ICCJ. Decizia nr. 270/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 270/2009
Dosar nr. 328/46/2008
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 aprilie 2008, reclamantul B.I.G. a solicitat anularea Ordinului nr. 2465 din 23 octombrie 2007 emis de pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, ordin prin care i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară a destituirii din funcţia de conducere, îndrumare şi control, respectiv din funcţia de inspector şcolar general la I.Ş.J. Argeş în baza ar.116 lit. e) din Legea nr. 128/1997, republicată.
Reclamantul a contestat sancţiunea disciplinară aplicată pentru săvârşirea de abateri disciplinare, motivând că prezumtivele abateri au fost cercetate de către o comisie a cărei componenţă nu îndeplinea cerinţele prevăzute de art. 119 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, în sensul de a fi constituită din cadre didactice cu funcţie didactică cel puţin egală cu aceea a persoanei cercetate.
Referitor la abaterea disciplinară reţinută în sarcina sa cu privire la delegarea efectuată pentru funcţia de director la Şcoala generală din comuna Bogaţi, judeţul Argeş, reclamantul a arătat că a respectat dispoziţiile legale în materie, iar comisia nu a precizat care a fost textul de lege încălcat, nici cu ocazia audierii sale în cadrul cercetării prealabile.
În privinţa celorlalte două abateri disciplinare, reclamantul a susţinut că a fost greşit reţinută vinovăţia sa pentru disfuncţionalităţile constatate în cadrul I.Ş.J. Argeş, deşi acestea s-au datorat celorlalţi inspectori şcolari, inclusiv inspectoarei generale adjuncte, care a fost de altfel sancţionată cu „observaţie scrisă".
Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 106/F-C din 16 iulie 2008, prin care a admis acţiunea şi a dispus anularea Ordinului nr. 2465 din 23 octombrie 2007 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Instanţa de fond a reţinut că este întemeiată susţinerea din acţiune privind compunerea nelegală a comisiei de cercetare a abaterilor disciplinare, deoarece doi dintre membrii comisiei nu aveau funcţii didactice cel puţin egale cu funcţia persoanei cercetate, dar a considerat că pentru această încălcare a dispoziţiilor art. 119 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 republicată nu se impune anularea ordinului emis de pârât, în condiţiile în care legea respectivă nu a prevăzut sancţiunea nulităţii într-un asemenea caz.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că sunt întemeiate apărările reclamantului şi că abaterile disciplinare reţinute ca temei pentru sancţionarea disciplinară a acestuia nu constituie fapte grave, de natură să conducă la aplicarea ultimei sancţiuni de pe scara ierarhică prevăzută de art. 116 din Legea nr. 128/1997, republicată, în raport de importanţa lor.
Astfel, în privinţa primei abateri disciplinare avute în vedere pentru sancţionarea reclamantului, s-a reţinut că delegarea efectuată pentru funcţia de director al Şcolii generale din comuna Bogaţi a fost conformă prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 128/1997, republicată, iar comisia de cercetare disciplinară nu a indicat dispoziţiile legale care ar fi fost încălcate prin delegarea realizată fără avizul sau aprobarea Consiliului de Administraţie al I.Ş.J. Argeş.
Pentru cea de-a doua abatere disciplinară reţinută în actul de sancţionare, instanţa de fond a considerat că autoritatea pârâtă nu a argumentat în ce au constat prejudiciul de imagine şi managementul defectuos al inspectorului şcolar general şi cum ar fi putut împiedica aceasta apariţia articolelor de presă, care însă se referă şi la ceilalţi inspectori şcolari şi nu vizează numai persoana sa.
Instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu se face vinovat nici de cea de-a treia abatere disciplinară menţionată de comisia de cercetare disciplinară, cu motivarea că aceasta nu are legătură cu indicatorii de performanţă înscrişi în fişa standard de evaluare anuală şi nici cu situaţia de fapt care a determinat sancţionarea inspectorului general adjunct. De asemenea, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a exercitat corect atribuţiile legale de acordare a calificativelor, care au fost de altfel validate de Consiliul de Administraţie al inspectoratului în şedinţa din 24 august 2007.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs a fost invocată necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi au fost indicate dispoziţiile ar.2 pct. 1 lit. c) din C. proc. civ., potrivit cărora competenţa soluţionării litigiului având ca obiect anularea unei sancţiuni disciplinare aparţine tribunalului, secţia de litigii de muncă.
Pe fondul cauzei, recurentul a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita aplicare a prevederilor legale şi a indicat ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut că a fost greşit reţinută de instanţa de fond încălcarea prevederilor art. 119 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, republicată, în privinţa componenţei comisiei de cercetare, deşi membrii acesteia aveau funcţiile didactice necesare pentru cercetarea disciplinară a intimatului.
În privinţa faptelor sancţionate ca abateri disciplinare, recurentul a arătat că instanţa de fond s-a substituit comisiei de cercetare disciplinară, pronunţând o hotărâre cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi fără examinarea tuturor probelor administrate în cauză.
Pentru prima abatere disciplinară, recurentul a susţinut că instanţa de fond s-a pronunţat nelegal şi asupra legalităţii numirii cu delegaţie a directorului de la Şcoala cu clasele I - VIII din comuna Bogaţi în perioada 1 septembrie 2006 - 1 septembrie 2007, deşi nu a fost sesizată în acest sens, iar din cercetarea efectuată a rezultat că intimatul a dispus numirea respectivă fără avizul obligatoriu al Consiliului de administraţie al I.Ş.J. Argeş, încălcând astfel prevederile art. 142 lit. g) din Legea nr. 84/1995, ale art. 5 din O.M.E.C. nr. 3142/2006 şi ale contractului de management educaţional semnat în calitate de inspector şcolar general.
Referitor la cea de-a doua abatere disciplinară, s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în vedere că atât în ordinul contestat, cât şi în sesizarea care a stat la baza sancţionării disciplinare, s-a menţionat una dintre cele mai grave disfuncţionalităţi constatate şi anume, omisiunea de a comunica inspectorului şcolar general adjunct toate rapoartele de activitate înainte de a se vota calificativele acordate inspectorilor şcolari.
În privinţa celei de a treia abateri disciplinare, recurentul a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit situaţia de fapt şi prevederile art. 18 din Metodologia privind mişcarea personalului didactic de predare şi pregătire, instruire practică din învăţământul preuniversitar, aprobată prin O.M.E.C. nr. 5602/2006. Din acest punct de vedere, s-a susţinut că este greşită concluzia instanţei de fond privind respectarea contractului de management educaţional, întrucât intimatul poartă răspunderea pentru aspectele sesizate la Comisia din Centrul de Examen nr. 4 de la Liceul I.B. din Piteşti, aşa după cum rezultă şi din adresa Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului nr. 30462 bis din 16 mai 2007 depusă la dosarul cauzei.
Recurentul a criticat şi considerentele hotărârii atacate privind efectuarea cercetării disciplinare a intimatului anterior finalizării unui alt litigiu având ca obiect anularea calificativului „nesatisfăcător" acordat în urma evaluării activităţii manageriale, învederând că evaluarea s-a realizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 128/1997 şi ale O.M.E.C. nr. 1223/2007.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.
Cererea de chemare în judecată a avut ca obiect anularea Ordinului nr. 2465 din 23 octombrie 2007 emis de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului pentru aplicarea sancţiunii disciplinare a destituirii din funcţia de conducere, îndrumare şi control, prevăzută de art. 116 lit. e) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, republicată.
Instanţa de contencios administrativ a fost legal sesizată să se pronunţe asupra legalităţii unui act administrativ şi nu cu privire la încetarea raporturilor de muncă ale intimatului-reclamant, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.
Din acest motiv, se va respinge ca nefondată susţinerea recurentului privind încălcarea normelor de competenţă materială, constatându-se că pricina a fost corect judecată pe calea contenciosului administrativ şi nu erau aplicabile regulile de competenţă materială pentru soluţionarea litigiilor de muncă.
Critica adusă de recurent considerentelor din hotărârea atacată privind încălcarea prevederilor art. 119 alin. (2) din Legea nr. 128/1997, republicată, referitoare la funcţiile didactice ale membrilor comisiei de cercetare va fi respinsă ca neîntemeiată, întrucât instanţa de fond a constatat corect că acest motiv de nelegalitate nu este de natură să determine anularea ordinului dedus judecăţii, deoarece legea susmenţionată nu prevede o asemenea sancţiune.
Motivele de recurs formulate pe fondul pricinii sunt de asemenea nefondate, constatându-se că instanţa de fond a interpretat corect probele administrate şi dispoziţiile legale incidente în cauză, exercitând controlul judecătoresc al actului administrativ în limitele şi în condiţiile prevăzute de Legea nr. 554/2004, fără a depăşi atribuţiile conferite prin lege autorităţii judecătoreşti.
În privinţa tuturor faptelor reţinute de comisia de cercetare ca reprezentând abateri disciplinare, instanţa de fond a avut în vedere situaţia de fapt concretă, în raport de care a apreciat întemeiat că nu poate fi stabilită răspunderea disciplinară a intimatului-reclamant, prin aplicarea celei mai grave sancţiuni, aceea a destituirii din funcţia de conducere, îndrumare şi control.
Astfel, în privinţa numirii cu delegaţie a directorului la Şcoala generală cu clasele I – VIII comuna Bogaţi, Judeţul Argeş, instanţa de fond a constatat corect că intimatul-reclamant a respectat dispoziţiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 128/1997, republicată, având dreptul de a face numiri cu delegaţie sau prin detaşare, pe o perioadă de cel mult un an şcolar, în cazul neocupării funcţiilor de director şi de director adjunct prin concurs.
Apărarea recurentului-pârât privind efectuarea numirii respective fără avizul Consiliului de Administraţie al I.Ş.J. Argeş a fost justificat respinsă în condiţiile în care Legea nr. 128/1997 nu prevede obligaţia avizării numirii şi în care, s-a dovedit totuşi obţinerea acestui aviz în şedinţa consiliului de administraţie din 5 iunie 2006, ca urmare a faptului că postul de director nu a fost ocupat prin concurs.
Susţinerile din recurs privind dovedirea celei de-a doua abateri disciplinare reţinute în actul de sancţionare sunt neîntemeiate şi în consecinţă, s-a stabilit corect de instanţa de fond că intimatul-reclamant nu este vinovat de prejudicierea imaginii I.Ş.J. Argeş prin existenţa unor disfuncţionalităţii de coordonare şi cooperare la nivelul inspectoratului.
Din probele administrate în cauză a rezultat existenţa unor neînţelegeri la nivelul conducerii inspectoratului, dar instanţa de fond a stabilit judicios că exprimarea lor în spaţiul public nu a fost consecinţa activităţii intimatului-reclamant şi deci nu se poate reţine răspunderea disciplinară a acestuia, pentru situaţia creată şi pentru prejudicierea imaginii inspectoratului.
În privinţa celei de-a treia abateri disciplinare constatate în actul de sancţionare a intimatului-reclamant, se dovedesc a fi de asemenea nefondate criticile formulate în recurs, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru antrenarea răspunderii disciplinare a inspectorului şcolar general în legătură cu evaluările şi calificativele acordate inspectorilor de specialitate.
Instanţa de fond a constatat corect că nici pentru această ultimă faptă nu poate fi reţinută vinovăţia intimatului-reclamant, deoarece validarea calificativelor este în competenţa consiliului de administraţie al inspectoratului judeţean, care de altfel şi-a exercitat această atribuţie şi în şedinţa din 24 august 2007 a confirmat fără obiecţiuni calificativele propuse inclusiv cel acordat inspectorului de management.
Susţinerile din recurs privind respectarea procedurii legale de evaluare a activităţii desfăşurate de intimatul-reclamant vor fi respinse ca fiind lipsite de relevanţă în prezentul litigiu, având ca obiect anularea unei sancţiuni disciplinare şi nu anularea evaluării activităţii manageriale.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării împotriva sentinţei civile nr. 106/FC din 16 iulie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 257/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 284/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
