ICCJ. Decizia nr. 255/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 255/2009
Dosar nr. 1130/36/2007
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 27 februarie 2006, reclamanta SC P.M.H. SRL Constanţa a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii M.F.P. şi D.G.F.P. a judeţului Constanţa să se dispună anularea actului administrativ şi fiscal din 19 ianuarie 2005, precum şi a titlurilor executorii subsecvente emise la data de 7 februarie 2005, motivând că nu datorează suma de 9.651.616.539 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente obligaţiilor amânate la plată prin convenţiile nr. 24 din 22 iulie 2002 şi nr. 21 din 2 septembrie 2002 încheiate cu M.F.P. şi C.N.P.A.D.A.S.
Reclamanta a susţinut că a respectat cele două convenţii de acordare a înlesnirilor la plată pentru obligaţiile bugetare restante, prin achitarea eşalonată a debitelor, conform graficelor de plată aprobate, astfel că în mod nelegal au stabilit pârâţii că datorează în plus majorările şi penalităţile de întârziere calculate prin titlurile executorii contestate şi comunicate cu somaţia din 7 mai 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 491/CA din 23 iunie 2006, Curtea de Apel Constanţa a respins acţiunea ca fiind tardiv formulată, considerând că reclamanta a depus acţiunea la instanţă peste termenul de 1 an prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004 şi nu a dovedit existenţa unui caz fortuit sau de forţă majoră pentru depăşirea termenului de 6 luni de la emiterea actului administrativ contestat, astfel cum se prevede în alin. (1) al aceluiaşi text de lege.
Recursul declarat împotriva acestei sentinţe de societatea reclamantă a fost admis prin Decizia nr. 662 din 1 februarie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa de recurs a dispus casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, cu motivarea că reclamanta a introdus o primă acţiune la data de 17 februarie 2005, care a fost soluţionată irevocabil prin Decizia nr. 605 din 22 februarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul respingerii acţiunii ca prematur formulată şi în consecinţă, până la data judecării recursului din acest prim litigiu, nu exista interesul promovării unei noi acţiuni.
În fond după casare, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 227/CA din 19 martie 2008, prin care a luat act că reclamanta a renunţat la judecata cererii privind anularea titlurilor executorii nr. 1223 – 1236 emise la data de 7 februarie 2005, a respins acţiunea formulată împotriva M.F.P. şi A.N.A.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a celor două autorităţi publice, a admis acţiunea formulată împotriva pârâtei A.F.C.M.M. şi a anulat actele administrative nr. 1738 din 19 ianuarie 2005 şi nr. 11232 din 8 aprilie 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, pe baza înscrisurilor depuse şi a concluziilor raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, că reclamanta a respectat toate termenele de plată stabilite prin convenţiile nr. 24 din 22 iulie 2002 şi nr. 21 din 2 septembrie 2002 încheiate cu M.F.P. şi C.N.P.A.D.A.S. pentru acordarea înlesnirilor la plata creanţelor bugetare în baza OUG nr. 40/2002.
Instanţa de fond a constatat că în mod nelegal au fost calculate prin actele administrative contestate majorări şi penalităţi de întârziere pentru nerespectarea termenelor de plată stabilite prin cele două convenţii, dat fiind că reclamanta a dovedit nu numai stingerea prin plată a fiecărui debit, dar şi achitarea obligaţiilor fiscale curente de plată până la data de 30 noiembrie 2004.
În atare situaţie, s-a considerat că reclamanta nu datorează obligaţiile fiscale accesorii calculate prin actele deduse judecăţii, beneficiind de dispoziţiile art. 25 alin. (1) şi (2) din OG nr. 94/2004, potrivit cărora „debitorii care au beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor datorate bugetului general consolidat, acordate în baza reglementărilor legale în materie, şi care, până la data de 30 noiembrie 2004, fac dovada stingerii sumelor cuprinse în rate, precum şi a obligaţiilor fiscale curente, cu termene de plată până la aceeaşi dată, a constituirii garanţiei şi plăţii oricăror alte obligaţii fiscale ce nu fac obiectul înlesnirilor la plată, precum şi îndeplinirii celorlalte condiţii în care înlesnirile au fost aprobate, beneficiază de menţinerea înlesnirii pentru sumele rămase de plată începând cu 30 noiembrie 2004, cu toate efectele prevăzute de lege".
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Judeţului Constanţa, în cadrul căreia funcţionează Administraţia finanţelor publice pentru contribuabilii mijlocii, conform Ordinului nr. 266/2007 emis de M.F.P.
Recurenta a criticat interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din OG nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, arătând că prin această prevedere legală nu s-a acordat scutirea la plată în totalitate a majorărilor şi penalităţilor de întârziere cum s-a reţinut în hotărârea atacată.
Recurenta a susţinut că prevederea legală sus-menţionată are ca obiect scutirea la plată la data de 31 decembrie 2004 a sumelor convenite conform convenţiilor şi pentru interpretarea actului normativ invocat în acţiune nu se impunea efectuarea unei expertize contabile.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente.
În baza convenţiilor nr. 24 din 22 iulie 2002 şi nr. 21 din 2 septembrie 2002 încheiate cu Ministerul Finanţelor Publice şi Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, intimata-reclamantă SC P.M.H. SRL Constanţa a beneficiat de înlesnirile la plata obligaţiilor bugetare acordate prin OUG nr. 40/2002.
Condiţiile şi termenele de plată stabilite în cele două convenţii au fost respectate de societatea intimată, situaţie confirmată de recurenta D.G.F.P. a judeţului Constanţa prin adresa din 21 decembrie 2004.
De altfel, această situaţie de fapt nu a fost contestată de recurentă nici pe parcursul judecării prezentului litigiu, astfel încât instanţa de fond a constatat corect că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 24 alin. (1) din OG nr. 94/2004, aprobată prin Legea nr. 507/2004, în sensul că intimata - reclamantă beneficiază de scutirea la plată pentru majorările şi penalităţile de întârziere amânate la plată prin convenţiile nr. 24 din 22 iulie 2002 şi nr. 21 din 2 septembrie 2002.
Conform dispoziţiei legale susmenţionate, sumele amânate în vederea reducerii sau scutirii, din înlesnirile la plată acordate în baza prevederilor legale în vigoare, se scutesc la plată la data de 31 decembrie 2004 dacă debitorii au respectat, până la aceeaşi dată, termenele de plată şi/ sau condiţiile în care înlesnirile au fost acordate şi/sau menţinute în condiţiile prevăzute de art. 25 din acelaşi act normativ.
Instanţa de fond a interpretat corect temeiul juridic al cererii formulate de intimata-reclamantă, în sensul că aceasta beneficiază de scutirea de la plata sumei de 9.651.616.539 lei, reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere, ca urmare a îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 24 - 25 din OG nr. 94/2004.
Recurenta a criticat neîntemeiat concluzia instanţei de fond şi susţinerile din recurs privind aplicarea greşită a legii se dovedesc a fi nefondate, cu atât mai mult cu cât OG nr. 94/2004 a prevăzut expres în art. 24 alin. (1) scutirea de la plată a obligaţiilor pentru care s-au acordat înlesniri de plată, iar nu amânarea lor la plată.
Critica din recurs privind admiterea probei cu expertiză contabilă este de asemenea neîntemeiată, întrucât administrarea acestei probe a fost utilă cauzei, prin stabilirea corectă a situaţiei de fapt, în sensul dacă au fost respectate condiţiile de acordare a înlesnirilor şi graficele de eşalonare pentru obligaţiile fiscale restante la bugetul de stat şi la bugetul asigurărilor sociale de stat, astfel cum au fost prevăzute în cele două convenţii încheiate în baza OUG nr. 40/2002.
În consecinţă, nefiind motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
În baza art. 274 raportat la art. 316 C. proc. civ., se va dispune obligarea recurentei să plătească intimatei-reclamante SC P.M.H. SRL Constanţa cheltuieli de judecată în sumă de 15.470 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Constanţa în numele A.F.C.M.M. împotriva sentinţei civile nr. 227 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Obligă recurenta la 15.470 lei cheltuieli de judecată către SC P.M.H. SRL.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 254/2009. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 256/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
