ICCJ. Decizia nr. 228/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 228/2009
Dosar nr. 396/46/2008
Şedinţa publică din 20 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 112/18 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, a fost admisă în parte acţiunea formulată de numita S.G., în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii Publice, având ca obiect anularea Ordinului nr. 231 din 18 martie 2008 emis de pârâţi şi obligarea acestora la daune morale.
A fost anulat ordinul.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea daunelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, în fapt: că, prin ordinul atacat, s-a dispus revocarea reclamantei din funcţia de manager al S.J.U. Vâlcea şi încetarea contractului de management din 14 decembrie 2006, pe temeiul art. 1833 lit. l) din Legea nr. 95/2006, pentru „abateri grave de la legislaţia în vigoare, constatate de organele de control şi de instituţiile abilitate, în condiţiile legii"; că la baza ordinului a stat un Raport de control nr. EN2291/DC121 din 12 martie 2008, aprobat de conducerea ministerului, care consemnează disfuncţionalităţi înregistrate în activitatea de conducere a spitalului; că acest raport nu a fost adus la cunoştinţă reclamantei decât în cursul procesului şi constată anumite situaţii de fapt privind: managementul, condiţiile igienico-sanitare, achiziţiile publice, domeniul financiar-contabil, precum şi cazul decesului unui pacient; că toate aceste aspecte au constituit motive de revocare din funcţie a reclamantei.
În drept, a statuat instanţa, sub aspect formal, că temeiul legal în baza căruia s-a dispus revocarea - art. 1833 lit. l) din Legea nr. 95/2007 privind reforma în domeniul sănătăţii - nu era în vigoare la data încheierii contractului de management - 14 decembrie 2006 - fiind introdus ulterior prin Legea nr. 264/2007, publicat în M. Of. nr. 503/27.07.2007. fiind astfel încălcat principiul neretroactivităţii legii.
A constatat instanţa că în contractul de management, la pct. 8, cauzele de încetare a contractului, nu era prevăzut un asemenea caz de încetare precum cel cuprins în art. 1833 lit. l), iar dacă părţile au convenit expres asupra acestor cauze - legate de nerealizarea indicatorilor de performanţă - şi cu parcurgerea unei anumite proceduri, nu poate fi revocat contractul pentru o altă cauză, inexistentă la data încheierii contractului.
Analizând actul administrativ şi în fond, instanţa a reţinut: că, în ceea ce priveşte domeniul achiziţiilor publice şi cel financiar-contabil, activitatea reclamantei a fost supusă unui control de audit intern, al cărui raport (nr. 99 din 4 ianuarie 2008) nu consemnează nici o neregulă; că nici controlul Curţii de Conturi, prin Încheierea nr. 11 din 9 mai 2007, nu a consemnat nereguli, descărcând de gestiune pe ordonatorul de credite al spitalului pentru exerciţiul bugetar 2006; că, în ceea ce priveşte situaţia medicală, analiza realizată de directorul medical al spitalului contrazice raportul de control pe care s-a întemeiat ordinul de revocare; că, în ceea ce priveşte decesul unui pacient, s-a stabilit vinovăţia medicului implicat direct, acesta fiind sancţionat prin Decizia nr. 3 din 15 aprilie 2008, directorul spitalului neavînd nicio culpă.
A mai constatat instanţa că dispoziţiile art. 200 din Legea nr. 95/2006 - în forma lor în vigoare la data încheierii contractului de management - prevăd că activitatea managerului poate fi analizată şi la sesizarea organelor statului, dar, în speţă, o asemenea verificare n-a existat, iar singurul raport de control existent, cel de la minister, este contrazis de dovezile depuse în cauză de către reclamantă.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat în termen recursul de faţă Ministerul Sănătăţii Publice, cererea fiind legal timbrată.
În motivarea cererii, recurentul arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit nelegalitatea ordinului pe motiv că temeiul juridic al revocării reclamantei nu ar fi fost în vigoare la data încheierii contractului, întrucât, la data de 20 decembrie 2006, părţile au încheiat actul adiţional nr. 1 care a introdus la capitolul 8 şi cauza de încetare a contractului prevăzută chiar de art. 1833 lit. l) din Legea nr. 95/2006.
În ceea ce priveşte temeinicia ordinului atacat, recurentul susţine că, în ceea ce priveşte activitatea de achiziţii publice, constatările din raportul de control au fost înlăturate de instanţă pe baza unui raport de activitate al D.G.F.P. Vâlcea referitor la un singur contract de achiziţii publice („achiziţie medicamente"), în vreme ce raportul de control al ministerului a constatat disfuncţionalităţi privind aplicarea legislaţiei în vigoare asupra activităţii de achiziţii în general şi asupra achiziţiei unui imobil, în special. Astfel, consideră recurenta că raportul punctual al D.G.F.P. Vâlcea nu este de natură a anula raportul de control al ministerului, cele două acte neavînd acelaşi obiect.
În ceea ce priveşte activitatea financiar-contabilă, arată recurentul că instanţa a înlăturat în mod eronat constatările raportului de control care se referă la contul de execuţie a bugetului spitalului pentru anul 2007, pe baza unui control al Curţii de Conturi care se referă la exerciţiul financiar al anului 2006, deci printr-o probă fără legătură cu situaţia de fapt constată.
În legătură cu concluziile instanţei asupra nerăspunderii reclamantei pentru moartea unui pacient, recurentul arată că instanţa a înţeles greşit consemnările din raportul de control, întrucât acesta nu a analizat cazul sub aspectul existenţei unei culpe medicale sau al încălcării deontologiei profesională, ci a reţinut doar aspectele de natură administrativă şi organizatorică ce vizau nerespectarea legii în asemenea cazuri: neîntocmirea fişei de observaţie standard, lipsa consultului interdisciplinar la U.P.U. etc. Astfel, arată recurentul, sancţionarea managerului nu s-a făcut pentru culpă medicală, ci pentru nerespectarea normelor legale de organizare şi funcţionare a Unităţilor de Primire Urgenţă (U.P.U.).
În fine, subliniază recurentul că, numai în urma decesului acelui pacient, reclamanta, în calitate de manager, a efectuat o verificare a activităţii subalternilor săi, constatând neîndeplinirea atribuţiilor lor de serviciu şi că, deşi nu există o cauzalitate directă între aceste aspecte şi decesul pacientului, constatarea lor abia într-o asemenea situaţie dovedeşte că reclamanta nu s-a implicat suficient în activitatea curentă a unităţii şi nu şi-a exercitat prerogativele de conducere şi verificare, conform obligaţiilor sale.
Recursul se fondează, sentinţa urmând a fi modificată în tot, iar în fond respinsă acţiunea ca neîntemeiată, având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. (9) şi art. 3041 C. proc. civ. şi din următoarele considerente:
1.Asupra legalităţii formale a ordinului, în raport cu temeiul juridic al revocării contractului de management, instanţa de fond a calificat greşit natura contractului din punctul de vedere al executării obligaţiilor.
Contractul de management reprezintă o varietate a contractului de mandat şi, fiind un mandat salariat, se apropie foarte mult de o locaţiune a serviciilor. Fiind încheiat pentru o perioadă determinată, iar nu pentru îndeplinirea unei singure operaţiuni juridice, el este, în mod evident, un contract cu executare succesivă.
Aşadar, în ceea ce priveşte executarea obligaţiilor contractuale, el va fi supus legii în vigoare la data executării.
Ceea ce, în speţă, instanţa de fond a considerat „legea anterioară", cea de la data încheierii contractului, interesează şi se aplică numai în ceea ce priveşte controlul condiţiilor de valididate a actului, adică cele de la momentul încheierii lui.
Pe de altă parte, de esenţa contractului în speţă este îndeplinirea unor obligaţii de mijloace, constând în îndatorirea reclamantului de a depune toată diligenţa necesară pentru ca rezultatul dorit - buna funcţionare a serviciului public de sănătate - să se realizeze. Ca urmare, sfera acestor obligaţii este foarte variată, astfel încât şi cauzele de revocare a contractului pentru neîndeplinirea uneia sau unora dintre ele nu pot fi strict delimitate nici prin lege şi nici prin contract, fiind redate într-o formulare cu un grad mare de generalitate.
Acest lucru este ilustrat şi de dispoziţiile art. 1833 lit. l) din Legea nr. 95/2006, aplicabile în speţă nu numai pentru argumentele mai sus arătate, ci şi pentru că rezumă ideea de neîndeplinire a obligaţiilor manageriale, ca efect al încălcării unor norme legale.
2.Asupra legalităţii de fond a ordinului, prima instanţăşi-a exercitat controlul combătând actul constatator care a consemnat punctual faptele ce justifică revocarea contractului cu înscrisuri care au natura unor acte de control, dar care nu se referă la aceeaşi perioadă şi la aceleaşi aspecte care au făcut obiectul controlului în speţă. Aşa fiind, probele pe baza cărora instanţa a admis acţiunea nu au relevanţă juridică în cauză pentru a înlătura culpa în administrare reţinută de actul de control în sarcina reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Sănătăţii Publice împotriva sentinţei civile nr. 112/F-C din 18 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond respinge ca neîntemeiată acţiunea reclamantei S.G., în legalitatea ei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 226/2009. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 257/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
