ICCJ. Decizia nr. 2492/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2492/2009
Dosar nr. 319/45/2008
Şedinţa publică din 8 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 8.V.2008, reclamanta SC A. SRL comuna Ştefan cel Mare a solicitat obligarea Guvernului României şi a M.A.P.D.R. să-i recunoască dreptul de a beneficia de despăgubiri în conformitate cu Legea nr. 381/2002, pentru prejudiciile materiale înregistrate în urma secetei excesive din primăvara – vara anului 2007; M.A.P.D.R. să fie obligat să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia, porumb şi livadă din anul 2007 în judeţul Iaşi şi să îndeplinească formalităţile necesare pentru acordarea despăgubirilor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii s-a arătat: că în anul agricol 2006 - 2007 reclamanta a cultivat 18,5 ha soia, 2,5 ha porumb şi 23,47 ha floarea soarelui în localitatea Vultureşti, şes Buhăeşti; că a îndeplinit procedura legală pentru obţinerea despăgubirilor însă M.A.P.D.R. nu a îndeplinit obligaţia prevăzută de lege de a verifica documentele şi de a aproba sumele necesare despăgubirii.
Prin sentinţa civilă nr. 209 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost admisă în parte, numai faţă de M.A.P.D.R., care a fost obligat să sesizeze Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia din anul 2007 şi să îndeplinească formalităţile administrative legale în vederea acordării despăgubirilor pentru culturile de soia, cu 4,30 lei cheltuieli de judecată. Celelalte capete de cerere au fost respinse.
Instanţa a reţinut că, deşi reclamanta a întocmit documentaţia privind existenţa şi întinderea pagubelor cauzate de secetă pentru cultura de soia, M.A.P.D.R. nu a sesizat Guvernul României cu privire la starea de calamitate a culturilor de soia din anul 2007, ministerul răspunzând reclamantei că trebuia să cultive soia în sistem irigat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen M.A.P.D.R.
În motivarea recursului s-a arătat în esenţă: că instanţa a pronunţat o soluţie contradictorie, pentru că a reţinut că reclamanta nu poate pretinde să i se recunoască dreptul, deoarece are deschisă calea acţiunii în realizare şi în baza aceluiaşi raţionament, a obligat ministerul să îndeplinească formalităţile administrative în vederea acordării despăgubirilor pentru cultura de soia, totodată instanţa nepronunţându-se asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului; că, potrivit Legii nr. 381/2001 şi Ordinului nr. 419/2002, elaborarea hotărârii de guvern privind declararea stării de calamitate presupune parcurgerea unor proceduri; în urma respectării normelor legale, în acest sens, prin HG nr. 636/2007 s-a declarat stare de calamitate naturală pentru culturile: secară, triticale, orz, orzoaică, rapiţă, porumb boabe şi floarea soarelui, nu şi pentru soia, deoarece nu s-a dovedit că seceta excesivă a afectat cultura de soia pe areal extins; că soia, din punct de vedere tehnologic, se înfiinţează doar dacă terenul este amenajat la irigat, situaţie nerealizată în cauză; că reclamanta nu a făcut dovada în ce priveşte cultura de soia că a întocmit toată documentaţia cerută de actele normative în materie; că reclamanta nu a respectat condiţiile tehnologice pentru cultivare de soia; că reclamanta nu a respectat procedura prealabilă specială obligatorie prevăzută de lege (art. 19, art. 20, art. 9, art. 7 din Legea nr. 381/2002).
Recurentul a mai precizat că nu are calitate procesuală pasivă; că acţiunea este inadmisibilă întrucât nu s-a realizat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004; că acţiunea este tardivă deoarece reclamanta a solicitat încasarea despăgubirilor la data de 20.VII.2007 şi a introdus acţiunea la data de 8 mai 2008.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului Înalta Curte reţine următoare:
Sentinţa nu cuprinde o soluţie contradictorie. Reclamanta a formulat două capete de cerere. Primul capăt de cerere a fost apreciat ca fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., acţiunea în constatare neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului. Or, prin al doilea capăt de cerere, reclamanta a solicitat realizarea dreptului său apreciind că Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a refuzat nejustificat îndeplinirea formalităţilor de sesizare a Guvernului României pentru declararea stării de calamitate pentru anumite culturi.
Evident că, în cuprinsul analizării celui de al doilea capăt de cerere, instanţa, în urma probelor administrate, a constatat o stare de fapt în baza căreia a admis în parte acţiunea. Or, această constatare reprezintă considerentele pentru admiterea în parte a acţiunii şi nicidecum o soluţie contradictorie, astfel cum susţine eronat recurentul.
Referitor la lipsa calităţii procesuale pasive a M.A.P.D.R., se constată că nici acest motiv de recurs nu este fondat, având în vedere că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 381/2002 şi ale Ordinului nr. 419/2002, M.A.P.D.R. are atribuţii în ce priveşte formalităţile pentru emiterea hotărârii de guvern privind declararea stării de calamitate.
În ce priveşte procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta poate fi apreciată ca fiind congruentă cu procedura specială prevăzută de cap. III din Legea nr. 381/2002 şi de Ordonanţa nr. 419/2002. De altfel, în cauză fiind vorba de un refuz al autorităţii, apreciat ca fiind nejustificat de către reclamantă, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu este necesar a fi îndeplinită. Obligatorie este însă parcurgerea procedurii speciale legale conformă dispoziţiilor Legii nr. 381/2002, în vederea recunoaşterii dreptului subiectiv la despăgubiri în caz de calamitate naturală în agricultură.
Având în vedere cele mai sus expuse, acţiunea nu poate fi apreciată ca tardiv introdusă, întrucât neaplicându-se dispoziţiile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nu au aplicabilitate nici dispoziţiile art. 11 din aceeaşi lege.
Referitor la procedura specială prealabilă emiterii hotărârii de guvern pentru declararea stării de calamitate naturală în agricultură, Înalta Curte constată că a fost îndeplinită în conformitate cu dispoziţiile cap. III din Legea nr. 381/2002, procedură în urma căreia a fost emisă HG nr. 636/2007 (filele 5-11,53-62 dosar fond).
Prin HG nr. 636/2007 a fost declarată stare de calamitate naturală numai pentru anumite culturi agricole, nu şi pentru soia (art. 2 alin. (1) din HG nr. 636/2007).
Reclamanta a primit despăgubiri în baza acestei hotărâri de guvern pentru alte culturi, mai puţin pentru soia, întrucât, astfel cum a comunicat şi Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale prin adresa nr. 122222/10.III.2008, reclamanta trebuia să respecte tehnologia de cultivare a culturii de soia, în conformitate cu dispoziţiile art. 19 lit. b) din Legea nr. 381/2001 şi dispoziţiile art. 10 din Ordinul nr. 419/2002.
Potrivit tehnologiei culturii de soia – Norme elaborate de ASAS – fostul Institut de Economie Agrară - cultivarea acesteia necesită apă în cantităţi mari, prevăzute în mod expres de Norme, cantităţi care trebuie asigurate de producătorul agricol prin asigurarea irigării terenului pe care cultivă soia.
Neprocedând în acest mod, producătorul agricol, deşi cunoştea încă din lunile noiembrie-decembrie 2006 că există deficit mare de apă în sol, şi-a asumat riscul nerentabilităţii acestei culturi, care necesită cantităţi deosebite de apă.
Or, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002, calamitatea naturală – seceta excesivă persistentă în timp, trebuie să afecteze terenuri neirigate pentru culturi care necesită cantităţi normale de apă. Cum cultura de soia are nevoie de cantităţi mari de apă în vederea dezvoltării, terenul se impune a fi irigat prin grija producătorului agricol.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi admis, sentinţa se va modifica şi acţiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.A.P.D.R împotriva sentinţei civile nr. 209/CA din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, Ştefan cel Mare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2491/2009. Contencios. Despăgubire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2494/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
