ICCJ. Decizia nr. 2344/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2344/2009

Dosar nr. 5269/2/200.

Şedinţa publică din 5 mai 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată la data de 4 septembrie 2008, reclamanta SCA.I. SRL, în contradictoriu cu Oficiul Român pentru Imigrări a solicitat anularea respingerii cererii de acordare a autorizaţiei de muncă pentru W.M.J.I., dispusă de pârât prin adresa nr. 2568187 din 4 iulie 2008 şi obligarea acestuia la emiterea autorizaţiei de muncă.

În motivarea acţiunii s-a arătat că, la data de 9 iunie 2008, reclamanta a depus trei cereri în vederea obţinerii a trei autorizaţii de muncă pentru lucrători permanenţi, cetăţeni irakieni; dintre toate acestea, doar unul a fost soluţionat pozitiv, alte două negativ, printre care şi cel al lui W.M.J.I.

Motivul invocat de pârât în soluţionarea nefavorabilă a cererii a fost că, „s-a încălcat anterior în mod nejustificat scopul declarat la obţinerea vizei şi a stat ilegal pe teritoriul României, în perioada 8 februarie 1997-26 august 2005".

Reclamanta a apreciat că motivul invocat este netemeinic şi nelegal, întrucât cele trei persoane intrate în România la 8 ianuarie 2007 erau incluse în paşaportul mamei lor, fiind minori, cu vârste de 15, 10 şi 8 ani, având viză din oficiu, întrucât regimul juridic al străinilor era reglementat la acea dată de Legea nr. 25/1969, care nu prevedea viza pentru reîntregirea familiei în vederea obţinerii unui permis de şedere.

De aceea, susţine reclamanta, Decizia de a nu părăsi România nu le poate fi imputată copiilor, ci mamei lor, întrucât copiii nu răspundeau de faptele lor, aceştia neputând călători singuri; iar mama lor a hotărât să rămână alături de soţ, împreună cu cei trei copii.

Depistaţi în luna august 2005, copiilor li s-a aplicat interdicţia de intrare, deşi mama lor era singura răspunzătoare pentru şederea ilegală a sa şi a copiilor măsura interdicţiei nefiind contestată, iar acum aceştia sunt sancţionaţi pentru şedere ilegală.

Prin sentinţa civilă nr. 3343/2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Instanţa a reţinut că pârâta a avut o conduită culpabilă, a stat în pasivitate, nu şi-a reglementat şederea legală pe teritoriul României nici în anul 2005, când a devenit majoră şi nici nu a contestat Decizia de returnare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen reclamanta, al cărei reprezentant este tatăl numitei W.M.J.I. şi este interesat în obţinerea autorizaţiei de muncă pentru fiica sa.

În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că, la momentul obţinerii vizei de intrare în România W.M.J.I. avea vârsta de 10 ani, solicitarea de viză a aparţinut mamei sale, în conformitate cu legea de la acel moment, nr. 25/1996. Viza de ieşire pe care a primit-o cetăţeana irakiană nu a putut fi executată, întrucât era minoră şi mama sa nu a părăsit ţara; că, în anul 2005 a părăsit ţara primind interdicţie de 2 ani şi 6 luni pentru a reintra în România; că perioada respectivă a expirat şi nu mai există motiv legal de a nu i se permite intrarea în ţară; că, la data de 22 octombrie 2008 a obţinut viză de şedere în scop de studii pentru un an, de la ambasada României din Danemarca.

Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Se constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 6 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, modificată, întrucât cetăţeana iraniană nu a încălcat nejustificat scopul declarat la obţinerea vizei de intrare în România (8 ianuarie 1997), deoarece era minoră şi a figurat pe paşaportul mamei sale. Ulterior, când a devenit majoră s-a supus interdicţiei şi a părăsit România timp de 2 ani şi 6 luni iar la data de 22 octombrie 2008 a obţinut viză de şedere pentru studii în România .

Ca urmare, nu există nici un impediment în prezent ca pârâtul să acorde viza de muncă, astfel încât acţiunea se impune a fi admisă, existând în cauză refuzul nejustificat al autorităţii pârâte de a rezolva cererea, vătămându-se astfel dreptul cetăţeanului străin de a primi autorizaţia de a munci în România.

Pentru considerentele expuse recursul va fi admis, sentinţa se va modifica şi acţiunea va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta SCA.I. SRL Voluntari împotriva sentinţei civile nr. 3343 din 2 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în fond admite acţiunea formulată de reclamanta SCA.I. SRL Voluntari.

Anulează adresa nr. 2568/87/S.I din 4 iulie 2008 emisă de Oficiul Român pentru Imigrări şi obligă pe pârât să-i acorde numitei W.M.J.I. autorizaţiei de muncă.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2344/2009. Contencios