ICCJ. Decizia nr. 2026/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2026/2009
Dosar nr. 10619/1/200.
Şedinţa publică din 7 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 19 februarie 2008, G.S. şi C.E. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi A.N.R.P., solicitând obligarea acestor autorităţi publice să le plătească, în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, suma de 89.078,80 lei, ce reprezintă prima tranşă, de 40% din despăgubirea cuvenită în temeiul Legii nr. 290/2003, actualizată cu dobânda legală pentru perioada 15 februarie 2008 şi până la data plăţii efective.
De asemenea, cu cerut obligarea pârâţilor să le plătească , până cel mai târziu la data de 15 februarie 2009, suma de 133.618, 20 lei, reprezentând tranşa a II-a de 60% din despăgubirea stabilită, actualizată cu indicele de creştere a preţului de consum din ultima lună.
În motivarea acţiunii, reclamantele au arătat că prin hotărârea nr. 146 din 9 februarie 2007, Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 a aprobat cererea şi le-a acordat despăgubiri în valoare totală de 222.697 lei pentru bunurile deţinute de autorii lor şi abandonate în Basarabia ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace de la Paris semnat de România şi Puterile Aliate şi Asociate în anul 1947.
Deşi au depus la data de 15 februarie 2007 cererea pentru efectuarea plăţii şi termenul pentru achitarea primei tranşe s-a împlinit, pârâta A.N.R.P. nu şi-a îndeplinit obligaţia legală, atitudine ce exprimă refuzul său nejustificat de soluţionare a acelei cereri.
Prin sentinţa civilă nr. 116 din 5 mai 2008, curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea, obligând pe pârâţi în solidar să plătească reclamantelor, în termen de 20 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, prima tranşă de 40% din suma stabilită cu titlu de despăgubiri prin hotărârea nr. 146/2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003, ce va fi actualizată cu dobânda BNR din 15 februarie 2008, începând cu această dată până la data plăţii efective.
Capătul de cerere privind tranşa a 2- a formulat de reclamante a fost respins ca neîntemeiat.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că prin neplata la termenul 15 februarie 2008 a primei tranşe de 40% din despăgubirile stabilite conform Legii nr. 290/2003 în favoarea celor două reclamante, acestea au fost vătămate în drepturile lor şi prin urmare, se impune admiterea în parte a acţiunii.
Referitor la cel de al doilea capăt de cerere, s-a considerat că el trebuie respins, deoarece obligaţia pârâţilor de plată a tranşei de 60% din despăgubire devine exigibilă la 15 februarie 2009, deci ulterior judecăţii în fond a pricinii.
Împotriva sentinţei au declarat recursuri, pârâţii A.N.R.P. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Prahova.
Recurenta A.N.R.P. a susţinut că în mod greşit prima instanţă a admis în parte acţiunea, deoarece dreptul reclamantelor G.S. şi C.E. la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 146 din 9 februarie 2007 a Comisiei Judeţene Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2003 este afectat de o condiţie.
Neîndeplinirea acesteia, respectiv nealocarea sumelor de bani pentru acordarea despăgubirilor pe anul 2007, determină prelungirea perioadei de plată peste termenul de 2 ani prevăzut de art. 18 alin. (5) lit. c) din Normele metodologice adoptate pentru aplicarea legii.
Pe de altă parte, curtea de apel a ignorat împrejurarea că hotărârea comisiei judeţene mai sus menţionată a fost emisă cu încălcarea prevederilor Legii nr. 290/2003, deoarece reclamantele nu au prezentat înscrisuri doveditoare a calităţii de refugiat a autorilor lor, precum şi a dreptului de proprietate asupra bunurilor pentru care solicită plata despăgubirii.
Criticile formulate de recurentă nu sunt întemeiate.
Potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (4) şi 5 lit. c) din HG nr. 1120/2006, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 290/2003, astfel cum au fost modificate prin HG nr. 57/2008, compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea acestei legi se plătesc prin Direcţia economică din cadrul A.N.R.P. pe parcursul a doi ani consecutivi, în tranşe de 40% în primul an şi respectiv 60% din valoarea despăgubirilor, în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.
În speţă, prima instanţă a reţinut în mod corect că deşi cererea reclamantelor pentru plata despăgubirilor stabilite de Comisia Judeţeană Prahova de aplicare a Legii nr. 290/2001 a fost înregistrată la A.N.R.P. la data de 15 februarie 2007, până la data judecării cauzei, obligaţia de plată a primei tranşe din despăgubiri nu a fost executată.
Obligaţia asumată de Statul Român prin dispoziţiile legii de a plăti sume de bani cuvenite în titlu de despăgubire, stabilite prin hotărârea comisiei judeţene este dublată de obligaţia de a pune la dispoziţia organelor competente, fonduri necesare pentru plata efectivă, în modalităţile şi termenele prevăzute de reglementările în vigoare.
Prin urmare, dacă s-ar primi afirmaţia recurentei-pârâte în sensul aplicării legii doar în măsura existenţei fondurilor pe care tot statul trebuie să le aloce, ar însemna să se admită ideea ca actul normativ a stabilit drepturi afectate de o condiţie pur protestativă.
O asemenea ipoteză nu poate fi acceptată întrucât ea contravine în mod flagrant obligaţiilor asumate de statul de Statul Român prin ratificarea Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, precum şi prin protocoalele adiţionale la această Convenţie.
Referitor la cealaltă critică formulată de recurenta-pârâtă A.N.R.P., Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru că ea repune în discuţie însăşi dreptul la despăgubire al reclamantelor pentru bunurile abandonate, care au aparţinut autorităţilor lor şi cu privire la care comisia judeţeană a adoptat hotărârea nr.146 din 9 februarie 2007.
Ori, în faţa primei instanţe o asemenea apărare nu a fost invocată prin întâmpinare şi nici oral de reprezentantul autorităţii publice.
Justeţea afirmaţiei recurentei este oricum, contrazisă de conţinutul notei de propuneri întocmită de aceeaşi comisie judeţeană, în care s-a consemnat existenţa documentelor ce atestă calitatea de persoane refugiate a autorilor reclamantelor, dreptul lor de proprietate asupra bunurilor abandonate şi propunerea de acordare a despăgubirilor conform rapoartelor de evaluare.
În cadrul recursului declarat de D.G.F.P. Prahova în numele Ministerul Finanţelor Publice s-a invocat lipsa de calitate procesuală pasivă a acestui minister.
Recurentul a susţinut că în prezent obligaţia legală de plată a despăgubirilor solicitate în baza Legii nr. 290/2003 revine A.N.R.P. prin Direcţia Economică din cadrul acestei autorităţi.
În condiţiile date, având în vedere dispoziţiile art. 11 din lege, modificate prin Legea nr. 171/2006 şi cele cuprinse în art. 18 alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 1120/2006, Ministerul Finanţelor Publice nu poate fi obligat la plata vreunei sume de bani deoarece nu are calitate procesuală pasivă.
Critica este neîntemeiată.
Cum deja s-a arătat, prin acţiunea introdusă reclamantele G.S. şi C.E. au chemat în judecată atât A.N.R.P., cât şi Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice.
Calitatea de reprezentant a acestui minister rezultă din interpretarea prevederilor art. 25 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora, Statul Român este reprezentat în raporturile juridice în care participă nemijlocit, de către Ministerul Finanţelor Publice.
Pe de altă parte, deşi subiectul pasiv al obligaţiei de plată a despăgubirilor este Statul Român, sumele de bani necesare trebuie să fie transferate din bugetul de stat, urmând astfel ca plata să se efectueze de către A.N.R.P., care nu dispune de un patrimoniu propriu.
Reţinând deci, calitatea procesuală pasivă a statului Român, precum şi trecerea de reprezentant legal a Ministerul Finanţelor Publice şi stabilind obligaţia solidară a acestor subiecţi de drept şi a pârâtei A.N.R.P. pentru plata primei tranşe din despăgubire, curtea de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.
Faţă de considerentele expuse în cele ce preced urmează a se dispune respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de A.N.R.P. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 116 din 5 mai 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2024/2009. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2030/2009. Contencios → |
|---|
