ICCJ. Decizia nr. 1885/2009. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1885/2009
Dosar nr. 4466/2/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 12 aprilie 2007, reclamantul K.A.D. a chemat în judecată Autoritatea pentru Străini actual Oficiul Român pentru Imigrări, solicitând anularea deciziei 53740/BF/S.III din 13 februarie 2007 prin care i-a fost respinsă cererea de stabilire a domiciliului în România.
Prin sentinţa civilă nr. 1710 din 19 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca fiind tardivă, prin depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 73 alin. (3) din OUG nr. 194/2002.
Prin Decizia civilă nr. 1928 din 15 mai 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul lui K.A.D. împotriva sentinţei civile nr. 1710/2007, a casat această hotărâre şi a trimis cauza spre rejudecare reţinându-se pentru aceasta că dispoziţiile art. 73 alin. (2) din OUG nr. 194/2002 nu exclud obligativitatea exercitării plângerii prealabile, astfel încât termenul de 30 de zile trebuie socotit de la momentul primirii răspunsului de la autoritatea intimată.
În fond, după casare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2892 din 29 octombrie 2008, a respins acţiunea ca nefondată, constatând că în perioada 12 mai 2003-aprilie 2004, reclamantul a avut statut de tolerat, ceea ce înseamnă că nu a beneficiat de un drept de şedere legal pe teritoriul României care să-l îndreptăţească la stabilirea domiciliului.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs K.A.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie .
Recurentul a susţinut că în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. a din OG nr. 102/2000 „străinul care solicită acordarea statutului de refugiat are drept de şedere în România, pe perioada până la expirarea unui termen de 15 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii pronunţate asupra acestei cereri". Cu toate acestea, instanţa fondului a dat o greşită interpretare acestei dispoziţii legale reţinând că ea se aplică mai puţin în situaţia în care cererile de acordare a statutului de refugiat au fost respinse ca nefondate.
Cum cererea sa a fost respinsă ca inadmisibilă, recurentul consideră că textul nu-i este aplicat.
În fine, recurentul a mai susţinut că statutul de tolerat i-a fost acordat din 17 aprilie 2003 şi nu de la 12 mai 2003, cum greşit a reţinut instanţa fondului, statut de care a beneficiat până la 18 februarie 2004, perioadă care intră în calculul total de şedere în vederea stabilirii domiciliului în România.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, străinii îşi pot stabili domiciliul în România dacă sunt îndeplinite cumulativ o serie de condiţii şi printre care şi cea referitoare la „şedere temporară, continuă şi legală în ultimii 5 ani anterior depunerii cererii".
Şedere legală, conform cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul solicitării reclamantului [art. 70 alin. (1) lit. a) pct. II din OUG nr. 194/2002], „este considerată când discontinuităţile între perioadele pentru care s-a acordat succesiv dreptul de şedere sunt mai mici de 30 de zile consecutive şi nu depăşesc total 90 de zile pe întreaga perioadă, chiar dacă au fost sancţionaţi contravenţional".
Or, din nota raport emisă de Serviciul pentru Străini din Bucureşti, nr. 171293 din 1 septembrie 2006, rezultă că la 23 august 2006, a solicitat stabilirea domiciliului în România; că în perioada 28 iunie 2001-14 decembrie 2001 şi 8 aprilie 2002-19 decembrie 2002, a figurat în evidenţele Oficiului Naţional pentru Refugiaţi; perioada 12 mai 2003-11 noiembrie 2003, a figurat ca tolerat, iar la 18 noiembrie 2003 i s-a dat dispoziţia de părăsirea teritoriului României, dispoziţie anulată prin hotărâre judecătorească, după care la 23 aprilie 2004, i s-a prelungit dreptul de şedere până la 24 aprilie 2005 şi ulterior, până la 24 aprilie 2007 pentru activitate comercială cu aplicarea unei sancţiuni contravenţionale.
Astfel fiind şi cum în perioada de 5 ani, anterioară cererii de stabilire a domiciliului în România, (23 august 2001-23 august 2006) în intervalul cuprins între 19 decembrie 2002-12 mai 2003, nu rezultă că ar fi avut reglementat dreptul de şedere în România, legal şi temeinic, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 70 din OUG nr. 194/2002.
Susţinerea recurentului conform căreia, în perioada respectivă a urmat procedura pentru obţinerea statutului de refugiat şi ca atare conform cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) pct. a din OG nr. 102/2000 avea drept de şedere până la expirarea termenului de 15 zile de la rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii pronunţate asupra cererii referitoare la acest statut, este nefondată, având în vedere că textul menţionat se aplică numai în situaţia cererilor admise.
Or, în cauză s-a dovedit că cererile formulate de reclamant în vederea acordării statutului de refugiat au fost respinse prin hotărâri definitive şi irevocabile, astfel încât perioadele la care face referire textul menţionat nu pot fi considerate de şedere legală.
Astfel fiind şi având în vedere dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.A.D. împotriva sentinţei civile nr. 2892 din 29 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1884/2009. Contencios ŞI FISCA.. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1888/2009. Contencios → |
|---|
