ICCJ. Decizia nr. 1818/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1818/2009
Dosar nr. 6328/2/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1175 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea formulată de SC B.I. SRL în contradictoriu cu Guvernul României, a fost respinsă cererea de intervenţie în interesul reclamantei formulată de C.N.A.F.P. şi au fost admise cererile de intervenţie în interesul pârâtului formulate de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (devenit Ministerul Administraţiei şi Internelor) şi de Municipiul Roşiorii de Vede.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a respins excepţia de tardivitate a introducerii acţiunii cu motivarea că actul invocat este contractul de concesiune nr. 191 din 12 decembrie 2006 încheiat între C.N.A.F.P. şi reclamantă, iar anterior încheierii acestui contract reclamanta nu avea nici un interes să solicite anularea parţială a hotărârii de guvern arătate.
Instanţa a reţinut că reclamanta a luat cunoştinţă de apartenenţa celor două imobile la domeniul public ca urmare a încheierii contractului de concesiune arătat, astfel încât acţiunea reclamantei a fost formulată în termenul legal prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 aşa cum a fost modificat şi completat.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, instanţa a reţinut că drepturile reclamantei cu privire la cele două amenajări piscicole sunt circumscrise dispoziţiilor prevăzute în contractul de concesiune, iar potrivit legii pot face obiect al contractului de concesiune atât bunurile proprietate publică a statului cât şi cele proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a depus la dosar şi a făcut apărări în legătură cu acte ulterioare apariţiei hotărârii de guvern a cărei anulare se solicită.
Instanţa de fond a respins şi apărarea reclamantei în sensul invocării dreptului de proprietate dobândit asupra barajului Troianu, conform actului de adjudecare nr. 1272 din 23 august 2005, întrucât la data emiterii hotărârii reclamanta nu era titulară a dreptului de proprietate, iar dobândirea ulterioară a dreptului arătat nu este o cauză de nulitate a hotărârii.
Instanţa de fond a reţinut şi aspectul că prin HG nr. 1358/2001 se atestă apartenenţa bunurilor la domeniul public local, fără a se aduce atingere regimului juridic al acestora.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs recurenta-reclamantă SC B.I. SRL Alexandria, solicitând modificarea în sensul admiterii acţiunii şi anulării în parte a HG nr. 1358/2001, prin radierea din anexa indicată a imobilelor în litigiu.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că în mod greşit a reţinut prima instanţă că reclamanta nu ar avea un drept de proprietate asupra digului, în condiţiile în care acesta se afla în patrimoniul SC D. SA Zimnicea, societate aflată în procedura falimentului şi a fost scos la licitaţie publică, alături de alte bunuri, fiind adjudecat de aceasta.
De asemenea, nu s-a avut în vedere faptul că reclamanta este beneficiara contractului de concesiune nr. 191 din 12 decembrie 2006 încheiat cu C.N.A.F.P., în baza Legilor nr. 192/2001, 268/2001 şi HG nr. 626/2001, având în administrare legală amenajările piscicole Troianu I şi Troianu II, în suprafaţă de 17,50 ha.
În opinia recurentei, toate aceste imobile au fost trecute în mod greşit în anexele contestate, întrucât un imobil este proprietatea sa, iar suprafeţele agricole aflate sub luciu de apă şi amenajările, în ansamblul lor, aparţin domeniului public al statului şi nu Consiliului local Troianu, trecerea lor în domeniul public al unei localităţi putând fi făcută numai printr-un act normativ special, nu printr-o hotărâre de guvern privind atestarea domeniului public al judeţului Teleorman şi localităţilor aparţinătoare la data emiterii ei, fiind reiterate astfel toate aspectele invocate în acţiunea introductivă şi examinate de prima instanţă.
În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 312 C. proc. civ., precum şi cele ale Legilor nr. 213/1998, 192/2001 şi HG nr. 62/2001, 45/2002.
Analizând actele şi lucrările dosarului, motivul de nelegalitate a hotărârii atacate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă şi examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate.
Legea nr. 554/2004 reglementează, prin art. 1 alin. (1), art. 8 şi art. 18, un contencios subiectiv de plină jurisdicţie, în cadrul căruia instanţa are de analizat atât conformitatea cu legea a actului administrativ contestat, cât şi existenţa unei vătămări produse reclamantei într-un drept ori interes legitim, în lipsa căruia sancţiunea anulării acestuia nu poate fi aplicată.
În speţă, reclamanta a solicitat anularea parţială a HG nr. 1358/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Teleorman, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din acest judeţ, respectiv a poziţiilor nr. 19 şi 20 din anexa 83, referitoare la acumulările Troianu I şi Troianu II.
Această hotărâre a fost emisă în temeiul art. 108 din Constituţia României şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Potrivit art. 21 din Legea nr. 213/1998, hotărârile adoptate de consiliile locale prin care sunt însuşite inventarele bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale se centralizează de comisiile judeţene, fiind înaintate Guvernului care atestă, prin hotărâre, apartenenţa bunurilor la domeniul public al judeţului sau al celorlalte unităţi administrativ-teritoriale.
Hotărârea a cărei anulare parţială s-a solicitat a fost emisă cu respectarea procedurii astfel instituite, iar susţinerile recurentei nu sunt de natură a justifica existenţa unei vătămări într-un drept al său recunoscut de lege, ori interes legitim, în sensul Legii contenciosului administrativ, în condiţiile în care nu s-a dovedit în speţă că, la data adoptării ei, bunurile atestate ca făcând parte din domeniul public al comunei Troianu aparţineau în realitate domeniului public al statului, iar contractul de concesiune nr. 191 din 12 decembrie 2006, care vizează exclusiv exploatarea terenurilor în discuţie şi actul de adjudecare nr. 1272 din 23 august 2005 nu pot constitui un motiv de nulitate a acesteia, nefiind anterioare sau concomitente adoptării ei, cum corect a reţinut prima instanţă.
Constatând, faţă de cele expuse, că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii, nefiind incident în speţă nici un motiv care să impună modificarea sau casarea acesteia, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC B.I. SRL Alexandria împotriva sentinţei civile nr. 1175 din 9 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1814/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1823/2009. Contencios → |
|---|
