ICCJ. Decizia nr. 2338/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2338/2009
Dosar nr. 5935/1/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea formulată de S.V.H., procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov, prin care solicita recunoaşterea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut, în esenţă, că în situaţia în care s-ar considera că prin numirea procurorilor, conform procedurii speciale, la aceasta structură specializată, aceştia ar dobândi în mod automat gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-ar eluda în mod evident dispoziţiile legale privitoare la promovarea în funcţii superioare de execuţie prin concurs.
A mai reţinut Plenul Consiliului Superior al Magistraturii că legiuitorul a prevăzut, în mod expres, faptul că la încetarea activităţii în cadrul D.N.A., procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcţioneze potrivit legii, iar împrejurarea că procurorii de la D.N.A. sunt salarizaţi cu un coeficient de multiplicare corespunzător procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu conferă de drept şi gradul profesional corespunzător acestui parchet.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs S.V.H., întemeiat pe dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 317/2004, solicitând să se constate că a dobândit gradul profesional de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Recurentul a criticat hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii pentru nelegalitate, arătând, în esenţă, că este de natură a da naştere la o serie de probleme juridice cu privire la legalitatea activităţilor desfăşurate şi a actelor procedurale întocmite de către recurent şi de către ceilalţi procurori care funcţionează în cadrul D.N.A., de la data numirii lor în funcţie, conform unei proceduri speciale, prevăzute de Legea nr. 304/2004, şi până în prezent.
Recurentul a făcut, de asemenea, referire la evoluţia în timp a actelor normative care au reglementat succesiv promovarea procurorilor în funcţii de execuţie şi organizarea structurii specializate în combaterea infracţiunilor de corupţie, concluzionând că hotărârea recurată contravine grav situaţiei faptice şi legislative existente în momentul numirii sale în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul a susţinut că recursul este neîntemeiat, arătând că procedura şi condiţiile pentru promovarea în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt diferite de cele pentru numirea în funcţia de procuror la D.N.A.
În sprijinul acestei apărări, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut referire la considerentele hotărârii recurate şi a arătat, în concluzie, că numirea la D.N.A. conferă dreptul procurorilor de a funcţiona la această structură specializată, de a îndeplini atribuţiile ce intră în competenţa ei şi de a fi remuneraţi cu salariul prevăzut de lege, dar nu şi gradul corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care poate fi obţinut numai prin concurs.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a
apărărilor intimatului, ţinând seama de înscrisurile depuse la dosar şi de normele aplicabile în materia supusă analizei, în succesiunea lor în timp, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Începând cu data de 1 septembrie 2004, recurentul a fost numit în funcţia de procuror în cadrul D.N.A., Serviciul Teritorial Braşov, după ce, în prealabil funcţionase în aceeaşi unitate, ca procuror delegat, iar anterior îşi desfăşurase activitatea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fiind delegat de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov.
Parchetul Naţional Anticorupţie a fost înfiinţat prin OUG nr. 43/2002, ca parchet specializat în combaterea infracţiunilor de corupţie, care îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României, prin procurori specializaţi.
Iniţial, Parchetul Naţional Anticorupţie a fost organizat ca o structură autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Public, fiind condus de un procuror general şi coordonat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, iar în OUG nr. 102/2003, aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 26/2004, s-a prevăzut că acest parchet specializat funcţionează pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Concepţia cu privire la acest organism specializat în combaterea corupţiei a fost radical modificată prin OUG nr. 134/2005 care, la art. 1, a prevăzut reorganizarea P.N.A. sub forma Departamentului Naţional Anticorupţie, structură autonomă, cu personalitate juridică proprie, „în cadrul" Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, ulterior, prin Legea nr. 54/2006 de aprobare a OUG nr. 134/2005, care a modificat dispoziţia legală susmenţionată, în sensul înfiinţării D.N.A., ca structură cu personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nemaifiind prevăzut de lege caracterul autonom.
Direcţia Naţională Anticorupţie este condusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorului şef al direcţiei [art. l alin. (3x) din OUG nr. 43/2002, cu modificările şi completările ulterioare].
Evoluţia legislativă rezumată mai sus nu poate fi interpretată decât în sensul caracterizării D.N.A. drept o structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înglobată acestuia, alături de toate celelalte direcţii componente.
Curtea constată că art. 87 din Legea nr. 304/2004 reglementează o procedură specială de numire sau de promovare într-o funcţie de execuţie, derogatorie de la procedura de drept comun, stabilită de art. 43 din Legea nr. 303/2004, implicând o selecţie a candidaţilor prin prisma unor condiţii şi calităţi profesionale specifice, stabilite de legiuitor pentru ocuparea funcţiei de procuror la D.N.A.
În aceste condiţii, numirea procurorilor specializaţi potrivit reglementărilor care s-au succedat în timp şi îndeplinirea de către aceştia a atribuţiilor specifice funcţiei are ca efect dobândirea gradului profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Având în vedere raţiunile şi scopurile specifice ce au stat la baza înfiinţării actualei D.N.A., raţiuni ce vizează realizarea obiectivelor de aderare a României la Uniunea Europeană şi eficientizarea luptei împotriva corupţiei, prin crearea unor structuri specializate, pe criterii de înaltă ţinută morală şi de performanţă a procurorilor specializaţi în combaterea infracţiunilor de corupţie, Curtea urmează să înlăture apărarea intimatului în sensul că recunoaşterea gradului profesional solicitat de recurentă ar avea ca efect o discriminare a celorlalţi magistraţi din România, cărora, susţine intimatul, „nu li s-a recunoscut în aceleaşi condiţii vreun grad profesional omisso medio, cu încălcarea principiului egalităţii".
În jurisprudenţa sa constantă, C.E.D.O. a reţinut că deosebirile de tratament sunt discriminatorii numai dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Beian împotriva României, hotărârea din 6 decembrie 2007).
Un argument suplimentar îl constituie, de asemenea, jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care nu poate fi ignorată în soluţionarea prezentului recurs şi care, prin deciziile pronunţate în această materie, a recunoscut gradul profesional al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru procurorii din cadrul D.N.A.
O soluţie contrară, fără argumente consistente care să justifice declanşarea procedurii de schimbare a practicii Înaltei Curţi, potrivit art. 26 din Legea nr. 304/2004, ar genera divergenţe de jurisprudenţa care ar avea efect un climat de incertitudine şi insecuritate juridică, încălcând dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul formulat în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 şi va anula hotărârea nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, în ceea ce îl priveşte pe recurent, obligându-l pe intimat să-i recunoască acestuia gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.V.H. împotriva hotărârii nr. 591 din 19 iunie 2008 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.
Anulează hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 591 din 19 iunie 2008 în ceea ce îl priveşte pe S.V.H.
Obligă intimatul să recunoască gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2337/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2340/2009. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
