ICCJ. Decizia nr. 2335/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2335/2009
Dosar nr. 3872/2/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 3 mai 2006, reclamantul D.K., cetăţean turc, a solicitat anularea actului nr. 245373/DD/IV din 13 aprilie 2006 emis de Oficiul Român pentru Imigrări şi obligarea pârâtului la acordarea vizei de stabilire a domiciliului în România.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că pârâta i-a respins cererea de stabilire a domiciliului din raţiuni de ordine publică şi siguranţă naţională, fără însă a i se comunica în concret motivele pentru care s-a dispus o asemenea măsură.
Reclamantul a precizat că se află în România de 14 ani, desfăşurând activităţi comerciale, nu a comis infracţiuni şi nici nu a încălcat prevederile OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3252 din 29 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională, însă actele care descriu în concret aceste activităţi nu au putut fi înfăţişate, intrând sub incidenţa dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 51/1991.
Prin Decizia nr. 2049 din 18 aprilie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul şi a casat sentinţa atacată, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a se pronunţa în acest mod, Înalta Curte a reţinut că în cauză, exceptând comunicarea sumară a măsurii către reclamant, nu s-au prezentat probe sau indicii temeinice în sensul că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională în sensul art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 cu modificările ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 819/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în fond după casare, acţiunea a fost admisă reţinându-se că reclamantul nu prezintă pericol pentru siguranţa naţională pentru că de 8 ani i-a fost prelungit dreptul de şedere pe teritoriul României.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen Oficiul Român pentru Imigrări.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că, respingerea cererii reclamantului s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002 avându-se în vedere adresa nr. 060704 din 22 noiembrie 2005 transmisă de Serviciul Român de Informaţii, lucrare cu caracter „secret" conform art. 41 lit. b) din HG nr. 585/2002; că, în conformitate cu Legea nr. 14/1992 dispoziţiile adresei Serviciului Român de Informaţii au avut caracter obligatoriu pentru recurent.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
Dispoziţiile art. 70 lit. f) din OUG nr. 194/2002, modificată, prevede că o condiţie pentru stabilirea domiciliului în România este aceea ca străinul să nu prezinte pericol public pentru ordinea publică şi siguranţa naţională a României.
Autoritatea pârâtă a refuzat stabilirea domiciliului reclamantului în România pe motivul că nu este îndeplinită condiţia menţionată de textul susmenţionat. însă, ulterior, reclamantul a beneficiat de prelungirea dreptului de şedere pentru un an, deşi aceeaşi condiţie se impune a fi îndeplinită şi pentru prelungirea dreptului de şedere conform art. 50 alin. (2) lit. a) raportat la art. 6 alin. (12) lit. f) din OUG nr. 194/2002.
De altfel, aşa cum rezultă din documentaţia depusă de pârât în primul ciclu procesual reclamantului i s-a acordat prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României încă din anul 2000. Or, în aceste condiţii, Curtea nu poate reţine, în lipsa punerii la dispoziţie a informaţiilor din adresa emisă de Serviciul Român de Informaţii, că reclamantul poate prezenta pericolpentru siguranţa naţională, de vreme ce i s-a aprobat timp de 8 ani prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României, ocazie cu care comportarea sa a fost reevaluată, fără a se dispune măsuri de restrângere a drepturilor şi libertăţilor, măsuri ce se impun în cazul în care o persoană prezintă pericol pentru siguranţa naţională.
Pârâtul nu a comunicat motivele concrete care au stat la baza respingerii cererii destabilire a domiciliului, invocându-se doar un text de lege, respectiv art. 70 alin. (1) lit. f) din OUG nr. 194/2002, reclamantul fiind în imposibilitate de a-şi formula apărări, în acest sens încălcându-se principiul „egalităţii armelor" reglementat de dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.
Potrivit certificatului de cazier judiciar eliberat în Turcia, Curtea reţine că reclamantul nu are antecedente penale şi, coroborat cu împrejurarea că timp de 8 ani s-a dispus prelungirea dreptului de şedere în România, în lipsa motivării actului administrativ contestat, se constată că Decizia nr. 245373 /DD/IV din 13 aprilie 2006 emisă de pârât este nelegală, fiind de natură a produce o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului.
Astfel cum s-a stabilit de către C.E.D.O. în cauza Kaya contra României, orice persoană căreia nu i se recunoaşte un drept având la bază raţiuni de securitate naţională, trebuie să beneficieze de garanţii împotriva arbitrariului, care pot fi asigurate prin posibilitatea persoanei de a se adresa unui organ independent şi imparţial, competent să se pronunţe cu privire la problemele de fapt şi de drept relevante, în vederea sancţionării unui eventual abuz din partea autorităţii. Aceasta nu a prezentat nici o precizare referitoare la situaţia de care a fost acuzat reclamantul, astfel încât petentul nu a beneficiat de un grad minim de protecţie în faţa autorităţii recurente.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, în cauză neexistând temeiuri de casare de ordine publică în conformitate cu dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinţei civile nr. 819 din 12 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2334/2009. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2337/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
