ICCJ. Decizia nr. 2017/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2017/2009
Dosar nr. 525/45/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 200.
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii.
Prin cererea adresată Tribunalului Iaşi, reclamantul S.I. a chemat în judecată pârâţii Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A. şi C.N.C.D. pentru a se dispune:
- obligarea pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, la plata reactualizată a sporului de risc şi suprasolicitare psihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază începând cu 15 iulie 2000 – 27 mai 2003, precum şi obligarea D.N.A. din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie începând cu data de 15 decembrie 2003 până la încetarea stării de discriminare a unei despăgubiri egale cu sporul de 50%.
- pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să fie obligat la alocarea fondurilor necesare achitării acestor drepturi.
Tribunalul Iaşi, secţia civilă şi litigii de muncă, prin Încheierea din 25 iunie 2008, cauza a fost trimisă spre soluţionare Curţii de Apel Iaşi.
2. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 180/CA din 13 octombrie 2008 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal:
- a admis acţiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani şi obligat acesta să plătească reclamantului sporul de risc şi suprasolicitare psihică în procent de 50% din salariul brut, actualizat pentru intervalul 15 iulie 2000 – 27 mai 2003;
- a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului invocată de pârâţii D.N.A. şi Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
-a fost admisă acţiunea reclamantului S.I. în contradictoriu cu D.N.A. din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligată pârâta D.N.A. să plătească reclamantului sporul de risc şi suprasolicitare psihică, în procent de 50% din salariul lunar brut, actualizat pentru intervalul 15 decembrie 2003 şi până la zi;
- a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Finanţelor Publice;
- a fost respinsă acţiunea reclamantului şi cererea de chemare în garanţie formulată de D.N.A., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice şi respinsă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu C.N.C.D.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a reţinut că.
- prin Decizia nr. 21 din 5 martie 2008 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în interesul legii declarat de Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în vederea aplicării şi interpretării unitare a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a constatat că „judecătorii, procurorii, magistraţii asistenţi precum şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizaţia brută lunară, respectiv la salariul de bază brut lunar şi după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea n. 334/2001", decizie care are caracter obligatoriu, potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ.
- conform copiei de pe carnetul de muncă al reclamantului rezultă că acesta a fost transferat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani începând cu 1 iulie 2000 pe funcţia de analist programator, deci ca personal de specialitate asimilat magistraţilor în condiţiile Legii nr. 50/1996, modificată prin OG nr. 83/2000, iar începând cu 15 decembrie 2004 a fost transferat la P.N.A., actualmente D.N.A., unde are calitatea de specialist IT.
- în raport cu obligativitatea respectării deciziilor pronunţate în recursurile în interesul legii, instanţa de fond nu a mai analizat excepţia prescripţiei invocată de pârâţi.
- pentru că reclamantul nu s-a aflat în raporturi juridice cu Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost respinsă acţiunea reclamantului în contradictoriu cu aceşti pârâţi şi cu Ministerul Economiei şi Finanţelor şi în calitate de chemat în garanţie.
- acţiunea a fost respinsă şi faţă de C.N.C.D. pentru că reclamantul a precizat că această instituţie figurează ca pârât „în calitatea sa de expert în nediscriminare".
3. Calea de atac exercitată.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs D.N.A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
I. În recursul declarat de D.N.A. este criticată soluţia instanţei de fond ca fiind netemeinică şi nelegală.
- Primul motiv de recurs invocat este cel legat de nemotivarea hotărârii instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei dreptului material la acţiune, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Se susţine că nu se impunea respingerea excepţiei dreptului material la acţiune pentru că dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale se supune termenului general de prescripţie de 3 ani şi nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 pentru că nu a avut loc niciodată o recunoaştere a dreptului a cărui acţiune s-a prescris în sensul precizat de art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958 făcută de cel în folosul căruia curge prescripţia, respectiv D.N.A. sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
- Al doilea motiv de recurs invocat se referă la greşita aplicare a legii având în vedere că sediul materiei îl constituie prevederile OUG nr. 27/2006, respectiv art. 11 alin. (2) din acest act normativ care prevede dreptul specialiştilor din cadrul D.N.A. de a beneficia şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, din aceea de funcţionari publici, motiv pentru care aceştia beneficiază de sporuri ce nu sunt acordate magistraţilor (spor de confidenţialitate, spor de ore suplimentare, salariu de merit).
Se apreciază că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea pentru că este nelegal ca specialiştii din cadrul D.N.A., care sunt funcţionari publici, să beneficieze cumulativ atât de sporurile specifice funcţionarilor publici cât şi de sporurile specifice magistraţilor, deşi legea nu prevede o asemenea cumulare, iar sporul de 50% vizează numai magistraţii şi grefierii, nu şi funcţionarii publici.
Chiar Decizia pronunţată în recursul în interesul legii se referă numai la magistraţi şi personalul auxiliar, ori specialiştii IT nu fac parte din aceste categorii.
- Al treilea motiv de recurs se referă la pretinsa discriminare şi la faptul că, prin deciziile nr. 818-821/2008, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 26 alin. (1) din OG nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiunii reclamanţilor.
II. În recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea acţiuni pentru că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică, fiind invocate prevederile art. 304 pct. 3, 4 şi 9 C. proc. civ. şi art. 3041 C. proc. civ..
1. Un prim motiv de recurs invocat este legat de greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune pentru perioada 15 iulie 2000 – 9 mai 2005 pentru că s-a reţinut greşit că faţă de Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, ar fi inutilă abordarea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.
Se apreciază că instanţa de fond nu a stabilit valoarea juridică a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întru-un recurs în interesul legii, decizii care au efecte numai pentru viitor şi nu pot influenţa cursul prescripţiei.
2. Al doilea motiv de recurs face trimitere la Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, care a stabilit că de acest spor beneficiază judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţă, personalul auxiliar de specialitate.
3. Al treilea motiv de recurs vizează greşita soluţionare a cererii de chemare în garanţie a Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru că Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, este în imposibilitatea de a dispune de fonduri bugetare pentru plata diferenţelor băneşti solicitate.
4. Al patrulea motiv de recurs critică soluţia instanţei de fond pentru că s-a dispus, în mod nelegal, plata drepturilor băneşti solicitate actualizate cu rata inflaţiei pentru că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea bugetului de stat nr. 388/2007 şi nu pot fi înscrise alte cheltuieli dacă nu există o bază legală.
5. Pe fondul cauzei, referitor la perioada ulterioară datei de 3 februarie 2007, este criticată soluţia instanţei de fond pentru că acţiunea reclamantului este inadmisibilă.
Se face trimitere la Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, care se referă numai la judecători, procurori, magistraţi-asistenţi, personal auxiliar de specialitate, numai aceste categorii putând să beneficieze de sporul de 50% şi după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 dar numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996 prin OG nr. 8/2007, aprobată prin Legea nr. 247/2007.
4. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursurile declarate pentru următoarele considerente:
Reclamantul este funcţionar public în cadrul D.N.A. din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, fiind încadrat iniţial, începând cu anul 2000 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, ca analist programator, iar, în prezent, fiind specialist în domeniul informatic.
Tocmai plecând de la calitatea sa de funcţionar public stabilită potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (2) din OG nr. 43/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 54/2006 şi în conformitate cu prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999, dosarul a fost trimis de la Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Iaşi la Secţia contencios administrativ şi fiscal a aceleiaşi instanţe prin Încheierea din 30 septembrie 2008.
Soluţia instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond a pronunţat soluţia fără respectarea prevederilor art. 11 alin. (2) din OUG nr. 27/2006.
Potrivit acestor dispoziţii „Salariul de bază pentru specialiştii din cadrul D.N.A. şi al D.I.I.C.O.T., precum şi pentru specialiştii în domeniul informatic din paratul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi de la instanţe şi parchete se stabileşte potrivit nr. crt. 28 de la lit. A) din anexă, cu excepţia situaţiei în care, la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, beneficiază de un salariu de bază mai mare. Specialiştii din cadrul D.N.A. şi al D.I.I.C.O.T., precum şi specialiştii în domeniul informatic din aparatul propriu al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie beneficiază şi de celelalte drepturi salariale prevăzute de lege pentru categoria profesională din care fac parte, după caz. Specialiştii din cadrul D.N.A. şi al D.I.I.C.O.T. beneficiază şi de prevederile art. 23".
Aşa cum se poate observa, din interpretarea acestui text rezultă că specialiştilor din cadrul D.N.A. li se calculează numai salariul de bază în funcţie de salariul magistraţilor, dar sporurile de care beneficiază sunt cele care se acordă funcţionarilor publici.
Din cuprinsul cărţii de muncă rezultă că, chiar în conformitate cu prevederile OUG nr. 27/2006, acesta a beneficiat de salariu de merit, beneficiază de spor de confidenţialitate, iar acestea sunt specifice funcţionarilor publici şi de ele nu beneficiază judecătorii sau procurorii.
Mai mult, reclamantul a beneficiat de sporul de vechime în muncă permanent, ori judecătorii şi procurorii beneficiază de acest spor numai odată cu modificarea legii de salarizare în anul 2006.
Dacă s-ar accepta soluţia instanţei de fond şi susţinerile reclamantului acesta ar cumula atât sporurile ce se acordă funcţionarilor publici cât şi sporurile ce se acordă judecătorilor şi procurorilor.
Deşi instanţa de fond a făcut referiri la Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aceasta nu poate justifica admiterea cererii reclamantului deoarece recursul în interesul legii soluţionat de instanţa supremă s-a referit la judecători, procurori, magistraţi-asistenţă şi personalul auxiliar de specialitate, iar reclamantul nu face parte din niciuna din aceste categorii.
De aceea în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. vor fi admise recursurile, va fi modificată în parte sentinţa atacată în sensul că va fi respinsă cererea reclamantului pentru plata sporului de risc şi suprasolicitare psihică, dar vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Motivul de recurs ce vizează greşita respingere a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor va fi respins deoarece potrivit art. 3 alin. (2) din HG nr. 208/2005 Ministerul Finanţelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat şi raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat.
Legea nr.500/2002 privind finanţele publice prevede, în art. 28, că Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea proiectelor legii bugetului şi bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite.
Rectificarea bugetului de stat, care poate modifica bugetul aprobat, se poate face tot prin lege.
Ministerul Economiei şi Finanţelor apare ca un administrator al bugetului statului, iar în baza legii aprobate a bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în lege.
În aceste condiţii, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are calitate procesuală pasivă, în calitate de pârât şi nici de chemat în garanţie, pentru că acesta nu are ca atribuţie să vireze către ordonatorii principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat.
Chiar dacă în recursul D.N.A. s-au făcut referiri la Deciziile nr. 818-821/2008 ale Curţii Constituţionale nu au fost reţinute aceste critici pentru că instanţa de fond, în motivarea soluţiei, nu a făcut referiri la dispoziţiile OG nr. 137/2000 care au fost declarate neconstituţionale ci acest act normativ a fost invocat numai de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Pentru că prin admiterea recursului a fost respinsă acţiunea reclamantului nu vor fi analizate nici criticile privind plata sumelor actualizate cu rata inflaţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi D.N.A. împotriva sentinţei civile nr. 180/CA din 13 octombrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantului S.I. pentru plata sporului de risc şi suprasolicitare psihică, împotriva Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, D.N.A. şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2003/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2018/2009. Contencios → |
|---|
