ICCJ. Decizia nr. 1830/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1830/2009
Dosar nr. 4205/2/200.
Şedinţa publică din 31 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 2762 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti a fost admisă acţiunea reclamanţilor M.A.I., M.L.P.M., Z.V., M.I.D., P.K.D. şi P.P.L. în contradictoriu cu Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor şi obligată comisia pârâtă să trimită dosarul ce-i priveşte pe reclamanţi evaluatorului în vederea întocmirii raportului de evaluare, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei, precum şi emiterea deciziei ce conţine titlul de despăgubire.
În ceea ce priveşte cererea reclamanţilor de achitare a echivalentului în bani ca urmare a Dispoziţiei nr. 3008/2007 a Primăriei Municipiului Piteşti, instanţa de fond a respins-o ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia de prematuritate invocată de pârâtă este neîntemeiată, fiind respinsă cu motivarea că solicitarea reclamanţilor de emitere a deciziei ce conţine titlul de despăgubire este posibilă şi admisibilă, întrucât orice cerere trebuie să-şi găsească rezolvarea într-un termen rezonabil.
A mai reţinut prima instanţă, pentru a admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei centrale în ceea ce priveşte unul dintre capetele de cerere, că solicitarea reclamanţilor de a li se achita suma cuvenită nu poate să-şi găsească rezolvare în acest stadiu, ci doar ulterior, după ce se va emite decizie conţinând titlul de despăgubire, sub acest aspect competenţa revenind A.N.R.P.
Instanţa de fond a reţinut că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă întârzierea soluţionării cererii reclamanţilor de evaluare a imobilului în discuţie şi obligarea autorităţii de a emite Decizia privind titlul de despăgubire.
Faptul că Legea nr. 247/2005 nu stabileşte un termen pentru finalizarea procedurii administrative de soluţionare a cererilor având ca obiect retrocedarea şi emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, nu poate constitui o justificare pentru pârâtă pentru tergiversarea soluţionării dosarelor şi depăşirea unui termen rezonabil, cu atât mai mult cu cât, pentru situaţii de excepţie cererile se soluţionează cu celeritate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea ei în sensul respingerii cererii reclamanţilor privind evaluarea imobilului ca fiind rămasă fără obiect, iar a celei privind emiterea deciziei care să conţină titlul de despăgubire ca fiind prematur formulată.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că dosarul de despăgubire al reclamanţilor a fost verificat sub aspectul legalităţii respingerii cererii de restituire, iar ulterior pronunţării sentinţei recurate, dar anterior comunicării ei, respectiv la 12 noiembrie 2008, a fost transmis evaluatorului, fiind anexate cererii de recurs anexa 200 la contractul de prestări servicii încheiat cu acesta şi procesul-verbal care atestă predarea/ primirea dosarului.
În opina recurentei, prima instanţă a concluzionat în mod greşit că s-ar fi tergiversat soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, întrucât procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se declanşează numai odată cu transmiterea dosarelor către Comisie şi presupune, în mod obligatoriu, parcurgerea anumitor etape strict impuse de lege, iar transmiterea la evaluator poate fi făcută numai în ordinea şi condiţiile stabilite prin Decizia nr. 2.815 din 15 septembrie 2008.
Recursul este fondat pentru considerentele în continuare arătate.
Reclamanţii şi-au întemeiat demersul judiciar pe dispoziţiile art. 2 şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că pârâta nu a soluţionat în termen de 30 de zile cererea transmisă prin poştă la 23 aprilie 2008, apreciind totodată că, deşi Legea nr. 247/2005 nu prevede termene rezonabile pentru soluţionarea cererilor, aceasta era obligată să acţioneze cu celeritate, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României.
Procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv şi care nu pot fi restituite în natură sunt proceduri complexe, cuprinzând mai multe etape distincte în care sunt antrenate mai multe entităţi, astfel încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluţionate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 (conform modificării aduse prin Legea nr. 262/2007), care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că autoritatea publică este abilitată să determine ea însăşi acest interval de timp, fiind necesar ca deciziile reprezentând titlurile de despăgubire să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor art. 6 din C.E.D.O., astfel cum s-a pronunţat în mod constant instanţa supremă.
Incontestabil este şi faptul că termenul rezonabil s-a referit atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să beneficieze efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie, cum corect a reţinut şi prima instanţă.
În speţă, actele dosarului atestă însă faptul că nerespectarea acestor cerinţe nu este imputabilă pârâtei recurente, care nu a manifestat pasivitate în exercitarea atribuţiilor ce i-au fost stabilite pentru emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire în cadrul procedurilor administrative instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Astfel, Dispoziţia nr. 3008 prin care Primarul Municipiului Piteşti a respins cererea de restituire în natură a imobilelor notificate de reclamanţi şi a propus acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii speciale, a fost emisă numai la data de 11 mai 2007, iar dosarul transmis ulterior Comisiei Centrale pârâte şi înregistrat sub nr. 36468-CC a fost analizat în privinţa legalităţii respingerii cererii de restituire în natură de către Secretariatul Comisiei, această primă etapă a procedurii fiind parcursă anterior pronunţării hotărârii atacate.
În vederea accelerării procedurii de acordare de despăgubiri în condiţii le Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Comisia centrală a adoptat Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008, stabilind că dosarele transmise Secretariatului său se vor împărţi în două categorii, respectiv cele transmise anterior intrării în vigoare a OUG nr. 81/2007 şi cele transmise ulterior acestei date, urmând ca, proporţional, din fiecare categorie şi în ordinea înregistrării lor, dosarele verificate şi constatate a fi complete să fie transmise spre evaluare.
Această deciziei a fost depusă la dosar, pârâta neinvocând criteriul aleatoriu de selectare a dosarelor, cum a reţinut instanţa de fond, iar prin actele noi depuse în recurs s-a făcut dovada faptului că la data de 12 noiembrie 2008 dosarul de despăgubire al reclamanţilor a fost transmis la evaluator, fiind stabilit un termen de 45 zile pentru executarea evaluării, calculat de la data primirii acestuia (13 decembrie 2008).
Emiterea deciziei conţinând titlul de despăgubire presupune parcurgerea, în mod obligatoriu, a tuturor etapelor strict impuse de lege, astfel încât obligarea pârâtei la emiterea acesteia anterior finalizării acestei proceduri prin depunerea aportului de evaluare, comunicarea acestuia către reclamanţi pentru a formula eventuale obiecţiuni şi supunerii spre aprobare în şedinţa Comisiei Centrale, nu are suport legal.
Reţinând, faţă de cele expuse, incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., va admite recursul şi va modifica, în tot, sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor ca fiind neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 2762 din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamanţilor M.A.I., M.L.P.M., Z.V., M.I.D., P.K.D. şi P.P.L., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1829/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1833/2009. Contencios → |
|---|
