ICCJ. Decizia nr. 2541/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2541/2009
Dosar nr. 6499/2/2007
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 14 septembrie 2007, reclamantul R.M. a chemat în judecată pe Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând obligarea acestuia să-i răspundă la petiţia trimisă spre rezolvare prin intermediul secretariatului General al Guvernului sub nr. 15 C/81 din 31 iulie 2007 precum şi la plata sumei de 1.000 lei daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, prin nesoluţionarea petiţiei sale vizând oferta de despăgubiri corespunzătoare suprafeţei de 500 mp. teren ce i se cuvine în baza art. 13 din Legea nr. 44/1994, nu-şi poate valorifica dreptul de proprietate stabilit prin sentinţa civilă nr. 871/1998 a Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 2529 din 1 octombrie 2008 a aceleiaşi instanţe s-a dispus respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, respingerea primului capăt de cerere ca rămas fără obiect, precum şi admiterea în parte a celei de-a doua cereri, prin obligarea pârâtului la plata către reclamant a sumei de 100 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că pârâtul a comunicat reclamantului datele şi informaţiile solicitate, însă, întrucât s-a răspuns cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de OG nr. 27/2002, aspect de natură a cauza reclamantului suferinţe psihice, sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, în raport de sentinţa civilă nr. 990 din 26 martie 2008 a aceleiaşi instanţe, rămase irevocabile, prin care s-a respins acţiunea reclamantului privind obligarea autorităţii la comunicarea contravalorii pe metru pătrat a terenurilor cuvenite foştilor proprietari, precum şi plata de daune morale.
În cauza supusă judecăţii, a arătat pârâtul, privind aceleaşi solicitări, s-a răspuns reclamantului, cu adresele nr. 7161/ 32 din 10 octombrie 2007, 718494, 20454 din 5 decembrie 2007 şi 718372, 724555, 726015 din 7 decembrie 2007, acţiunea fiind, în mod corect, respinsă ca lipsită de obiect.
Referitor la obligarea sa la plata daunelor morale s-a învederat că nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, împrejurarea depăşirii termenului de răspuns neputând constitui temei pentru acordarea unor asemenea despăgubiri în condiţiile în care petiţia trebuia adresată Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 44/1994.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va constatat că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune casarea sentinţei şi pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Astfel, excepţia invocată în recurs referitoare la autoritatea de lucru judecat nu poate fi primită, întrucât obiectul dosarului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 990/2008, irevocabilă, nu este identic cauzei de faţă.
În acel litigiu, reclamantul a cerut să-i fie comunicat în scris preţul pe metru pătrat la care au fost despăgubiţi foştii proprietari de terenuri în Bucureşti, cu obligarea pârâtului la daune morale, întrucât i se încalcă dreptul de proprietate la care este îndreptăţit conform Legii nr. 44/1994, prin neplata unei indemnizaţii rezonabile, ceea ce îi aduce un serios prejudiciu moral.
Prin sentinţa nr. 990/2008, irevocabilă prin respingerea recursului, s-a dispus respingerea acţiunii cu motivarea că i-au fost comunicate reclamantului informaţiile solicitate, neputându-se reţine în sarcina pârâtului o faptă ilicită, pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală.
În cauza de faţă, s-a solicitat obligarea pârâtului să răspundă la un anumit memoriu, adresat iniţial primului ministru şi trimis spre soluţionare Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, conţinutul petiţiei fiind practic acelaşi, respectiv solicitarea unor date privind valoarea despăgubirilor încasate de foştii proprietari de terenuri.
Întrucât autoritatea a comunicat în repetate rânduri informaţiile cerute, capătul principal de cerere a fost corect respins ca rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind daunele morale, scopul acestora este de a repara atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, printre care liniştea, demnitatea, onoarea.
Nerezultând însă producerea unui astfel de prejudiciu moral, în lipsa unei fapte ilicite a pârâtului, măsura obligării acestuia la plata daunelor morale nu se justifică, impunându-se casarea sentinţei sub acest aspect.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea admiţând recursul, va casa sentinţa atacată şi va respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva sentinţei civile nr. 2520 din 1 octombrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul R.M., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2539/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2545/2009. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
