ICCJ. Decizia nr. 226/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 226/2009
Dosar nr. 631/35/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 146/CA/2008 din 1 septembrie 2008, a admis cererea reclamantei A.V.P.S. Beiuş, formulată în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R. şi I.T.R.S.V. şi a hotărât suspendarea punerii în executare a dispoziţiei pârâţilor prin care s-a dispus rezilierea de drept a contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare nr. 55 Forău şi nr. 60 Dumbrăviţa, din 23 noiembrie 2000, dispoziţie comunicată reclamantei prin adresa nr. 3083 din 17 iunie 2008, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia prematurităţii introducerii cererii de suspendare a executării, invocată de pârâtul M.A.D.R.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a dovedit în cauză, prin probele administrate, îndeplinirea cumulativă a cerinţelor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
S-a reţinut astfel că pârâtul M.A.D.R. – D.G.C.S.C., prin sesizarea nr. 237287/MG din 5 iunie 2008, a dispus I.T.R.S.V. Oradea, ca în temeiul art. 7 lit. a) pct. 2, subpct. 1 şi 3 şi HG nr. 333/2005, pentru reorganizarea direcţiilor teritoriale de regim silvic şi vânătoare în inspectorate teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, cu modificările aduse prin HG nr. 1206 din 4 octombrie 2007, să procedeze la rezilierea de drept a contractelor de gestionare din 23 noiembrie 2000 a fondurilor de vânătoare nr. 55 Forău şi 60 Dumbrăviţa din judeţul Bihor, urmare a încălcării de către reclamantă a prevederilor cap. 3 art. 7 alin. (7), (9) şi (18) din contractul cadru de gestionare a fondurilor de vânătoare, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii nr. 126/2004, cu modificările şi completările ulterioare aduse prin Ordinul aceluiaşi emitent, cu nr. 509/2005.
Instanţa de fond a apreciat că prin menţinerea caracterului executoriu al dispoziţiei de reziliere de drept a contractelor de gestionare a celor două fonduri de vânătoare, nr. 55 Forău şi nr. 60 Dumbrăviţa, adusă la cunoştinţa reclamantului prin Nota de reziliere nr. 3083 din 17 iunie 2008, cu începere de la 18 iunie 2008, există posibilitatea producerii unei pagube iminente, în sensul art. 2 lit. ş) din Legea nr. 554/2004, prejudiciul fiind material şi previzibil.
Prejudiciile pe care le-ar suferi reclamanta şi care nici nu ar mai fi recuperate derivă şi din împrejurarea că fondurile de vânătoare urmează a fi atribuite în gestiune altor subiecţi de drept, în maxim 60 de zile de la data încetării din orice cauză a contractelor de gestiune anterioare.
În fine, instanţa de fond a apreciat că în lipsa gestiunii fondurilor de vânătoare încetează chiar raţiunea de existenţă a asociaţiei, prejudiciul material viitor şi previzibil fiind evidenţiat şi de investiţiile pe care asociaţia reclamantă le-a efectuat în baza materială de exploatare a celor două fonduri de vânătoare, menţionând totodată că aspectele care scot în evidenţă caracterul ilegal al actelor administrative arătate în cererea de suspendare vor fi analizate de instanţa competentă să soluţioneze procesul în fond.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs pârâtul M.A.D.R., invocând ca motiv de recurs prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a solicitat modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei, în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
Printr-un prim motiv de recurs s-a criticat respingerea de către instanţa de fond a excepţiei prematurităţii cererii de chemare în judecată, introdusă de reclamantă la 1 iulie 2008, în condiţiile în care invitaţia la conciliere a fost înregistrată la sediul recurentului-pârât la 7 iulie 2008, aceasta fiind apreciată ca dată a plângerii prealabile, în raport de care, cererea de suspendare putea fi introdusă în opinia recurentului, numai la expirarea termenului de 30 zile scurs de la respectiva dată.
A mai arătat recurentul-pârât, pe acest aspect, că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., procedura concilierii în forma şi condiţiile arătate, fiind obligatorie şi aflată de altfel şi în prezent în derulare.
Printr-un alt motiv de recurs, recurentul a susţinut că în mod eronat instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, deşi nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi producerea unei pagube iminente. Se arată de către recurentă că prejudiciul material ce s-ar produce reclamantei se datorează culpei exclusive a acesteia, datorită nerespectării prevederilor contractuale, iar cu privire la cazul bine justificat se menţionează că nu a fost indicat în cauză nici un element din care să rezulte o certitudine în ceea ce priveşte neoportunitatea aplicării actului administrativ atacat.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului şi hotărârea pronunţată în raport de prevederile legale aplicabile, incluzând art. 3041 C. proc. civ., şi faţă de criticile recurentului-pârât, apreciază că în temeiul art. 312 C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare formulată de reclamanta-intimată, potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în limitele şi pentru cele în continuare arătate.
În conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, se poate cere de către persoana vătămată suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunţarea instanţei de fond.
Din cuprinsul acestei prevederi rezultă fără echivoc că poate fi solicitată numai suspendarea executarii actelor administrative cu caracter unilateral, ceea ce semnifică totodată că nu pot face obiectul unei astfel de măsuri contractele administrative, care, deşi au fost asimilate de Legea nr. 554/2005 actelor administrative, nu au caracter unilateral, păstrându-şi natura juridică de acte bilaterale sau multilaterale, după caz.
Cum în cauza de faţă s-a solicitat suspendarea punerii în executare a dispoziţiei prin care s-a dispus rezilierea de drept a celor două contracte de gestionare, Înalta Curte apreciază că nu este îndeplinită cerinţa primordială prevăzută de textul de lege invocat, vizând natura actului administrativ faţă de care astfel de cereri pot fi formulate, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Contractele de gestionare din 23 noiembrie 2000 a fondurilor de vânătoare nr. 55, denumit Forău şi nr. 60 Dumbrăviţa, din judeţul Bihor, în ciuda naturii lor administrative, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, nu sunt în mod evident acte administrative unilaterale, astfel că situaţia premiză ce atrage incidenţa temeiului legal invocat nu este realizată.
De altfel, independent de aspectul menţionat, după cum corect a indicat şi recurentul prin motivele de recurs, Curtea apreciază că nici nu a rezultat în cauză, raportat la susţinerile reclamantei-intimate şi la probele administrate, îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv paguba iminentă şi cazul bine justificat. Singurele considerente pe care instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia pot fi cel mult circumscrise cerinţei prejudiciului material, câtă vreme cerinţa cazului bine justificat nu a fost nici dovedită şi nici argumentată în cuprinsul sentinţei atacate, instanţa de fond indicând numai, cu titlu general, că aspectele ce vizează caracterul ilegal al actelor menţionate de recurentă vor fi analizate de instanţa competentă să soluţioneze procesul în fond.
Faţă de argumentele prezentate şi reţinute în soluţionarea prezentului recurs, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea şi a celorlalte critici formulate de recurentul-pârât.
Drept urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul de faţă şi se va modifica în tot sentinţa atacată, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de suspendare executare formulată de reclamanta-intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.A.D.R., în prezent M.A.P.D.R., împotriva sentinţei civile nr. 146/CA/2008 PI din 1 septembrie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de suspendare executare formulată de A.V.P.S. Beiuş, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 224/2009. Contencios. Contract administrativ.... | ICCJ. Decizia nr. 228/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
