ICCJ. Decizia nr. 1829/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1829/2009
Dosar nr. 3608/2/200.
Şedinţa publică din 31 martie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2839 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă acţiunea reclamantului S.N.L.P. în contradictoriu cu A.N.P. şi a fost obligată această autoritate la plata, către membrii Sindicatului, a drepturilor salariale reprezentând spor pentru condiţii deosebit de periculoase pentru perioada 18 iunie 2005-1 iulie 2006. A fost respinsă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 septembrie 2004-17 iunie 2005 fiind respinsă acţiunea pentru această perioadă ca fiind prescris dreptul la acţiune.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă, întrucât raportul de serviciu în temeiul căruia ia naştere dreptul membrilor de sindicat la plata drepturilor băneşti reprezentate de spor pentru condiţii deosebit de periculoase s-a stabilit între aceştia şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Justiţiei nefiind parte a acestui raport.
Instanţa a reţinut şi că, pentru perioada 1 septembrie 2004- 7 iunie 2005, dreptul material la acţiune al reclamantului este prescris având în vedere data introducerii acţiunii raportată la termenul general de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că dispoziţiile legale recunosc membrilor de sindicat dreptul de a beneficia de plata acestui spor, respectiv sporul pentru condiţii deosebit de periculoase, avându-se în vedere, la acordarea acestuia, locurile de muncă la care există pericolul îmbolnăvirilor prin contagiune.
Instanţa a reţinut că personalul din penitenciare şi centre de reeducare care îşi desfăşoară activitatea în secţiile care au camere pentru deţinuţii cu TBC sau HIV/SIDA beneficiază de un spor de 75% din solda lunară sau salariul de bază, iar cei care desfăşoară activitatea cu deţinuţii din camerele TBC şi HIV/SIDA beneficiază de un spor de 50% din solda lunară sau salariul de bază, însă acest spor nu a fost acordat din lipsa resurselor financiare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
În motivarea cererii, recurenta invocă nelegalitatea sentinţei, întrucât încalcă, pe de o parte, dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, la care fac trimitere prevederile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004 pe de altă parte, pe cele ale art. 4 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 945/C/2003. Astfel, arată recurenta că aceste texte prevăd că plata sporurilor prevăzute de ele se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual pentru ministere şi instituţii centrale şi respectiv că plata lor este condiţionată de resursele financiare de care dispun.
Mai arată recurenta că, potrivit art. 34 din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici din A.N.P., numai sporurile pentru misiune permanentă sunt incluse în salariul de bază, dar nu şi sporul pentru condiţii deosebit de periculoase.
Precizează recurenta că plata acestui din urmă spor a fost sistată din septembrie 2004, ca urmare a modificării valorii sectoriale de referinţă pentru personalul militar, prin OUG nr. 29/2004, prin care s-a dispus mărirea salariilor de bază, astfel încât fondurile alocate nu mai permiteau şi plata sporurilor prevăzute de Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 945/C/2003.
În fine, arată recurenta că obligarea sa la plata drepturilor, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data naşterii lor şi până la plata efectivă, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1088 C. civ. care prevăd că, la obligaţiile care au ca obiect o sumă de bani, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală şi numai din ziua cererii în judecată.
Consideră însă recurenta că această ipoteză de acordare a daunelor nu i se aplică deoarece nu are o culpă în neexecutarea obligaţiei, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1082 C. civ. care prevăd exonerarea de plata daunelor când neexecutarea se datorează unei cauze străine.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în parte, în sensul respingerii cererii de plată a sporului pentru perioada 18 iunie 2005-1 iulie 2006, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sporului pentru condiţii deosebit de grele, conform HG nr. 281/1993 cu privire la salarizarea personalului din unităţile bugetare, modificat prin HG nr. 561/2000.
În aplicarea acestor prevederi legale, prin Ordinul nr. 945/C din 2 aprilie 2003 al Ministrului Justiţiei, au fost aprobate Regulamentele de acordare a sporurilor prevăzute.
În baza acestui ordin, la nivelul tuturor penitenciarelor s-a procedat la individualizarea, în condiţiile stabilite, a sporurilor de care beneficiază fiecare salariat, precum şi la acordarea acestora până în luna august 2004 când s-a dispus sistarea plăţii, măsură determinată de necesitatea asigurării aplicării prevederilor OUG nr. 29/2004 care a stabilit valoarea de referinţă sectorială la suma de 1.510.000 lei, plata drepturilor astfel stabilite fiind condiţionată de încadrarea în limita bugetului de cheltuieli aprobat pentru anul în curs.
Potrivit art. 4 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 945/C/2003, plata sporurilor prevăzute în anexa 1.1, solicitate de reclamant, este condiţionată de existenţa resurselor financiare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Legea nr. 293/2004, până la elaborarea unui act normativ privind salarizarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, rămân aplicabile dispoziţiile Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, act normativ care prevede, de asemenea, că acordarea drepturilor băneşti reglementate se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor şi instituţiilor centrale.
Curtea Constituţională a statuat în mod constant că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare nu constituie un drept constituţional fundamental, legiuitorul fiind în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum şi să stabilească perioada pentru care se acordă.
Din cuprinsul art. 3 al Legii nr. 138/1999 şi art. 34 din Legea nr. 293/2004 rezultă indiscutabil faptul că legiuitorul a înţeles să includă în salariul de bază, obligatoriu să fie plătit, independent de alte reglementări, doar sporurile pentru misiune permanentă.
Sporurile solicitate nu fac parte din această categorie, însăşi actul normativ prin care au fost reglementate prevăzând că plata lor se face în limita resurselor bugetare existente.
Or, în speţă, este necontestat faptul că măsura sistării plăţii s-a datorat inexistenţei fondurilor necesare, care nu au fost aprobate, din raţiuni de politică financiară şi bugetară, neputându-se reţine nici o culpă a ordonatorilor de credite pentru neacordarea lor pe o perioadă de timp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de A.N.P. împotriva sentinţei civile nr. 2839 din 27 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului S.N.L.P. având ca obiect cererea de acordare a sporului de condiţii deosebit de periculoase în perioada 18 iunie 2005-1 iulie 2006.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1826/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1830/2009. Contencios → |
|---|
