ICCJ. Decizia nr. 2298/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2298/200.

Dosar nr. 5535/36/200.

Şedinţa publică din 30 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC A.M. SRL Cobadin - Constanţa a chemat în judecată pârâtele C.N.A.F.P. şi Asociaţia Familială C.N., solicitând anularea contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 103 din 24 mai 2006.

În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut nelegalitatea contractului menţionat pe considerentul că obiectul concesiunii nu face parte din domeniul public sau privat al statului, fiind în proprietatea privată a foştilor membri cooperatori din cadrul C.A.P. Conacu, conform sentinţei civile nr. 5249 din 10 mai 1993.

Prin întâmpinare, C.N.A.F.P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantei.

Asociaţia Familială C.N. a formulat o cerere de intervenţie în interes propriu, care a fost încuviinţată în principiu, introducându-se în cauză Agenţia Domeniilor Statului. Introdusă în cauză, Agenţia Domeniilor Statului a invocat excepţia de necompetenţă materială, considerând că litigiul este de natură comercială.

Prin sentinţa civilă nr. 917/CA din 27 noiembrie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de intervenţie în interes propriu formulată de Asociaţia Familială C.N. şi a respins acţiunea reclamantei faţă de pârâta Agenţia Domeniilor Statului şi faţă de intervenienta în interes propriu menţionată.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia necompetenţei materiale este nefondată pe considerentul că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, contractele încheiate de autorităţile publice ce au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi achiziţiile publice sunt asimilate actelor administrative.

Prin încheierea pronunţată în dosarul nr. 2598/2006, judecătorul delegat de la Oficiul de cadastru şi Publicitate Imobiliară Constanţa, Biroul de carte funciară Medgidia a dispus deschiderea cărţii funciare speciale nr.1345, în care s-a intabulat dreptul de proprietate asupra terenului, în favoarea Statului Român, în administrarea C.N.A.F.P. şi în folosinţa Asociaţiei Familiale C.N.

S-a mai reţinut că a fost organizată publicitatea imobiliară potrivit Legii nr. 7/1996, actul de concesiune devenind opozabil erga omnes.

Instanţa de fond a constatat că motivele de nulitate invocate de reclamantă nu au fost dovedite, după cum urmează:

- cu privire la susţinerea că terenul concesionat este proprietate privată, s-a depus sentinţa civilă nr. 5249/1993 a Judecătoriei Constanţa, prin care a fost admisă acţiunea C.A.P. Conacu, iar pârâta a fost obligată să lase în deplină proprietate suprafaţa de 147 ha teren acoperit cu apă, pe raza satului Conacu;

- pe baza materialului probator administrat, au fost înlăturate concluziile expertizei tehnice dispuse în cauză, care stabilea că, potrivit părerii expertului, terenul în litigiu este proprietate privată. Astfel, instanţa a concluzionat că terenul în litigiu aparţine proprietăţii publice şi, potrivit art. 2 din Lega nr. 219/1998 şi art. 21 din Legea nr. 268/2001, poate fi concesionat;

-cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 39 din Legea nr. 219/1998 şi a prevederilor contractuale, privind obligaţia înregistrării contractului în registrul de publicitate, s-a constatat că, prin încheierea nr. 2598 din 12 iunie 2006, aceasta a fost îndeplinită;

Referitor la clauzele din contract, despre care se susţine că ar fi contrare situaţiei de fapt, instanţa fondului a constatat, de asemenea, că aceste susţineri nu au fost dovedite.

Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs reclamanta SC A.M. SRL Cobadin - Constanţa, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât a fost dată cu greşita aplicare a legii şi cu nesocotirea probelor administrate.

Recursul este întemeiat şi va fi admis pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă s-a adresat Curţii de Apel cu o acţiune prin care a solicitat anularea contractului de concesiune prin atribuire directă nr. 103/2006 încheiat cu Asociaţia Familială C.N.

Prin sentinţa civilă recurată, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea cu motivarea că reclamanta nu şi-a dovedit dreptul prevăzut de lege şi lezat prin actul contestat, înlăturându-se totodată şi concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză prin care acesta opina că terenul în litigiu este proprietate privată.

Analizând actele dosarului şi probele administrative, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în speţă, prima instanţă nu a lămurit suficient cu dovezi concludente situaţia juridică a terenului, apreciind fără temei legal şi doar conform susţinerilor părţilor, că acesta este de fapt proprietate publică, iar aceste bunuri pot fi concesionate conform art. 2 din Legea nr. 219/1998 şi Legea nr. 268/2001.

De asemenea instanţa fondului a înlăturat fără o motivare concludentă concluziile expertului, mulţumindu-se a enumera 2 legi ale căror texte invocate nu le-a comentat şi nu a concluzionat de ce sunt pertinente litigiului de faţă.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie opinează că sentinţa de faţă este insuficient motivată în fapt şi în drept potrivit dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., motiv pentru care o va casa cu trimitere spre rejudecare la aceiaşi instanţă.

Cu ocazia rejudecării, Curtea de Apel, va trebui să lămurească printr-un lux probatoriu situaţia juridică a terenului în litigiu şi în raport de părerea unui nou expert să aprecieze dacă acesta (terenul) este proprietate publică sau privată.

De asemenea, sentinţa care va fi dată se va motiva în fapt şi în drept, iar dacă instanţa va găsi de cuviinţă să înlăture concluziile expertului, va avea obligaţia să motiveze pe larg acest aspect.

Procedând altfel, Curtea de Apel încalcă dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O., vis-â-vis de dreptul părţilor la un proces echitabil.

Aşa fiind, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de SC A.M. SRL Cobadin - Constanţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de SC A.M. SRL Cobadin - Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 917/CA din 27 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2298/2009. Contencios