ICCJ. Decizia nr. 2018/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2018/2009
Dosar nr. 9692/1/200.
Şedinţa publică din 3 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
În cauza ce a format obiectul dosarului nr. 3672/2004, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin încheierea de şedinţă din 7 octombrie 2005 , s-a dispus în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării excepţiei de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0351 din 9 mai 1995 emis de M.L.P.A.T., act administrativ emis de o autoritate a administraţiei centrale, excepţie invocată de pârâtul B.G.
în motivarea excepţiei invocate s-a susţinut că actul administrativ, respectiv Certificatul de Atestare a Dreptului de Proprietate seria M 10 nr. 0351 este nelegal fiind emis cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 15/1990 şi a HG nr. 834/1991, întrucât beneficiara acestuia, respectiv SC P. SA prin autoarea sa I.C.S.P.U.A.T.U. Bucureşti nu deţinea terenul în administrare operativă la momentul organizării, iar SC P. SA nu putea fi beneficiara certificatului respectiv în condiţiile în care nu deţine în proprietate clădirea aflată pe acest teren, care nu îi este necesar desfăşurării activităţii, conform obiectului său de activitate.
Au mai fost invocate dispoziţiile art. 19, art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale şi dispoziţiile art. 1 din HG nr. 834/1991.
Emitentul actului administrativ împotriva căruia a fost invocată excepţia de nelegalitate, respectiv M.L.P.A.T., a fost introdusă în cauză la cererea reclamantei SC P. SA prin încheierea din 14 decembrie 2005.
Prin întâmpinarea formulată M.L.P.A.T. a solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate ca neîntemeiată, aceeaşi poziţie având şi reclamanta SC P. SA.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1718 din 22 martie 2006, a respins ca neîntemeiată excepţia de nelegalitate a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M.10 nr. 0351 emis la data de 9 mai 1995, excepţie invocată de B.G..
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2381 din 22 iunie 2006 a respins recursul declarat de B.G. împotriva sentinţei civile nr.718 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi l-a obligat pe acesta la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către SC P. SABucureşti.
Pentru a se pronunţa în sensul arătat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, pe de o parte, că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate este corectă, dar pe considerente de inadmisibilitate, iar, pe de altă parte, că motivele de recurs invocate de recurentul B.G., privitoare la aspectele de nelegalitate ale actului administrativ individual atacat, nu se mai impun a fi analizate faţă de inadmisibilitatea excepţiei.
Astfel, examinând motivul de ordine publică ridicat din oficiu de instanţa de recurs, referitor la inadmisibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate a actului administrativ individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 instanţa de recurs a reţinut după cum urmează:
Certificatul seria M 10 nr. 0351, prin care s-a atestat dreptul de proprietate al SC P. SA Bucureşti asupra unei suprafeţe de teren de 11094 mp în proprietate exclusivă şi asupra unei suprafeţe de teren de 428 mp în cotă parte indiviză, a fost emis de M.L.P.A.T. la 9 mai 1995, iar excepţia de nelegalitate a acestui act administrativ unilateral cu caracter individual a fost invocată de recurentul B.G. la 1 septembrie 2005 în dosarul nr. 3672/2004 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, având ca obiect judecarea recursului declarat la 15 martie 2004 împotriva deciziei civile nr. 148A din 2 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Legea dispune, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României, numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate, urmând ca în acest caz instanţa sesizată cu judecarea cauzei, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, să sesizeze prin încheiere motivată instanţa de contencios administrativ competentă să suspende cauza.
S-a mai reţinut că Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2005, astfel că este inadmisibilă excepţia de nelegalitate întemeiată pe dispoziţiile art. 4 din lege şi invocată în cadrul unor acţiuni formulate anterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ.
Într-adevăr, potrivit art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei. Or, în momentul sesizării Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti cu acţiunea formulată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâţilor B.G. şi SC L. SRL era în vigoare Legea nr. 29/1990, care nu cuprindea dispoziţii similare celor din art. 4 a noii legi a contenciosului administrativ.
Mai mult, pe temeiul principiului neretroactivităţii legii noi, excepţia de nelegalitate invocată de recurentul B.G. a fost considerată inadmisibilă şi datorită faptului că se referă la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, fiind evident că acest act normativ se aplică numai actelor administrative comunicate sau publicate începând cu data de 6 ianuarie 2005.
Excepţia de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, întemeiată pe prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, se poate aşadar ridica numai cu privire la acte emise după intrarea în vigoarea a acestei legi, până la această dată fiind aplicabile principiile generale de drept recunoscute de practica judiciară anterioară.
În aceste condiţii, cum soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate seria M 10 nr. 0351 emis la data de 9 mai 1995 de fostul M.L.P.A.T. pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, este corectă, pe considerente de inadmisibilitate însă, s-a respins ca nefondat recursul formulat de B.G.
Împotriva deciziei nr. 2381 din 22 iunie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, recurentul B.G. a formulat revizuire în baza dispoziţiilor art. III din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004, solicitându-se admiterea acesteia, rejudecarea recursului şi admiterea acestuia şi în consecinţă modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a certificatului de Atestare a Dreptului de Proprietate Seria M 10 nr. 0351 din 9 mai 1995 emis de M.L.P.A.T.
Intimata a formulat întâmpinare solicitând, în principal, respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă şi în subsidiar, în situaţia în care se va trece peste excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, admiterea sesizării Curţii Constituţionale, cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Legea nr. 262/2007.
În ultim subsidiar s-a solicitat respingerea recursului promovat de B.G. ca nefondat şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din 1 februarie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei invocate, opinând, cu majoritate, că excepţia este întemeiată, doamna judecător făcând opinie separată în sensul că excepţia invocată nu este întemeiată.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 792 din 17 iunie 2008, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II alin. (2) şi ale art. III din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004.
Prin Decizia nr. 3841 din 31 octombrie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă cererea de revizuire a fost desfiinţată Decizia atacată şi a fost fixat termen pentru rejudecarea recursului.
În motivarea deciziei s-a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. III din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ, hotărârile judecătoreşti pronunţate în baza Legii nr. 554/2004, rămase definitive şi irevocabile fără soluţionarea pe fond a excepţiei de nelegalitate care a fost respinsă ca inadmisibilă, pot forma obiectul unei cereri de revizuire care se poate introduce în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a legii.
Legea nr. 262/2007 a fost publicată în M.Of. 510 din 30 iulie 2007, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 31 octombrie 2007, deci în termen legal.
Într-adevăr, din dispozitivul deciziei nr. 2381 din 22 iunie 2006, irevocabilă, rezultă că s-a respins recursul declarat în cauză, ca nefondat.
Numai că, astfel cum s-a arătat în cele ce preced, din considerentele deciziei rezultă, textual, deci fără putere de tăgadă, pe de o parte, că soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate este corectă, pe considerente de inadmisibilitate însă.
Pe de altă parte, tot textual, se reţine că „motivele de recurs invocate de recurentul B.G., privitoare la aspectele de nelegalitate ale actului administrativ individual atacat nu se mai impun a fi analizate".
Procedând la rejudecarea recursului, după examinarea recursului declarat, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţilor interesate, iar în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza.
În raport de acest text se constată că una din condiţiile cerute pentru a soluţiona o excepţie de nelegalitate este aceea ca de actul administrativ a cărui nelegalitate se cere să depindă soluţia ce urmează a fi dată în litigiu în cadrul căruia a fost invocată.
În speţă, se constată că prin Încheierea din 7 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia civilă, în dosarul nr. 3672/2004, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost înaintat dosarul la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria M 10 nr. 0351 emis de M.L.P.A.T., fiind suspendată judecarea recursurilor.
Dosarul a fost restituit şi a fost repusă cauza pe rol iar prin Decizia civilă nr. 1447 din 18 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia civilă, s-a respins ca nefondat recursul declarat de B.G. împotriva deciziei civile nr. 148A din 2 februarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă SC P. SA împotriva aceleiaşi decizii, a fost modificată Decizia atacată în sensul că a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-pârât B.G. împotriva sentinţei civile nr. 2010 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC P. SA şi intimata-pârâtă SC L. SRL.
În aceste condiţii se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se analiza excepţia de nelegalitate invocată, respectiv, nu mai există o cauză care să fie suspendată până la soluţionarea excepţiei de nelegalitate ce a fost invocată în acea cauză. Mai mult, cauza în care excepţia de nelegalitate a fost invocată a fost soluţionată irevocabil, printr-o decizie intrată în puterea lucrului judecat.
De aceea, motivele de recurs invocate şi care vizează fondul excepţiei de nelegalitate nu vor putea fi analizate şi, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.G. împotriva sentinţei civile nr. 718 din 22 martie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2017/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2019/2009. Contencios → |
|---|
