ICCJ. Decizia nr. 2549/2009. Contencios. Contestaţie la executare. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2549/2009
Dosar nr. 3527/2/2008
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 16 iunie 2008, Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice a formulat în contradictoriu cu creditoarea Asociaţia Filiala Artă Plastică, Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici contestaţie la executare împotriva somaţiei emisă la 28 mai 2008 de Biroul executorului judecătoresc E.L. în Dosarul de executare nr. 162/2008.
În motivarea contestaţiei, reclamantul a învederat că împreună cu Ministerul Culturii, cultelor şi Patrimoniului Naţional au fost obligaţi prin sentinţa civilă nr. 522 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti la încheierea unui act adiţional la contractul nr. 65/2000 în favoarea creditoarei, pentru lucrări efectuate în anul 2001 în valoare de 452.663.994 ROL.
Reclamantul a precizat că nu se poate încheia în mod valabil actul adiţional, întrucât creditoarea nu are calitatea de operator economic autorizat să desfăşoare în nume propriu activităţi în domeniul monumentelor istorice.
De asemenea, s-a arătat că lucrările pentru care s-a dispus plata au fost executate în afara cadrului contractual, existând o imposibilitate obiectivă de a identifica surse bugetare.
La data de 14 octombrie 2008, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional a formulat cerere de intervenţie în favoarea reclamantului, admisă în principiu în şedinţa publică din aceeaşi dată.
Prin sentinţa civilă nr. 2647 din 14 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins contestaţia la executare şi cererea de intervenţie.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin motivele invocate în contestaţie, reclamantul critică soluţia dată fondului cauzei şi nu vizează executarea propriu - zisă sau un act de executare.
Împotriva sentinţei au declarat recurs Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, s-a invocat ca motiv comun al celor două recursuri imposibilitatea executării dispozitivului sentinţei, în condiţiile în care, în lipsa alocaţiei bugetare curente nu pot fi angajate fonduri ce constituie venituri publice. În acest sens, recurenţii au precizat că somaţia emisă la 28 mai 2008 constituie o măsură de urmărire silită nelegală, tinzând spre afectarea fără bază legală, a Planului Naţional de restaurare pe anul 2008.
În Şedinţa publică din 13 mai 2009 s-au depus la dosar - actul adiţional nr. 5/2009 la contractul nr. 65/2000 pentru lucrările suplimentare efectuate în 2001, în valoare de 45.266,4 RON, factura aferentă lucrărilor nr. 74 din 13 aprilie 2009 şi ordinul de plată nr. 1789 din 30 aprilie 2009.
Examinând cauza în raport de motivele invocate, de actele noi depuse în recurs, precum şi de prevederile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursurile declarate, va casa sentinţa atacată şi va admite contestaţia la executare şi cererea de intervenţie, în sensul anulării formelor de executare efectuate în Dosarul de executare nr. 162/2008.
Astfel, Curtea reţine că prin somaţia nr. 162 din 28 mai 2008 emisă de Biroul executorului judecătoresc E.L. s-a cerut debitorului Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice să se conformeze prevederilor titlului executor reprezentat de sentinţa civilă nr. 522 din 20 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal,
Prin această hotărâre, astfel cum a rămas irevocabilă, s-a dispus la cererea Asociaţiei Filiala Artă Plastică, Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România obligarea Oficiului Naţional al Monumentelor Istorice şi a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional să încheie actul adiţional la contractul nr. 65/2000 pentru lucrările efectuate în anul 2001 în valoare de 45.266,9 RON.
Întrucât hotărârea judecătorească a fost executată prin încheierea nr. 74/2004, iar suma în litigiu a fost achitată prin ordinul de plată nr. 1789 din 30 aprilie 2009, Curtea va admite contestaţia la executare şi cererea de intervenţie şi va dispune anularea formelor de executare constând în somaţia din 28 mai 2008.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional împotriva sentinţei civile nr. 2647 din 14 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi admite contestaţia la executare formulată de Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice şi cererea de intervenţie accesorie a Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional .
Anulează somaţia emisă la 28 mai 2008 în Dosarul de executare nr. 162/2008, al Biroului executorului judecătoresc E.L.
Obligă intimata Asociaţia Filiala Artă Plastică, Religioasă şi Restaurare a Uniunii Artiştilor Plastici din România la cheltuieli de judecată către recurentul Oficiul Naţional al Monumentelor Istorice în sumă de 15,35 RON.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2545/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 2555/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
---|