ICCJ. Decizia nr. 1888/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1888/2009
Dosar nr. 5908/2/200.
Şedinţa publică din 1 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 octombrie 2008, reclamanţii S.A.V., ş.a., au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Afacerilor Externe, în calitate de reprezentant al Secţiei consulare a Ambasadei României la Chişinău, să stabilească data la care reclamanţii vor fi invitaţi să înregistreze cererile de redobândire a cetăţeniei române în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 21/1991 şi să le plătească daune morale pentru refuzul de soluţionare a cererilor lor într-un termen rezonabil.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că au trimis prin poştă, cu scrisoare recomandată, cereri de programare în vederea depunerii cererilor de redobândire a cetăţeniei române la Secţia consulară a Ambasadei României din Republica Moldova, dar nu au fost invitaţi într-un termen rezonabil să depună aceste cereri, astfel că li s-a îngrădit dreptul la cetăţenie.
Reclamanţii au susţinut că Statul român este obligat să acorde cetăţenia română solicitanţilor care îndeplinesc condiţiile impuse de lege, iar Convenţia europeană asupra cetăţeniei protejează interesele solicitanţilor eligibili, indiferent de domiciliul/reşedinţa sau cetăţenia avută.
Reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 10 din Convenţia sus-menţionată, motivând că statul, prin instituţiile competente, trebuie să creeze condiţii pentru prelucrarea într-un termen rezonabil a cererilor solicitanţilor, fără existenţa unor impedimente suplimentare în exercitarea dreptului la cetăţenie, nici chiar în faza de depunere a cererii de acordare a cetăţeniei, cât timp persoana este deja eligibilă pentru acordarea cetăţeniei.
Prin sentinţa civilă nr. 3179 din 19 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, a obligat pârâtul să stabilească un termen rezonabil pentru primirea cererilor reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române şi să le plătească acestora cheltuieli de judecată în sumă de 54 lei, respingând ca nefondată cererea privind acordarea de despăgubiri morale.
Hotărând astfel, instanţa de fond a considerat că trecerea unui termen de aproximativ 4 luni de la formularea cererii scrise a reclamanţilor privind programarea lor pentru depunerea cererii de redobândire a cetăţeniei române fără stabilirea unui termen precis în acest sens lipseşte de efecte juridice prevederile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română.
Din acest motiv, s-a constatat refuzul nejustificat al ministerului pârât de a soluţiona cererea reclamanţilor privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi s-a apreciat că nu au relevanţă considerentele de ordin managerial invocate de acesta.
Cererea de acordare a daunelor morale a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că răspunsul comunicat de autoritatea pârâtă nu poate produce consecinţele invocate de reclamanţi ca temei pentru plata sumelor solicitante.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul, invocându-se motivul de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi au solicitat modificarea în parte a sentinţei atacate, în sensul stabilirii unui termen rezonabil de cel mult 3 luni de la prima cerere de programare în care intimatul să fie obligat să primească cererile lor de redobândire a cetăţeniei române şi să le plătească daunele morale solicitate prin acţiune.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de fond a atribuit noţiunii de termen rezonabil înţelesul de 6 luni de la data depunerii cererii de programare, dar nu a avut în vedere următoarele criterii imperative stabilite pentru definirea acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului: complexitatea procedurii, care este simplă în cazul depunerii cererii, comportamentul solicitantului, care a fost de bună-credinţă şi executat toate prescripţiile legale, miza litigiului pentru cei interesaţi şi practica autorităţilor în soluţionarea unor astfel de proceduri.
Recurenţii-reclamanţi au criticat şi soluţia de respingere a cererii de daune morale, motivând că deşi s-a constatat existenţa elementelor pentru răspunderea delictuală a intimatului care în mod ilicit le-a limitat exercitarea dreptului prevăzut de art. 12 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 prin amânarea pe un termen nedefinit, s-a apreciat neîntemeiat că nu se datorează despăgubirile pretinse.
Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre întemeiată pe interpretarea greşită a legii, deoarece Ambasada României la Chişinău a răspuns cererilor adresate de intimaţii-reclamanţi începând cu data de 31 mai 2008, în sensul că acestea vor fi soluţionate favorabil la momentul procesării cererilor similare depuse în aceeaşi perioadă de alţi cetăţeni moldoveni. Faţă de conduita sa, recurentul-pârât a arătat că nu se poate constata refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, cum neîntemeiat a apreciat judecătorul fondului.
Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit existenţa unei culpe administrative, fără a avea în vedere situaţia specifică a derulării activităţii în exteriorul României, astfel că se impunea aprecierea justă a gradului în care ministerul poate dimensiona structura sa administrativă (sedii şi resurse umane) într-un teritoriu care nu se află sub suveranitatea statului român.
Modificarea hotărârii atacate şi respingerea ca nefondată a acţiunii a fost solicitată şi faţă de împrejurarea că, la data introducerii cererii de chemare în judecată, nu era îndeplinită condiţia depăşirii unui termen rezonabil de soluţionare a cererilor depuse de intimaţii-reclamanţi. Recurentul-pârât a arătat că solicitanţii s-au adresat instanţei de judecată, imediat după primirea răspunsului, pretins nesatisfăcător, din partea autorităţii administrative, fără ca, de lege lata să fie prevăzut un termen pentru primirea cererilor de redobândire a cetăţeniei şi fără a mai acorda autorităţii administrative un interval rezonabil de timp în care să emită invitaţiile pentru depunerea dosarelor de redobândire a cetăţeniei. Din acest motiv, s-a susţinut că singurul element care se impunea a fi cercetat era acela al verificării comunicării unui răspuns în termen de 30 de zile de la data primirii cererii la autoritatea administrativă, răspuns care să nu conţină o exprimare explicită, cu exces de putere a refuzului administrativ, deoarece simpla trecere a timpului nu poate fi asimilată ipotezei cuprinse în definiţia dată în art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, refuzului de soluţionare a unei cereri.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Afacerilor Externe şi va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi pentru următoarele considerente:
Reclamanţii S.A.V., ş.a., sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, cu domiciliul în acest stat şi s-au adresat Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău cu scrisorile recomandate din 31 mai 2008, 2 iunie 2008, 5 iunie 2008 şi 25 iunie 2008, solicitând programarea lor pentru depunerea cererii şi a actelor necesare redobândirii cetăţeniei române în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Cu adresele nr.697 din 3 iunie 2008, C.703 din 4 iunie 2008, C.770 din 11 iunie 2008 şi C.895 din 30 iunie 2008 s-a răspuns reclamanţilor şi li s-a comunicat că vor fi invitaţi pentru a se prezenta şi pentru a depune actele necesare în dovedirea solicitării de redobândire a cetăţeniei române în momentul în care cererile lor vor intra în faţa de procesare, când vor fi procesate cererile similare ale altor cetăţeni moldoveni depuse în aceeaşi perioadă.
Prin răspunsurile comunicate reclamanţilor, se constată că Ministerul Afacerilor Externe, prin Secţia Consulară a Ambasadei României în Republica Moldova, a respectat dispoziţiile art. 8 din OG nr. 27/2002, aprobată prin Legea nr. 233/2002, care prevăd că, autorităţile şi instituţiile publice sesizate au obligaţia să comunice petiţionarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiţiei, răspunsul, indiferent dacă soluţia este favorabilă sau nefavorabilă.
Nefiind dovedită încălcarea drepturilor de petiţionare al reclamanţilor reglementat prin art. 51 din Constituţie şi art. 8 din OG nr. 27/2002, care au fost indicate de altfel ca temei juridic al cererii de chemare în judecată, se constată că în mod greşit s-a reţinut în hotărârea atacată răspunderea ministerului pârât pentru nesoluţionarea cererilor în termen legal.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri semnifică faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede un alt termen, ceea ce nu se poate constata în cazul cererilor formulate de reclamanţi, pentru care a fost respectat acest termen cu caracter general, în absenţa unei prevederi derogatorii în materie de cetăţenie.
De asemenea, nu se poate constata existenţa în cauză a unui refuz nejustificat de a soluţiona o cerere, definit în art. 2 alin. (1) lit. i) din aceeaşi lege ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane sau nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Răspunsul comunicat reclamanţilor exprimă dimpotrivă voinţa ministerului pârât de a le rezolva cererile de redobândire a cetăţeniei române, iar amânarea unei decizii a fost justificată în mod obiectiv de volumul extrem de mare al cererilor similare în raport de condiţiile concrete de care dispun autorităţile române pentru înregistrarea şi procesarea lor pe teritoriul altui stat, întrucât aceste cereri nu au fost depuse la Comisia de cetăţenie din Ministerul Justiţiei, ci la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României, ca o facilitate acordată prin art. 12 din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate.
Faţă de data şi conţinutul răspunsurilor comunicate reclamanţilor se constată că până la formularea acţiunii în justiţie, 6 octombrie 2008, nu a existat o încălcare a dispoziţiilor art. 10 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Conform acestei reglementări, fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie.
Elementele de fapt ale situaţiei expuse anterior nu justifică aprecierea depăşirii termenului rezonabil pentru examinarea cererilor reclamanţilor de redobândire a cetăţeniei române şi solicitarea examinării cererilor lor cu prioritate faţă de cererile similare depuse la aceeaşi dată este lipsită de temei legal şi contrară dispoziţiilor art. 5 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei, care interzic expres reglementările sau practicile discriminatorii.
Reclamanţii au susţinut neîntemeiat că le-a fost încălcat dreptul la redobândirea cetăţeniei române, dat fiind că nu a fost emisă o decizie referitoare la acest drept recunoscut de art. 101 din Legea nr. 21/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar regulile cuprinse în art.6 din Convenţia europeană asupra cetăţeniei nu sunt incidente în cauză, fiind prevăzute pentru alte categorii de persoane decât cetăţenii altui stat care domiciliază în mod legal şi obişnuit pe teritoriul acelui stat.
În consecinţă, nefiind dovedite condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe, va casa hotărârea atacată şi pe fond, va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţi.
Urmare soluţiei date recursului declarat de ministerul pârât, pentru considerentele care au fost expuse, se va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi, constatându-se că este nefondată cererea principală din acţiune, dar şi cererile accesorii privind stabilirea unui termen de 3 luni pentru programare şi plata de daune, în privinţa cărora a fost atacată hotărârea instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.A.V., ş.a., împotriva sentinţei nr. 3179 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Ministerul Afacerilor Externe al României împotriva sentinţei nr. 3179 din 19 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, casează hotărârea atacată, şi pe fond respinge acţiunea formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1885/2009. Contencios. Litigiu privind regimul... | ICCJ. Decizia nr. 1889/2009. Contencios → |
|---|
