ICCJ. Decizia nr. 1930/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1930/2009
Dosar nr. 1430/33/200.
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 septembrie 2008, reclamanta SC W.I.G. SRL Cluj-Napoca a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (1) din HG nr. 977 din 22 august 2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, precum şi a prevederilor cuprinse în art. 3 alin. (1) din HG nr. 978 din 22 august 2003 referitoare la taxa pentru serviciul public de televiziune.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în mod nelegal, prin încălcarea prevederilor art. 2 alin. (40) din Legea nr. 500/2002 şi în imoral, prin dispoziţiile legale contestate, s-a prevăzut obligaţia microîntreprinderilor cu sediul în România de a plăti pentru sediul social taxa pentru serviciul public de radiodifuziune şi televiziune, indiferent dacă sunt sau nu beneficiare ale unor astfel de servicii, dacă au echipamentele tehnice care să permită accesarea acestor servicii şi chiar dacă nu desfăşoară activitate.
S-a mai susţinut că textele normative criticate sunt nelegale şi datorită faptului că, în ceea ce priveşte persoanele fizice, reglementarea face distincţie între persoanele care deţin receptoare radio sau TV şi cele care nu posedă astfel de receptoare.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu Societatea Română de Radiodifuziune.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 720 din 18 noiembrie 2008 a admis cererea de intervenţie şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţie, ale deciziei nr. 297/2004 a Curţii Constituţionale, cu legislaţia şi practica europeană în domeniu, precum şi cu faptul că cele două hotărâri de guvern a căror anulare se solicită în cauză cuprind prevederi conforme cu cele ale legii prin care s-a instituit efectiv taxa radio şi TV, Guvernul nefăcând altceva decât să prevadă cuantumul acesteia precum şi scutirile de plată.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal reclamanta SC W.I.G. SRL Cluj-Napoca.
Invocând în drept dispoziţiile art. 299 şi urm. C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj pentru greşita interpretare a art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 (privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune), fiind evident din modul în care este redactat textul în discuţie că se face distincţie între persoanele juridice care au calitatea de beneficiari ai celor două tipuri de servicii publice şi cele care nu au această calitate.
A apreciat recurenta că tocmai această distincţie a fost avută în vedere atunci când s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 prin Decizia nr. 287/2004 a Curţii Constituţionale a României.
Pârâţii nu au formulat recursuri împotriva sentinţei nr. 720/2008, astfel încât apărările formulate de recurenta-reclamantă prin „întâmpinarea" depusă la dosar vor fi avute în vedere ca susţineri de natură a accentua punctul de vedere exprimat prin propria cerere de recurs.
Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă dar şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Dezlegarea dată de instanţa Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, atât acţiunii în anulare promovată de SC W.I.G. SRL cât şi cererii de intervenţie în interes propriu formulată de Societatea Română de Radiodifuziune este în acord cu prevederile Legii nr. 41/1994 republicată cât şi cu concluzia exprimată de Curtea Constituţională, în legătură cu art. 40 alin. (3) din acest act normativ, prin Decizia nr. 297/2004.
Mai mult decât atât, soluţia este fundamentată şi pe reglementările comunitare în materia serviciilor publice audiovizuale, pe Tratatul CE, concluzia care se desprinde, atât din legislaţia naţională cât şi din cea comunitară, fiind aceea că taxele se plătesc de către contribuabil indiferent dacă beneficiază efectiv de serviciul public în discuţie.
Obiectul cauzei deduse judecăţii a vizat anularea parţială a HG nr. 977/2003 [art. 3 alin. (1)] şi a HG nr. 978/2003 ]art. 3 alin. (1)], or printr-o raportare corectă la prevederile art. 40 alin. (3) din Legea nr. 41/1994 republicată, instanţa de fond a reţinut că actele normative contestate au fost emise potrivit art. 108 alin. (2) din Constituţie (pentru executarea Legii nr. 41/1994), că prin ele s-a stabilit practic cuantumul celor două taxe, scutirile de plată, astfel că nu se impune anularea acestor acte administrative.
În cazul persoanelor juridice, în mod evident, legiuitorul nu a înţeles să facă deosebire între cele care deţin şi care nu deţin receptoare radio sau TV, instituindu-se aşa cum rezultă în mod clar din norma legală amintită doar obligativitatea plăţii acestor două taxe.
De altfel, dacă în intenţia legiuitorului ar fi fost să se facă o asemenea distincţie acest lucru s-ar fi făcut în mod expres aşa cum s-a procedat în cazul persoanelor fizice [art. 40 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 republicată], dar şi în această situaţie excepţia de la obligaţia de plată a taxei pentru cele două tipuri de servicii publice este condiţionată de o declaraţie pe propria răspundere că nu deţin receptoare de radio sau de TV.
Sintagma „beneficiari ai acestor servicii" (n.n. radio şi TV) nu poate fi altfel interpretată decât în modul în care atât Curtea Constituţională cât şi Curtea de Apel Cluj, prin sentinţa examinată, au abordat-o şi nu în modul în care recurenta-reclamantă susţine, nefiind pertinentă analogia cu persoanele fizice beneficiare ale celor două servicii publice, pentru motivele deja expuse.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC W.I.G. SRL, Cluj-Napoca, împotriva sentinţei civile nr. 720 din 18 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1929/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1944/2009. Contencios → |
|---|
