ICCJ. Decizia nr. 242/2009. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici statutari. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 242/2009
Dosar nr. 4610/2/2007
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 25 iunie 2007, reclamanta G.E.S. a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 1220 din 16 aprilie 2007 a I.G.P. Române, a Ordinului nr. 158446 din 8 mai 2007 emis de M.I.R.A. şi suspendarea aplicării ordinului contestat până la soluţionarea cauzei.
Reclamanta a invocat vicii ale procedurii prealabile, încălcări procedurale privind competenţa materială a persoanei care putea lua măsura dispusă prin dispoziţia contestată şi reţinerea unei situaţii de fapt eronate.
Prin sentinţa civilă nr. 944 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.I.R.A., a fost respinsă cererea de suspendare şi a fost respinsă acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa a reţinut că ordinul contestat este un act administrativ la fel ca şi Decizia contestată şi că au fost respectate dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 360/2002.
De asemenea, s-a stabilit că au fost respectate dispoziţiile anexelor nr. 2 şi 3 la Ordinul nr. 400/2004 al M.A.I., ale art. 62 alin. (2), şi ale art. 64 din acelaşi ordin.
Cu privire la situaţia de fapt, curtea de apel a constatat că aceasta este cea menţionată în actele administrative, reclamanta făcându-se vinovată de săvârşirea faptei reţinută în sarcina sa.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta G.E.S.
În motivarea recursului au fost reiterate susţinerile din acţiune arătându-se în esenţă; că nu au fost respectate dispoziţiile art. 24 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, în sensul că cercetarea disciplinară nu a fost suspendată până la soluţionarea dosarului penal atunci când a solicitat petenta; că nu i-au fost aduse la cunoştinţă probele din dosarul de cercetare administrativă pentru a putea propune probe în apărare, actele de cercetare fiindu-i aduse la cunoştinţă abia la data de 10.V.2006 când s-a finalizat cercetarea; că cercetarea nu s-a făcut în prezenţa unui reprezentant al Corpului Naţional al Poliţiştilor, că ulterior a apărut o adresă datată 25.IV.2006 prin care se solicita delegarea unui reprezentant al poliţiştilor care să participe la cercetări şi că I.I., comisar de poliţie, nu a fost prezent la datele la care reclamanta a fost convocată în cursul cercetării administrative, reclamantei fiindu-i încălcat dreptul la apărare; că cercetarea a fost făcută părtinitor; că din actele de urmărire penală efectuate de parchet rezultă că procesul-verbal de eveniment din data de 20.IV.2006 a fost întocmit ulterior fiind fals, acesta menţionând cantităţi de marfă de pornire mai mici decât cele de pe bonul de casă deţinut de reclamantă.
Recurenta a precizat că nu a adăugat marfă după cântărire, că eventualele diferenţe de greutate, dacă au existat, se puteau datora deficienţelor cântarelor sau altor motive tehnice.
De asemenea, s-a arătat în motivarea recursului: că încheierea emisă de Consiliul de Disciplină la data de 31 mai 2007 nu respectă prevederile art. 53 alin. (2) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, lit. a) – j); că ceea ce s-a consemnat în încheiere nu este real, întrucât a solicitat termen pentru a propune probe; că nu au fost evaluate probele de către Consiliul de Disciplină nefiind respectate dispoziţiile art. 53 alin. (2) lit. f) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004 şi ale art. 59 alin. (8) din Statutul poliţistului, întrucât nu s-a analizat activitatea sa anterioară: din anul 1993 este ofiţer de poliţie, a avut o activitate profesională ireproşabilă cu calificative de „foarte bine", cu excepţia anului 2006 când calificativul a fost „bine" datorită acestui dosar.
S-a mai menţionat în motivarea recursului că, potrivit anexei 2 din Ordinul M.A.I., sancţiunea trebuia aplicată de ministru; că dispoziţia de sancţionare nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 62 alin. (4) din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004; că i-a fost comunicată doar o adresă prin care i se aducea la cunoştinţă luarea măsurii de sancţionare.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin dispoziţia nr. 1220/16.IV.2007 a I.G.P. Române, reclamantei, subcomisar de poliţie în cadrul I.P.J. Alba, i s-a aplicat sancţiunea disciplinară „amânarea promovării în gradul profesional următor pe o perioadă de trei ani" pentru abaterea disciplinară de „comportare necorespunzătoare în societate care aduce atingere onoarei, probităţii profesionale a poliţistului şi prestigiului instituţiei", prevăzută de dispoziţiile art. 57 lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului.
Prin Ordinul M.I.R.A. nr. 158446 din 8 mai 2007 a fost respinsă contestaţia petentei formulată împotriva deciziei sus menţionate.
În sarcina reclamantei s-a reţinut că la data de 20 aprilie 2006 a efectuat cumpărături în magazinul K. din Alba Iulia iar în momentul prezentării la casa de marcat, casiera a observat o diferenţă de greutate la anumite sortimente achiziţionate de la raionul autoservire legume – fructe, faţă de cantitatea înscrisă pe codul de bare. Reclamantei, după achitarea cumpărăturilor, i s-a cerut recântărirea produselor în cauză şi s-au descoperit diferenţe la 4 sortimente (valoare 22,17 lei). Petenta a renunţat la marfă şi a primit banii înapoi. În actul de sancţionare s-a reţinut că incidentul a avut un impact mediatic pronunţat, recurenta fiind recunoscută ca poliţist datorită faptului că a îndeplinit funcţia de purtător de cuvânt al inspectoratului. Cazul a fost mediatizat la posturile TV şi în presa locală.
În ce priveşte apărările recurentei referitoare la vicii de formă şi de procedură, Înalta Curte constată că susţinerile nu sunt întemeiate.
Dispoziţia de sancţionare emisă de I.G.P. Române a fost dată în baza Ordinului M.A.I. nr. 400/2004, anexa 2, modificat prin Ordinul M.A.I. nr. 600 din 15 aprilie 2005 (art. 11 lit. r)), modificat prin Ordinul M.A.I. nr. 809 din 23 septembrie 2005, inspectorul având competenţa legală de a dispune această sancţiune.
Susţinerea conform căreia Decizia de sancţionare nu cuprinde toate menţiunile prevăzute de art. 62 din Ordinul M.A.I. nr. 400/2004, modificat, nu este întemeiată, faţă de conţinutul actului aflat la fila 24 dosar fond, care cuprinde toate elementele prevăzute de textul legal.
Din actele dosarului rezultă că sancţiunea a fost comunicată recurentei sub semnătură de primire în conformitate cu dispoziţiile art. 64 din Ordinul nr. 400/2004 (fila 24 dosar fond).
În ce priveşte suspendarea cercetării administrative se constată că au fost respectate dispoziţiile din Ordinul nr. 400/2004.
Astfel, şeful unităţii a dispus consultarea Consiliului de disciplină, înregistrarea lucrării în registrul de evidenţă a lucrărilor penale şi procedura a fost suspendată până la data de 3 aprilie 2007 când s-a stabilit că cercetarea penală a fost finalizată, reluându-se activitatea Consiliului în conformitate cu dispoziţiile art. 51 din Ordinul nr. 400/2004.
Susţinerea recurentei în sensul că nu i-au fost aduse la cunoştinţă probele administrate nu este reală, recurenta recunoscând că acestea i-au fost aduse la cunoştinţă la finalizarea verificărilor, 10.V.2006, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 32 din Ordinul nr. 400/2004.
Din adresa din 25 aprilie 2006 rezultă că s-a solicitat C.N.P. – organizaţia teritorială Alba, desemnarea unui reprezentant care să participe la efectuarea cercetărilor, în baza art. 29 alin. (3) din Ordinul nr. 400/2004. Acest text legal se referă la situaţia în care există indicii că au fost săvârşite fapte penale. Or, în cauză, această situaţie a existat, s-a efectuat cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, s-a emis ordonanţa nr. 1412/P/2006 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei şi aplicarea unei sancţiuni administrative de 100 lei, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. b)1 C. proc. pen. şi art. 181 alin. (3) C. pen. cu referire la art. 91 C. pen.
Plângerea formulată de petentă împotriva soluţiei parchetului a fost respinsă prin sentinţa penală nr. 1657 din 18 noiembrie 2006 a Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin respingerea recursului conform Deciziei penale nr. 194 din 29 martie 2007 a Tribunalului Alba.
Faţă de această situaţie de fapt se apreciază că nu mai era necesară participarea unui reprezentant al C.N.P., întrucât textul art. 29 alin. (3) din Ordinul nr. 400/2004 are în vedere o situaţie în curs de cercetare penală. Or, în cazul de faţă, cercetarea penală fusese finalizată.
Susţinerea recurentei în sensul că încheierea Consiliului de disciplină nu conţine toate elementele prevăzute de art. 52 alin. (2) lit. a) – j) din Ordinul nr. 400/2004 nu poate fi primită.
Încheierea cuprinde datele prevăzute în textul legal iar susţinerea că în cuprinsul încheierii sunt menţionate date false este lipsită de suport probator. Recurenta a luat cunoştinţă de conţinutul încheierii şi nu a formulat observaţii.
Referitor la neanalizarea probelor şi la neluarea în evaluarea sancţiunii a situaţiei personale a recurentei, Curtea constată că aceste împrejurări nu conduc la admiterea acţiunii, fiind aspecte care se referă la împrejurări de fapt. Actele administrative contestate sunt analizate de instanţă inclusiv sub aspectul temeiniciei lor, în funcţie de probele administrate.
Or, din materialul probator al cauzei rezultă că recurenta a săvârşit fapta imputată. În acest sens sunt declaraţia recurentei (care iniţial a susţinut că, probabil, fiica sa minoră, care a însoţit-o la cumpărături, ar fi putut pune marfă în pungi după cântărire la raionul de autoservire), raportul de eveniment al magazinului, adresa societăţii din data de 27 aprilie 2006 (unde se menţionează; „clienta a dat vina pe fiica sa minoră"), sentinţa penală nr. 1657/2006 a Judecătoriei Alba, ordonanţa de scoatere de sub urmărire penală din care rezultă că fapta existentă însă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
În Dosarul penal nr. 3631/176/2006 al Judecătoriei Alba Iulia, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1657/2006, au fost au audiaţi martorii Ţ.C., P.M., B.A., V.D., P.S., din declaraţiile acestora reţinându-se că la scanarea la casă a bonurilor de cântar, casiera a remarcat diferenţa evidentă între cantităţile de pe bonuri şi marfa din pungi; marfa a fost recântărită, restituită magazinului iar recurentei i-au fost restituiţi banii plătiţi la casierie.
Ca urmare, întrucât din coroborarea probelor rezultă săvârşirea faptei, împrejurarea că raportul de eveniment din data de 20 aprilie 2006 semnat de şeful formaţiunii P.O. al magazinului ar fi fost întocmit ulterior, nu are nici o relevanţă, din moment ce descrie desfăşurarea evenimentelor.
Faţă de situaţia de fapt reţinută şi sancţiunea aplicată, se constată că au fost avute în vedere elementele de individualizare a măsurii de sancţionare fiind respectate dispoziţiile art. 59 alin. (8) din Legea nr. 360/2002.
În ce priveşte articolele de presă, acestea nu reprezintă probe pentru dovedirea săvârşirii faptei, însă demonstrează consecinţele faptei şi impactul negativ al acesteia.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Referitor la excepţia lipsei de interes în promovarea cererii, excepţie invocată de intimatul I.G.P. Române, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.
Într-adevăr, recurentei i-au încetat raporturile de serviciu ca urmare a pierderii temporare a capacităţii de muncă, astfel cum rezultă din Ordinul M.I.R.A. nr. 2123 din 14 ianuarie 2008. Acest aspect nu este însă de natură a demonstra o lipsă de interes în promovarea recursului, întrucât incapacitatea de muncă este temporară, partea are posibilitatea să revină în cadrul M.A.I., astfel încât recursul trebuia analizat pe fondul său.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de G.E.S. împotriva sentinţei civile nr. 944 din 25 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 24/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 244/2009. Contencios → |
|---|
