ICCJ. Decizia nr. 286/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 286/2009
Dosar nr. 279/64/2006
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 72/F din 29 mai 2008 Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal. a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta SC S.A. SA în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă: a dispus anularea parţială a Anexei nr. 2 aparţinând HG nr. 975 din 5 septembrie 2002 privind atestarea domeniului public al municipiului Sfântu-Gheorghe, poziţiile 196 - conductă de termoficare de la SC I. SA Sfântu-Gheorghe la cartierul Sud-Est până la punctul termic, 282 - teren joacă pentru copii din str.Crângului, în suprafaţă de 1300 m.p. şi poziţia 286 - denumit teren de joacă pentru copii, din str.Crângului în suprafaţă de 400 m.p.
A mai constatat că la poziţia nr. 349 cod 1.3.7.2. din Anexa nr. 2 a HG nr. 975/2002 se află imobilul proprietatea municipiului Sfântu-Gheorghe, situat în str.Locotenent Păiuş David, în suprafaţă de 1150 m.p. având destinaţia de parcare; a respins celelalte pretenţii ale reclamantei; a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul Consiliul Local al municipiului Sfântu-Gheorghe; a respins cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul M.I.R.A.
În motivarea sentinţei se reţine că reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenurilor cuprinse în Anexa nr. 2 la HG nr. 975/2002 la poziţiile nr. 196, 282 şi 286, atât prin Certificatul de proprietate asupra terenurilor nr. M03 nr. 361 din 26 iulie 1993 emis de Ministerul Industriilor, cât şi prin Cărţile funciare nr. 7350 şi 13576 ale oraşului Sfântu-Gheorghe, precum şi prin expertiza topometrică efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs Guvernul României şi M.I.R.A., susţinând că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, atât pentru greşita soluţionare a excepţii tardivităţii acţiunii, cât şi pentru aspecte de fond, în sensul că nu s-a ţinut seama de efectele juridice ale hotărârilor consiliului local prin care imobilele au fost atestate în domeniul public al municipiului.
Astfel, recurentul Guvernul României precizează că încheierea de şedinţă din 11 decembrie 2006 prin care a fost respinsă excepţia tardivităţii acţiunii a fost pronunţată cu încălcarea art. 11 din Legea nr. 554/2004 care prevede un termen limită, de decădere, de un an de la data comunicării actului administrativ individual, pentru formularea acţiunii în anulare.
Se precizează că anexele HG nr. 975/2002 au fost publicate în M. Of. nr. 694bis/23.09.2002, fiind aduse astfel la cunoştinţă publică, reclamanta-intimată având posibilitatea să consulte aceste anexe din chiar momentul publicării.
Se susţine că inclusiv în varianta susţinută de reclamanta-intimată privind comunicarea pe data de 19 iunie 2006, precizarea de acţiune din 10 decembrie 2007 pentru poziţia 286, este tardiv formulată.
Pe fond, recurenţii arată că HG nr. 975/2002 cu modificările şi completările ulterioare a fost adoptată conform art. 107 din Constituţie şi dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza însuşirii inventatorului bunurilor care aparţin domeniului public prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Sfântu Gheorghe nr. 86 din 10 iulie 2002, act adus, de asemenea, la cunoştinţă publică.
În drept, motivele de recurs au fost încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi motivul de recurs referitor la excepţia peremptorie şi dirimantă a tardivităţii acţiunii, Înalta Curte constată că recursurile sunt întemeiate.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a considerat că SC S.A. SA a luat cunoştinţă de Anexa 2 la HG nr. 975/2002 abia la 19 iunie 2006, când a achiziţionat M. Of. nr. 694bis/23.09.2002, din moment ce la dosar au fost depuse înscrisuri din care rezultă că între reclamantă şi Municipiul Sfântul-Gheorghe s-au purtat mai multe procese având ca obiect anularea inventarului domeniului public al municipiului Sfântu-Gheorghe. În acest sens, dosarul nr. 2108/2004 soluţionat în fond de către Judecătoria Sfântu-Gheorghe, a avut ca obiect acţiunea iniţiată de SC S.A. SA pentru revendicarea imobilelor incluse în inventarul domeniului public la poziţiile 196, 282, 283, 284, 285 şi 349, în recurs cauza formând obiectul dosarului nr. 181/CA/2005 al Curţii de Apel Braşov; în cadrul acestui proces i-au fost comunicate reclamantei-intimate HG nr. 975/2002 şi anexele atacate în prezentul litigiu.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte reţine că reclamanta-intimată a lua cunoştinţă de actul administrativ atacat încă din anul 2004, în cadrul dosarelor menţionate, astfel că potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea formulată la 7 septembrie 2006 este tardivă.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., cu referire la art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, modificându-se hotărârea atacată în sensul respingerea acţiunii ca tardivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de M.I.R.A. şi Guvernul României împotriva sentinţei nr. 72/F din 29 mai 2008 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea ca fiind tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 284/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 292/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
---|