cu Administraţia Prezidenţială şi Preşedintele României T.B., având ca obiect obligarea acestora să-l repună în drepturi ca vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, de la data revocării.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că acţiunea reclamantului nu este întemeiată, întrucât acesta a fost revocat din funcţie prin Decretul nr. 145 din 1 martie 2007, act administrativ unilateral care şi-a produs efectele şi care nu a fost atacat conform legii contenciosului administrativ.
Instanţa a reţinut că deşi iniţial reclamantul a atacat actul administrativ arătat (Decretul nr. 145/2007) în procedura prealabilă, după primirea răspunsului negativ de la autoritatea pârâtă nu s-a adresat instanţei de contencios administrativ pentru anularea Decretului şi repunerea în drepturi.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.A., solicitând casarea ei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, invocând în drept prevederile art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate, prin cererea de recurs depusă în termenul legal, recurentul a susţinut, în esenţă, că aceasta a fost dată cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi a rolului activ al judecătorului, care guvernează procesul civil, ceea ce atrage sancţiunea nulităţii faţă de dispoziţiile art. 105 alin. (2), cu raportare la art. 128 şi art. 129 C. proc. civ., precum şi cu încălcarea dreptului său la un proces echitabil, consacrat prin art. 6 din C.E.D.O.
Această încălcare s-a realizat, în opinia recurentului, prin aceea că excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa din 26 februarie 2008, dată la care a fost prezent numai reprezentantul Preşedinţiei României, nu şi apărătorul său ales, care a ajuns în sala de judecată ulterior strigării cauzei, aducându-i-se la cunoştinţă numai punerea în discuţie a altei excepţii, respectiv cea a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Prezidenţială, invocată în întâmpinare, aspecte ce rezultă din preambulul hotărârii atacate.
De asemenea, susţine recurentul, instanţa şi-a încălcat obligaţiile procedurale referitoare la lămurirea obiectului cererii sale, în condiţiile în care atât din plângerea prealabilă, cât şi din cererea de chemare în judecată rezultă cu prisosinţă că a criticat Decretul de revocare din funcţie, scopul urmărit fiind acela de a se cenzura de către instanţă legalitatea respectivului act administrativ.
Analizând actele dosarului, criticile aduse iniţial de recurent hotărârii atacate, prin cererea de recurs, circumscrise, în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate dispune, între altele, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. , respectiv atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Întrucât art. 105 alin. (2) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură, se poate susţine că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Principiul rolului activ al judecătorului, consacrat prin art. 129 C. proc. civ. şi pretins încălcat în speţă, obligă într-adevăr instanţa să procedeze în primul rând la calificarea juridică a acţiunii şi în funcţie de această calificare să verifice condiţiile de admisibilitate a acesteia, în toate cazurile putând hotărî, însă, numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, cu respectarea altor principii fundamentale, între care şi cel al disponibilităţii consacrat prin dispoziţiile alin. (6) al aceluiaşi text.
Rolul activ al judecătorului este limitat, aşadar, asupra celor ce formează obiectul pricinii, care este cel stabilit prin cererea de chemare în judecată şi nu prin susţinerile reclamantului în justificarea pretenţiilor sale ori prin probele administrate, cum pretinde recurentul, acestea urmând a fi examinate pentru adoptarea soluţiei asupra obiectului cererii.
Respectarea principiului rolului activ al judecătorului nu obligă în nici un caz instanţa să pună în discuţia părţilor necesitatea anulării unui anumit act pentru a se putea reţine admisibilitatea acţiunii, întrucât aceasta ar echivala, pe de o parte, cu o antepronunţare, iar, pe de altă parte, ar determina un dezechilibru al egalităţii părţilor în exercitarea drepturilor procesuale.
În consecinţă, avându-se în vedere şi faptul că recurentul-reclamant a beneficiat de serviciile unui avocat, iar obiectul clar determinat prin cererea introductivă a fost reluat în aceeaşi formă şi prin cererea precizatoare privind chemarea în judecată a Preşedintelui României, prin Administraţia Prezidenţială, încălcarea acestui principiu nu poate fi reţinută.
Existenţa fundamentală a contradictorialităţii, ca element inerent dreptului la un proces echitabil implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta pretenţiile sau apărările, inclusiv în ceea ce priveşte excepţiile invocate, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj faţă de adversarul său, una din modalităţile de realizare a acestui principiu constituind-o însăşi respectarea obligaţiei de citare a părţilor conform normelor procedurale.
Această exigenţă nu a fost nesocotită în speţă, excepţia inadmisibilităţii fiind soluţionată cu respectarea prevederilor art. 136, art. 137 C. proc. civ. şi a dreptului la apărare al părţilor, fiind pusă în discuţia acestora la termenul din 26 februarie 2008, cunoscut de reclamant, fiind acordat la cererea acestuia, pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea formulată de pârât.
Faptul că apărătorul reclamantului nu a fost prezent la dezbateri nu este de natură a justifica o altă concluzie, după reţinerea cauzei în pronunţare şi în absenţa părţii adverse nefiind legalmente posibilă, de altfel, reluarea acesteia.
Faţă de cele expuse, incidenţa în speţă a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Reglementând obiectul acţiunii în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (1), că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit răspuns la termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot dau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri.
În raport cu aceste prevederi legale şi în condiţiile în care reclamantul nu a solicitat anularea Decretului nr. 145 din 1 martie 2007 prin care s-a dispus revocarea sa, din funcţie, măsură urmată de numirea altei persoane pe funcţia respectivă, ca de altfel nici un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, prima instanţă a reţinut în mod corect neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ cu a cărei soluţionare a fost învestită, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie.
În considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. aspectele invocate prin memoriul depus ulterior la dosar, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 303 C. proc. civ. care instituie un termen legal imperativ pentru motivarea recursului, nu pot fi examinate.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de R.A. împotriva sentinţei civile nr. 605 din 26 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1818/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1826/2009. Contencios → |
|---|
