ICCJ. Decizia nr. 2343/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2343/2009
Dosar nr. 4045/2/200.
Şedinţa publică din 5 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 iulie 2008, R.J. a chemat în judecată A.N.R.P. - C.C.S.D., solicitând obligarea acestei autorităţi publice la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele compuse din teren intravilan în suprafaţă de 426 mp şi casă din zid cu 5 apartamente identice înscrise în C.F. nr. 1146 Suceava, sub sancţiunea unei penalităţi pe fiecare zi de întârziere.
De asemenea, a cerut stabilirea unui termen de executare şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cadrul dispozitivului hotărârii judecătoreşti, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia civilă nr. 436 din 4 mai 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, rămasă definitivă şi irevocabilă, s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele mai sus menţionate.
Deşi, după rămânerea irevocabilă a acelei hotărâri a făcut numeroase demersuri atât la Primăria municipiului Suceava, cât şi la C.C.S.D., pârâta nu s-a conformat prevederilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 şi nu a emis Decizia reprezentând titlul de despăgubire.
Reclamantul a precizat că notificarea formulată, dispoziţia nr. 1743 din 15 iunie 2006 privind propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire împreună cu documentaţia aferentă au fost înaintate pârâtei cu adresa nr. 20867 din 21 iunie 2006, dată la care practic, s-a născut în sarcina acesteia, obligaţia de emitere a deciziei, pe care însă nu şi-a îndeplinit-o până în prezent.
În opinia lui s-a depăşit cu mult orice termen rezonabil de emitere a actului administrativ, situaţie în care se impune conform art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la îndeplinirea efectivă a acestei atribuţii.
Prin sentinţa civilă nr. 3203 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea, obligând pe pârâtă să emită Decizia ce reprezintă titlul de despăgubire pentru bunurile imobile situate în municipiul Suceava, compuse din teren şi suprafaţă de 426 mp şi casă din zid cu 5 apartamente, identificate conform deciziei nr. 436 din 4 mai 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
A respins capetele de cerere accesorii referitor la penalităţile de întârziere, la stabilirea unui termen de executare şi a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiate.
În sfârşit, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că în cauză a fost depăşit termenul rezonabil de soluţionare a cererii reclamantuluiR.J. în vederea emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire. Că, procedura de evaluare aleatorie a dosarelor întocmite în acest scop nu poate înlătura dreptul reclamantului la soluţionarea cererii într-un termen rezonabil, care a început să curgă la data de 17 mai 2006.
S-a concluzionat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existenţa refuzului nejustificat al autorităţii publice pârâte de soluţionare a cererii, comunicat şi prin adresa de răspuns nr. 733363 din 24 aprilie 2008.
Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta C.C.S.D.
Recurenta a susţinut că în mod greşit prima instanţa a admis în parte acţiunea, deoarece dosarul având ca obiect cererea reclamantului pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost completat cu actele necesare ulterior primirii lui şi efectuării raportului de evaluare.
Prin urmare, cererea respectivă era prematur formulată şi trebuia respinsă ca atare.
Pe de altă parte, în raport de obiectul pricinii şi de activitatea îndeplinită de apărătorul reclamantului, onorariul avocaţial inclus în cheltuielile de judecată acordate este exagerat şi oricum, recurenta nu dispune de un buget propriu care să facă posibilă plata cheltuielilor efective a acestor cheltuieli.
Recursul este nefondat sub ambele aspecte invocate.
Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a conţinutului acţiunii, prin Decizia civilă nr. 436 din 4 mai 2005, Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a constatat că reclamantul R.J. este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele constând în teren intravilan în suprafaţă de 426 mp şi casa din zid cu 5 apartamente identice, înscrise în C.F. nr. 1146 a comunei cadastrale Suceava.
Deşi după ce această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă şi reclamantul a întreprins o serie de demersuri la Primăria municipiului Suceava şi la C.C.S.D., pârâta nu s-a conformat dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care instituie obligaţia de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea persoanelor îndreptăţite.
Contrar afirmaţiei care se face în recurs, din înscrisurile prezentate de reclamant rezultă că documentaţia înaintată pârâtei, depusă de Primăria municipiului Suceava era completă şi că prin adresele succesive comunicate acestuia, de solicitare a unor acte să ateste calitatea sa de proprietar se urmărea de fapt, tergiversarea soluţionării cererii.
Recurenta însăşi admite în motivarea recursului că dosarul a fost completat cu actele solicitate, astfel încât întârzierea evaluării şi a emiterii titlului de despăgubire nu se justifică.
Curtea de apel a apreciat în mod judicios că în speţă sunt îndeplinite condiţiile legale de existenţă a refuzului nejustificat de soluţionare a cererii şi că procedura de evaluare aleatorie a dosarelor având ca obiect emiterea titlurilor de despăgubire nu poate înlătura dreptul reclamantului de a solicita şi obţine un asemenea titlu într-un termen rezonabil.
Cum în prezenta cauză, termenul respectiv a început să curgă de la data de 21 iunie 2006, când documentaţia necesară a fost înaintată pârâtei şi nu se contestă faptul că nici în prezent titlul de despăgubire nu a fost emis în favoarea reclamantului, fără temei se susţine în recurs că acţiunea trebuia respinsă.
Adăugând la considerentele expuse, jurisprudenţa constantă a C.E.D.O., potrivit căreia este de datoria autorităţilor statelor să pună de bună voie şi într-un termen rezonabil, în executare o hotărâre judecătorească, Înalta Curte apreciază că sentinţa recurată, de admitere parţială a acţiunii este legală şi temeinică.
Referitor la rezolvarea dată capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, se constată că instanţa de fond a procedat în mod corect, incluzând în cuantumul acestor cheltuieli, onorariul avocaţial care nu este exagerat.
Pe de altă parte, dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. a căror aplicare a fost făcută, nu instituie derogării în privinţa persoanelor ce pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, în raport de existenţa sau inexistenţa în patrimoniul acestora a unor resurse financiare proprii.
Ori, recurenta-pârâtă a avut calitatea procesuală de pârâtă care a căzut în pretenţii şi potrivit textului legal mai sus menţionat, ea are obligaţia de restituire a cheltuielilor suportate de reclamant cu procesul.
Aşa fiind şi în lipsa unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 3203 din 20 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă pe recurentă să-i plătească intimatului R.J. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, în recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2341/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2347/2009. Contencios → |
|---|
