ICCJ. Decizia nr. 2540/2009. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2540/2009
Dosar nr. 6107/2/2007
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 august 2007, reclamanta SC S. SRL Oradea a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. – A.N.A.F. şi D.G.F.P. a Judeţului Bihor - activitatea de inspecţie fiscală, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 616 din 27 martie 2007 în privinţa sumelor stabilite cu titlul de impozit pe profit datorat de persoane juridice române şi majorări de întârziere aferente.
În motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că a fost nelegal obligată să plătească un impozit pe profit suplimentar şi majorările de întârziere aferente prin considerarea cheltuielilor înregistrate cu reparaţiile şi consolidările la obiectivele C.B. şi P.M. ca fiind lucrări pentru realizarea de construcţii noi, supuse amortizării conform dispoziţiilor legale.
Reclamanta a arătat că toate cheltuielile efectuate la aceste două obiective au fost pentru reparaţii şi consolidare şi nu au fost destinate unor lucrări de construire/amenajare/ reamenajare care să reprezinte investiţii în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici, prin majorarea valorii bunurilor asupra cărora s-au efectuat şi pentru care se impunea reîntregirea bazei de calcul a impozitului pe profit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea ca neîntemeiată prin sentinţa civilă nr. 2948 din 4 noiembrie 2008.
Instanţa de fond a reţinut că lucrările efectuate de reclamantă în regie proprie la obiectivele C.B. şi P.M. sunt lucrări de investiţii, a căror valoare se recuperează pe calea amortizării, conform art. 24 alin. (1) şi alin. (3) lit. d) din Legea nr. 571/2003 şi pct. 7 lit. d) din HG nr. 909/1997, astfel că se impunea reîntregirea profitului impozabil cu suma totală a cheltuielilor aferente celor două obiective.
În raport de aceste texte de lege şi având în vedere actele existente la dosarul cauzei, instanţa de fond a constatat că în mod legal organele administrativ - fiscale au apreciat că lucrările efectuate de reclamantă la obiectivul C.B. sunt lucrări de construire, întrucât nu s-a dovedit existenţa unui imobil pe terenul respectiv la momentul dobândirii dreptului de proprietate, iar autorizaţia a fost eliberată pentru construcţie şi nu pentru reparaţii.
În ceea ce priveşte obiectivul P.M., instanţa de fond a avut în vedere că, potrivit autorizaţiei de construire, imobilul ce urma a fi edificat avea destinaţia unei case de locuit, dar prin Hotărârea A.G.A. nr. 3 din 8 aprilie 2003 a societăţii reclamante s-a decis modificarea destinaţiei clădirii din sediu administrativ în motel, astfel că lucrările efectuate au determinat sporirea valorii imobilului.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamanta şi a solicitat casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Prin primul motiv de recurs s-a invocat omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa asupra unei dovezi administrate şi care era hotărâtoare în soluţionarea litigiului.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a considerat greşit că nu au fost administrate probe în dovedirea acţiunii, refuzând nejustificat să ţină seama de concluziile expertizei extrajudiciare depuse la dosarul cauzei. Din acest considerent, recurenta a susţinut că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării probei cu expertiză judiciară, avându-se în vedere natura şi complexitatea litigiului.
În cel de-al doilea motiv de recurs a fost criticată concluzia instanţei de fond privind legalitatea actelor întocmite de organele administrativ - fiscale cu privire la natura şi caracterul nedeductibil fiscal al cheltuielilor efectuate la obiectivele C.B. şi P.M.
Recurenta a arătat că lucrările executate la cele două imobile nu au modificat structura de rezistenţă a clădirilor în cauză, caracteristicile iniţiale şi aspectul lor arhitectural, fiind greşit considerate ca fiind lucrări de construcţie.
Referitor la obiectivul C.B. s-a arătat că pe terenul respectiv a existat o construcţie la momentul dobândirii proprietăţi, iar în cazul demolării ar fi fost necesară o autorizaţie de desfiinţare în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 50/1991
În ceea ce priveşte obiectivul P.M., recurenta a arătat că din autorizaţiile nr. 15 din 6 iunie 1998, nr. 15 din 30 aprilie 1998 şi nr. 115 din 15 septembrie 1999 şi din procesul verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. 387 din 5 aprilie 2001 rezultă că toate cheltuielile efectuate au fost cheltuieli de reparaţii şi/sau consolidări, iar nu cheltuieli pentru lucrări de construire/amenajare/reamenajare, care să reprezinte investiţii în scopul îmbunătăţirii parametrilor tehnici iniţiali, prin majorarea valorii bunului asupra căruia s-au efectuat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond s-a pronunţat în raport de toate probele administrate în cauză şi nu se impune rejudecarea pricinii în vederea efectuării unei expertize judiciare, probă care nu a fost solicitată de recurenta-reclamantă prin cererea de probe formulată la termenul de judecată din 23 ianuarie 2008.
Raportul de expertiză extrajudiciară depus de recurentă nu constituie o probă hotărâtoare pentru soluţionarea litigiului, cum neîntemeiat s-a susţinut în recurs.
Obiectivele acestui raport de expertiză extrajudiciară nu au fost încuviinţate de instanţa de fond şi concluziile referitoare la natura juridică a cheltuielilor efectuate nu corespund documentelor contabile prezentate şi dispoziţiilor legale care reglementează modalitatea de calcul a impozitului pe profit şi amortizarea mijloacelor fixe.
Cel de-al doilea motiv de recurs se dovedeşte a fi de asemenea neîntemeiat, pentru că instanţa de fond a constatat judicios legalitatea Deciziei de impunere nr. 616 din 27 martie 2007 şi a Deciziei nr. 177 din 29 iunie 2007 cu privire la impozitul pe profit suplimentar şi majorările de întârziere aferente.
Astfel, în privinţa obiectivului C.B. s-a reţinut corect că au fost efectuate lucrări de investiţii pentru care organele de inspecţie fiscală au procedat legal la reîntregirea bazei profitului impozabil.
Din conţinutul autorizaţiei de construire nr. 46 din 6 iunie 2005 rezultă că recurenta a fost autorizată pentru executarea de lucrări de construcţie a unei cabane în regim P + M pe terenul situat în comuna Pietroasa, satul Valea Galbenă, Judeţul Bihor şi nu pentru efectuarea de lucrări de consolidare şi reparaţii capitale pentru menţinerea unei construcţii la parametrii de funcţionare.
Susţinerea recurentei că pe acest teren a existat o construcţie la momentul dobândirii proprietăţii a fost corect înlăturată de instanţa de fond, pentru că nu s-au depus înscrisuri doveditoare.
Referitor la obiectivul P.M., instanţa de fond a respins întemeiat apărările invocate prin acţiune, constatând că lucrările efectuate în perioada decembrie 2003 – decembrie 2004 reprezintă lucrări de extindere şi modernizare asupra unei clădiri construită la roşu, care au condus la îmbunătăţirea parametrilor tehnici iniţiali ai clădirii şi deci cheltuielile aferente au determinat majorarea valorii de intrare a mijlocului fix, fiind supuse recuperării din punct de vedere fiscal prin deducerea amortizării.
Concluzia instanţei de fond s-a întemeiat pe întreaga documentaţie prezentată cu privire la acest obiectiv, respectiv autorizaţiile de construire, procesul - verbal de recepţie şi avizul nr. 71 din 16 iunie 2004 prin care Consiliul Judeţean Bihor a aprobat amplasarea unui motel în B.M. – amenajat într-o clădire de roşu, autorizată iniţial pentru locuinţă.
Pentru considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC S. SRL Oradea împotriva sentinţei civile nr. 2948 din 4 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2464/2009. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 2548/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
