ICCJ. Decizia nr. 2347/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2347/2009
Dosar nr. 2971/3/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin ordinul nr.545 din 31 iulie 2007, preşedintele A.R.I.S. a aplicat lui V.C., auditor clasa I, gradul profesional superior în cadrul compartimentului audit, sancţiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale cu 5% pe durata de o lună, conform art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată.
În cuprinsul acestui ordin s-a menţionat săvârşirea de către V.C. a următoarelor fapte care constituie abateri disciplinare:
- neprezentarea documentelor ultimelor două misiuni de audit solicitate de conducătorul instituţiei;
- părăsirea fără aprobare a instituţiei în data de 24 iunie 2007, în timpul programului de lucru.
Legalitatea actului administrativ sancţionator a fost contestată de V.C. prin acţiunea introdusă la data de 24 ianuarie 2008.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea pretinselor abateri disciplinare care i-au fost puse în sarcină, nu i s-a adus la cunoştinţă constituirea Comisiei de disciplină şi preşedintele acesteia nu a fost desemnat cu respectarea normelor legale în vigoare.
Prin sentinţa civilă nr. 2613 din 8 octombrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, investită cu soluţionarea cauzei ca efect al declinări de competenţă dispusă de Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea şi a anulat ordinul nr. 545 din 31 iulie 2007 supus controlului jurisdicţional.
Instanţa a reţinut că din documentaţia care a stat la baza emiterii acelui ordin rezultă indubitabil, că reclamantului nu i-a fost comunicată copia de pe sesizarea îndreptată împotriva sa. Că, înştiinţarea anexată la dosarul tribunalului nu conţine nici o referire la comunicarea unei copii după actul de sesizare, iar pârâta nu a prezentat alte înscrisuri probatorii care confirma justeţea apărării sale şi nici nu a susţinut acest lucru.
S-a concluzionat că, întrucât necomunicarea actului de sesizare este de natură să cauzeze reclamantului o vătămare a dreptului la apărare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului administrativ contestat, acţiunea trebuie admisă astfel cum a fost formulată.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta A.R.I.S.
Recurenta susţinut că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea deoarece în realitate, în cuprinsul înştiinţării scrise primită de V.C. sub semnătură au fost menţionate, pe lângă elementele prevăzute de lege şi conţinutul integral al actului de sesizare.
Mai mult, în cadrul procedurii disciplinare de cercetare a abaterilor el a declarat că nu are obiecţiuni cu privire la modul de desfăşurare a cercetării efectuată de către Comisia de disciplină constituită în cadrul autorităţii publice pârâte.
Prin urmare, dreptul la apărare al funcţionarului public a fost respectat pe tot parcursul cercetării disciplinare, fapt dovedit cu consemnările făcute în procesele-verbale nr. 2 şi 3 din 30 iulie 2007 şi cu precizarea reclamantului că nu solicită alte probe.
Criticile formulate de recurentă sun întemeiate.
Cu înştiinţarea anexată la dosarul nr. 2971/3/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, se atestă, în adevăr, citarea lui V.C. în faţa Comisiei de disciplină conform legii în cadrul A.R.I.S., pentru data de 30 iulie 2007, ora 13.
S-a precizat totodată, că sesizarea priveşte abaterile săvârşite de reclamant, constând în reprezentarea documentelor ultimelor misiuni de audit solicitat de conducătorul instituţiei şi părăsirea fără aprobare a instituţiei în data de 24 iulie 2007.
Din procesul-verbal nr. 2 întocmit cu prilejul şedinţei Comisiei de disciplină, rezultă nu numai prezenţa, ci şi declaraţiile reclamantului că nu poate face dovada faptului înaintării documentelor cerute, care sunt în stadiul de proiect, precum şi părăsirea instituţiei fără aprobare, datorită unor probleme familiare urgente.
În procesul-verbal nr. 3 din aceeaşi dată s-a consemnat, din nou, declaraţia funcţionarului public cercetat că nu solicită administrarea altor probe cu care să combată faptele ce i s-au pus în sarcină.
În condiţiile date, Înalta Curte constată că dreptul la apărare al reclamantului a fost respectat pe întreaga durată a procedurii disciplinare şi nulitatea relativă prevăzută de art. 25 alin. (5) din HG nr. 1210/2003 a fost acoperită nu numai prin conţinutul actului de înştiinţare comunicat acestuia pentru termenul din 30 iulie 2007, ci şi prin prezenţa şi declaraţiile date în faţa Comisiei de disciplină în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se admite recursul declarat de pârâtă şi a fi modificată sentinţa în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.
Văzând şi dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (3) C. proc. civ., art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.R.I.S. împotriva sentinţei civile nr. 2613 din 8 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul V.C., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2343/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2348/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
