ICCJ. Decizia nr. 257/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 257/2009
Dosar nr. 2314/116/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Călăraşi sub nr. 2314/116/2007 (2868/C/2007) reclamanta I.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. anularea Hotărârii nr. 139 din 25 iunie 2007.
Motivându-şi cererea, reclamanta a arătat că este nelegală Hotărârea nr. 139 din 25 iunie 2007 prin care membrii Consiliului Director s-au pronunţat într-o cauză ce depăşeşte atribuţiile instituţiei şi nu a declinat competenţa organelor abilitate; că nu s-a respectat termenul de soluţionare al petiţiei, fapta sesizată fiind prevăzută de Codul penal. A mai susţinut totodată că în soluţionarea plângerii pârâtul a invocat acte normative abrogate iar hotărârea a fost analizată de membrii ce nu au fost prezenţi la dezbaterile şedinţei neindicându-se nici instanţa competentă unde se poate ataca hotărârea pronunţată.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi OG nr. 137/2000.
Prin întâmpinare, pârâtul C.N.C.D. a invocat excepţia de necompetenţă materială, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.
Prin sentinţa civilă nr. 2201 din 10 octombrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 2314/116/2007 al Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială şi declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
La data de 28 noiembrie 2007 reclamanta a depus la dosarul cauzei o „întâmpinare", calificată de către instanţă ca fiind o cerere precizatoare a acţiunii, prin care a arătat, în esenţă, că fondul speţei îl reprezintă îngrădirea dreptului la muncă în învăţământul religios de stat în baza diplomei de studii superioare obţinută în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă şi cu dublă specialitate în Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti pe criteriu de sex, vârstă, statut social şi capacitate redusă de muncă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2314 din 4 decembrie 2007 a respins cererea reclamantei ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că faptele sesizate de reclamantă nu au caracterul unor fapte de discriminare, susţinerile acesteia din cererea introductivă vizând aspecte de procedură care nu sunt de natură să conducă la anularea actului administrativ contestat.
Împrejurarea că petiţia sa nu a fost soluţionată în termen de 7 luni, nu are legătură cu soluţia pronunţată întrucât procedurile în faţa C.N.C.D. presupun acordarea unor termene pentru a se efectua anumite investigaţii la autorităţile publice vizate.
De asemenea, susţinerea reclamantei potrivit căreia actele normative invocate de pârât în soluţionarea cererii au fost abrogate este eronată, iar prin neindicarea instanţei competente să soluţioneze eventuala contestaţie, reclamantei nu i s-a produs nici o vătămare, de vreme ce contestaţia sa a făcut obiectul analizei pe fond de către instanţa de contencios administrativ.
În privinţa celorlalte susţineri legate de îngrădirea dreptului la muncă în învăţământul religios de stat, impunerea prezentării avizului cultelor nu este de natură să îngrădească dreptul la muncă şi nu poate avea caracter discriminator, iar nesemnarea hotărârii de către preşedintele C.N.C.D. nu este de natură să ducă la nulitate, această lipsă putând fi complinită ulterior, atâta vreme cât aceasta a participat la deliberare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
Recurenta a arătat în esenţă că hotărârea primei instanţe nu a fost motivată în drept; că instanţa nu a rezolvat obiectul cauzei, „nelămurind caracterul juridic al avizului cultului - binecuvântarea - şi care anulează scopul pentru care a fost eliberată diploma de licenţă".
Recursul este nefondat.
Prin Hotărârea nr. 139 din 25 iunie 2007 a Colegiului Director al C.N.C.D. s-a hotărât, cu unanimitate de voturi a membrilor prezenţi la şedinţă, că aspectele sesizate de petiţionară, respectiv refuzul inspectoratului şcolar judeţean de a o titulariza/definitiva pe post, condiţionarea şi tergiversarea acordării binecuvântării de către E.S.C., în vederea participării la concursul pentru ocuparea catedrei de religie, îngrădirea dreptului la muncă prin includerea în cuprinsul Ordinului ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5260/2004 privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, a unei prevederi referitoare la „retragerea binecuvântării", nu au caracter discriminator.
I.Ş.J. Călăraşi, în cadrul activităţii derulate cu cadrele didactice, care s-au înscris la formele de titularizare şi definitivare, nu a folosit în relaţiile cu petiţionara forme sau mijloace discriminatorii, E.S.C. a utilizat mijlocul procedural al acordării avizului „binecuvântării" în cazul petiţionarei, în conformitate cu prevederile specifice, nereţinându-se nici un aspect de natură a aduce atingere drepturilor şi libertăţilor omului, iar dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5260 din 10 noiembrie 2004 pentru aprobarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar, referitoare la acordarea avizului cultului, nu pot fi interpretate ca fiind de natură a leza dreptul la muncă, cu atât mai mult cu cât, textul invocat face referire la „acordarea avizului" şi nicidecum la „retragerea binecuvântării".
Astfel că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 7 şi art. 16 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 2 alin. (1) şi (3) din OG nr. 137/2000 şi art. 37 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 5260 din 10 noiembrie 2004 pentru aprobarea Metodologiei privind mişcarea personalului didactic din învăţământul preuniversitar.
Şi în privinţa celorlalte critici formulate de petiţionară prima instanţă s-a pronunţat în mod corect, în sensul că nesoluţionarea petiţiei în termen de 7 luni nu reprezintă un act de discriminare iar prin neindicarea instanţei competente să soluţioneze eventuala contestaţie, reclamantei nu i s-a produs nici o vătămare, de vreme ce contestaţia sa a făcut obiectul analizei pe fond de către instanţa de contencios administrativ.
Pentru motivele invocate se constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care urmează a fi menţinută cu consecinţa respingerii recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de I.I. împotriva sentinţei civile nr. 3149 din 4 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 228/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 270/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
