ICCJ. Decizia nr. 1929/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1929/2009
Dosar nr. 313/59/2008
Şedinţa publică din 1 aprilie 200.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC I.I. SA Chişoda a chemat în judecată pe pârâtele A.F.P. Timişoara şi A.N.A.F. Bucureşti, solicitând să se anuleze Decizia de impunere fiscală nr. 444 din 2 august 2007 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 2147 din 1 august 2007 emise de pârâta A.F.P. Timişoara şi Decizia nr. 307 din 6 noiembrie 2007 emisă de pârâta A.N.A.F. Bucureşti, şi să se anuleze TVA în sumă de 451.219 lei stabilită suplimentar, cu dobânzile şi penalităţile aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că în urma unei inspecţii fiscale efectuată de pârâta A.F.P. Timişoara, s-a stabilit TVA suplimentar în sumă de 451.219 lei, sumă care nu ar fi fost evidenţiată de societatea reclamantă.
A mai arătat că organul de control care a emis Decizia nr. 444 din 2 august 2007 a apreciat greşit, fără temei real că societatea reclamantă trebuia să îndeplinească unele măsuri, deoarece din Raportul de inspecţie fiscală care a stat la baza emiterii Deciziei de imputare nr. 126 din 13 martie 2006 nu rezultă astfel de măsuri de îndeplinit.
A apreciat ca fiind neîntemeiată afirmaţia din Decizia nr. 444/2007 potrivit căreia TVA colectată stabilită suplimentar prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006 în sumă de 451.219 lei nu ar fi fost evidenţiată de societate, deoarece această decizie este ulterioară facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006 prin care fusese deja colectată TVA menţionată în Decizia de impunere arătată.
Reclamanta a solicitat că se constate că în evidenţa organului fiscal apare în mod eronat o dublă înregistrare a TVA-ului colectat de societate în sumă de 451.219 lei.
Prin întâmpinare, pârâtele A.F.P. Timişoara şi A.N.A.F. Bucureşti au solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, menţionând că prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006 suma de 451.219 lei a fost respinsă la rambursare şi întrucât societatea reclamantă nu a contestat în termen de 30 de zile această decizie, s-a constatat că a fost de acord cu sumele stabilite suplimentar, iar organele de inspecţie fiscală au procedat la calculul majorărilor de întârziere în perioada martie 2006 – septembrie 2005.
Au mai arătat că în cursul anului 2005, pentru investiţia imobiliară vândută beneficiarului SC A.D.E. SRL Arad, societatea reclamantă a dedus TVA în sumă totală de 451.219 lei fără să colecteze TVA, iar în cursul anului 2006 a dedus suplimentar aceeaşi sumă, neevidenţiată în contabilitate, astfel că prin Decizia de impunere nr. 444/2007 în mod legal şi temeinic organele fiscale au respins la rambursare TVA în sumă de 451.219 lei.
Pârâtele au menţionat că reclamanta a realizat două deduceri de TVA şi o singură colectare pentru aceeaşi investiţie imobiliară, situaţie în care în mod legal şi temeinic organele fiscale au constatat că TVA în sumă de 451.219 lei este nedeductibilă a doua oară şi nu poate fi rambursată.
Prin sentinţa civilă nr. 223 din 23 septembrie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată acţiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
A apreciat că reclamanta a dedus în luna martie 2006 pentru a doua oară TVA în sumă de 451.219 lei, fără să justifice dreptul de deducere cu vreunul din documentele prevăzute de art. 145 alin. (8) Cod Fisca.
A apreciat că în mod eronat suma de 451.219 lei a fost repusă în decontul lunii martie 2006 la rubrica TVA deductibilă, rambursarea fiind respinsă prin Decizia de impunere nr. 126/2006 devenită titlu de creanţă prin necontestare.
Totodată, instanţa de fond a înlăturat concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, apreciind că din conţinutul acesteia nu rezultă temeiurile legale potrivit cărora refuzul de rambursare a TVA în litigiu este nelegal şi pentru că expertiza nu evidenţiază documentele care justifică rambursarea solicitată, potrivit art. 145 alin. (8) Cod Fisca.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia şi modificarea sentinţei civile atacate în sensul admiterii acţiunii şi restituirii către reclamantă a sumei de 451.219 lei reprezentând TVA de rambursat.
A arătat că în mod eronat prima instanţă a apreciat că reclamanta ar fi acceptat sumele stabilite suplimentar de organul fiscal întrucât nu a atacat Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006, deoarece această decizie este ulterioară emiterii facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006 prin care fusese deja colectată TVA menţionată în Decizia de impunere.
A menţionat că TVA solicitată la rambursare nu este rezultatul unei înregistrări duble şi că TVA colectată este în sumă de 1.005.329 lei din care 554.109 lei prin facturare şi 451.219 lei prin Decizia de impunere nr. 126/2006.
A criticat soluţia instanţei de fond şi sub aspectul împrejurării că aceasta a înlăturat raportul de expertiză contabilă, în mod nejustificat, motivaţie potrivit căreia din conţinutul raportului nu ar rezulta temeiurile legale fiind răsturnate de răspunsul pe care expertul l-a dat, la solicitarea primei instanţe, cu privire la obiecţiunile formulate la Raportul de expertiză contabilă.
Prin întâmpinare, intimata pârâtă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Timiş a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a sentinţei civile atacate.
A arătat în esenţă, că reclamanta a dedus în cursul anului 2005 TVA în sumă de 451.219 lei, sumă pe care a dedus-o a doua oară în luna martie 2006 deşi nu a fost colectată potrivit Deciziei de impunere nr. 126 din 31 martie 2006, rezultând în fapt două deduceri şi o singură colectare de TVA pentru aceeaşi investiţie imobiliară.
A explicat că diferenţele existente între evidenţa contabilă a societăţii reclamante şi evidenţa fiscală a A.F.P. Timişoara se datorează culpei societăţii recurente care nu a evidenţiat în contabilitatea proprie suma de 431.219 lei reprezentând TVA colectată suplimentar.
Examinând actele şi lucrările dosarului din perspectiva motivelor de recurs invocate şi din oficiu, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica sentinţa civilă atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantei, având în vedere considerentele ce se vor evidenţia în cele ce succed.
Obiectul litigiului îl constituie dreptul pretins de reclamanta SC I.I. SRL la rambursarea sumei de 451.219 lei reprezentând TVA aferentă investiţiei imobiliare efectuată de reclamantă şi vândută către beneficiarul SC A.D.E. SRL Arad conform facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006.
Această factură s-a emis pentru suma totală de 3.470.472,76 lei din care TVA în sumă de 554.109,09 lei s-a înregistrat la TVA colectată şi s-a preluat totodată, în decontul lunii martie 2006 suma de 451.219 lei ca TVA deductibilă, calculându-se cu 102.890 lei mai mult decât s-a dedus.
Înalta Curte observă că este greşită aprecierea primei instanţe conform căreia reclamanta ar fi repus în mod eronat suma de 451.219 lei în decontul lunii martie la rubrica TVA deductibilă întrucât rambursarea a fost respinsă prin Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006.
Decizia de impunere nr. 126 din 13 martie 2006 a fost emisă la o dată ulterioară emiterii facturii fiscale nr. 3932980 din 6 martie 2006, suma prevăzută în decizie fiind deja colectată la data emiterii acesteia, aspect care justifică atitudinea reclamantei, în sensul de a nu ataca actul administrativ al organului fiscal printr-o acţiune în contencios administrativ.
Din această perspectivă, apare ca fiind neîntemeiată concluzia primei instanţe potrivit căreia reclamanta ar fi acceptat sumele stabilite suplimentar de organul fiscal odată cu emiterea deciziei de impunere nr. 126/2006.
Fiind îndeplinită condiţia de facturare a obiectivului de investiţii şi cea de colectare a TVA impuse de organul fiscal prin Decizia de impunere nr. 126/2006, recurenta reclamantă are dreptul la rambursarea sumei de 451.219 lei, deoarece această sumă nu reprezintă TVA nedeductibilă fiscal.
De altfel, această concluzie a fost formulată şi în cuprinsul raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit în cauză, pe care instanţa de fond l-a înlăturat în mod nejustificat.
Înalta Curte constată că motivaţia primei instanţe privind respingerea raportului de expertiză nu are corespondent în actele dosarului.
Astfel, instanţa de fond nu a acceptat ca probă expertiza contabilă judiciară dispusă de ea însăşi, pe motivul că expertiza nu cuprinde temeiurile legale pe care se întemeiază dreptul de rambursare al reclamantei.
În realitate, din cuprinsul Răspunsului la obiecţiunile formulate la Raportul de expertiză contabilă judiciară, precum şi în răspunsul privind întregirea expertizei solicitată de instanţă, expertul contabil a precizat cu claritate textele din legislaţia fiscală care conferă dreptul reclamantei la rambursarea TVA.
Coroborând aşadar probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză contabilă judiciară, pe care-l apreciază ca fiind o probă concludentă şi utilă soluţionării litigiului fiscal, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat, fiind în drept să fie exonerată de plata TVA în sumă de 451.219 lei stabilită suplimentar.
Ca atare, instanţa supremă, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va admite recursul, va modifica sentinţa civilă atacată în sensul că va admite acţiunea reclamantei şi va anula actele administrative emise de intimatele-pârâte, pe care le va obliga să restituie reclamantei suma de 451.219 lei reprezentând TVA, plus dobânzile şi penalităţile aferente.
Totodată, va obliga intimatele-pârâte la plata către recurentă a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat, prin apreciere, şi onorariul de expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC I.I. SA Chişoda împotriva sentinţei civile nr. 223 din 23 septembrie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantei.
Anulează Decizia de impunere fiscală nr. 444 din 2 august 2007 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 2147 din 1 august 2007 emise de A.F.P. Timişoara, precum şi Decizia nr. 307 din 6 noiembrie 2007 emisă de A.N.A.F. Bucureşti, înlăturând obligarea la plata de TVA stabilită suplimentar în cuantum de 451.219 lei cu dobânzile şi penalităţile aferente.
Obligă intimatele pârâte la plata către recurentă a sumei de 20.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat, prin apreciere şi onorariul de expert.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1909/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1930/2009. Contencios → |
|---|
